Copiii abandonaţi ai României, sedaţi sub protecţia statului

FOTO Arhiva

6.000 de copii, două treimi dintre cei plasaţi în centrele sociale din România au fost trataţi abuziv cu neuroleptice şi medicamente psihotrope. Sedativele administrate erau menite să-i liniştească sau să-i adoarmă. Datele oficiale au fost obţinute de Centrul de Resurse Juridice (CRJ) de la direcţiile de protecţie socială din ţară. Un sfert dintre copiii aflaţi „sub ocrotirea Guvernului” au fost internaţi în spitale de psihiatrie.

Într-o scrisoare deschisă adresată premierului Viorica Dăncilă, dar şi ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, reprezentanţii ONG-ului CRJ atrag atenţia faţă de lipsa de coordonare şi de viziune a instituţiilor responsabile de copiii abandonaţi, punctând totodată nereguli instituţionale care frâng destine încă de la început de drum. 

Lipsa de personal, lipsa de pregătire, dar şi pasarea responsabilităţii de la o instituţie la alta au condus în cele din urmă la adoptarea unor soluţii expeditive şi la normalizarea tratamentelor abuzive la care sunt supuşi copiii instituţionalizaţi, iar răspunderea pentru aceste drame devine tot mai dificil de identificat.

„Medicii pedopsihiatrii au prescris medicaţie psihotropă în cote alarmante copiilor din sistemul de protecţie specială şi de cele mai multe ori la cererea îngrijitorilor acestora şi nu a reprezentantului lor legal.( …) Cifrele acestea, dar şi rapoartele publicate de CRJ în ultimii 16 ani, ne indică faptul că medicaţia este utilizată pentru a controla stările şi comportamentul copiilor şi mai puţin pentru a trata sănătatea lor mintală. Cu alte cuvinte medicaţia psihiatrică este folosită ca substitut al nevoii de afecţiune a copiilor din sistemul de protecţie specială, dar şi ca metodă de pedeapsă a acestora.”, precizează reprezentanţii CRJ.

Scrisoarea adresată vine în contextul în care, la începutul lunii februarie, un scandal a izbucnit la Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, unde trei pacienţi aproape dezbrăcaţi au fost filmaţi, chiar de către un angajat al spitalului, în timp ce se sărută şi se ating. Lipsa unei reacţii din partea autorităţilor au scandalizat membrii CRJ care au decis să ia poziţie:

„Doamnă Prim-Ministru, Doamnelor Ministru şi Domnilor Preşedinţi ai Colegiilor Profesionale, cine şi unde a sesizat privarea arbitrară de libertate a copiilor într-un spital de psihiatrie, contenţionarea chimică a copiilor cu dizabilităţi, cu episod depresiv, autism, ADHD sau cu tulburări de conduită? Câte situaţii de abuz de acest tip sau rele tratamente au fost raportate de asistenţii sociali, medicii şi psihologii angajaţi ai acestor instituţii? De câte ori angajaţii acestor instituţii sau asistenţii maternali profesionişti s-au plâns de lipsa de cunoştinţe sau de servicii de specialitate în domeniul gestionării comportamentelor dificile sau a episoadelor depresive întâlnite la copii instituţionalizaţi? Ştiut fiind că toţi copii care sunt luaţi în plasament prin DGAPSC şi apoi transferaţi din centrul de plasament în asistenţă maternală, din nou acasă (uneori în familii lipsite de resurse sau cu istoric de abuz fizic şi sexual) şi înapoi în centrul de plasament sau în casa de tip familial (tot o instituţie) – prezintă un risc crescut la dezvoltarea unor tulburări emoţionale şi sunt în risc de a primi unul sau mai multe medicamente neuroleptice (un alt grad de risc ridicat care va conduce la dezvoltarea unor probleme de sănătate cardiovasculară şi la întârzieri în procesul educaţional) – în câte situaţii directorii DGASPC, în calitate de reprezentanţi legali ai copiilor, au supravegheat măsurile dispuse cu privire la aceştia şi au cerut ajutor de specialitate din partea ANPDCA şi a MS?”

Alternativa prezentată de serviciile de psihoterapie, carora le-au fost recunoscută superioritatea în materie de rezultate pozitive, este foarte puţin luată în calcul de centrele sociale, neexistând nicio iniţiativă sau mobilizare în acest sens la diferitele etaje ale administraţiei publice. Potrivit CRJ, numai aproximativ 2,4% dintre beneficiarii sistemului de protecţie specială au beneficiat de servicii de psihoterapie, însă în mare parte, acestea nu au fost furnizate în cadrul spitalelor de psihiatrie sau centrelor de sănătate mintală comunitare, ci mai degrabă au fost propuse de asociaţii.

„Nu prea am avut o consiliere psihologică în părţile celelalte. Dar aici mi s-a arătat că există răbdare. În primul rând, răbdare. Adică nu, una-două, gata, medicamente, spitale şi alte chestii”, povesteşte, într-un reportaj DIGI24, Alina, instituţionalizată de la vârsta de 1 an, şi care luptă acum pentru redobândirea independenţei.

„De când m-am născut, am fost într-un spital abandonat, într-un centru. Şi noi suntem viitorul României şi până la urmă, trebuie să facem şi noi nişte planuri”, le-a spus jurnaliştilor DIGI24, Răzvan, supus aceloraşi traume lăsate de tratamentul abuziv practicat în centrele sociale.