Coronavirus în România. Declic donează peste 38.000 euro pentru cumpărarea de echipamente medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Declic donează peste 38.000 euro pentru echipamentele necesare în lupta COVID-19 FOTO Profiemdia
Declic donează peste 38.000 euro pentru echipamentele necesare în lupta COVID-19 FOTO Profiemdia

Comunitatea Declic a anunţat că donează suma de 38.175 de euro (184.729 lei) pentru cumpărarea de echipamente de protecţie pentru personalul medical, aparate de ventilaţie şi măşti de oxigen, în contextul pandemiei de coronavirus.

Banii strânşi prin comunitatea Declic provin din donaţiile a 2.440 de membri Declic, până luni dimineaţă. Donaţiile rămân deschise pe toată perioada de criză. Suma adunată va fi transferată către asociaţia Dăruieşte Viaţă, care va gestiona achiziţiile ce vor fi ulterior donate spitalelor de boli infecţioase şi spitalelor de urgenţă din ţară, anunţă reprezentanţii Declic, printr-un comunicat remis Adevărul.

„Suntem într-o situaţie critică şi avem nevoie de solidaritate mai mult ca oricând. De aceea, am făcut acest apel la donaţii şi peste 2.400 de membri au contribuit, în doar 4 zile de când am început campania. De altfel, aşa funcţionează Comunitatea Declic,prin mobilizarea celor peste 600 de mii de membri. Am dovedit încă o dată că uniţi putem acţiona pentru binele societăţii. De data aceasta, alăturându-ne asociaţiei Dăruieşte Viaţă care cumpără echipamente şi aparatură pentru a fi donate spitalelor”, a declarat directorul executiv Declic, Tudor Brădăţan.

„Suntem în punctul în care deja nu mai discutăm despre dacă, ci despre când vom ajunge într-o situaţie similară celei din Italia. Personalul medical din prima linie este la mare risc - va intra intra în contact permanent cu virusul. Fără măsurile adecvate de protecţie, aceşti oameni vor contacta şi ei COVID-19 şi nu vor mai putea salva vieţi. Este atât de simplu. În momente ca acestea este nevoie de toată mobilizarea noastră pentru a-i ajuta. Ne ajutăm astfel semenii noştri - oricare dintre noi se poate afla pe un pat de spital, în această epidemie”, a precizat fondatoarea asociaţiei Dăruieşte Viaţă, Oana Gheorghiu. „Cred că acum comunităţile joacă un rol foarte important în lupta cu epidemia. Pe de o parte îşi pot responsabiliza membrii cu privire la regulile de izolare şi carantină, pentru că este esenţial să rămânem cât mai mult în casă pentru a salva vieţi. Pe de altă parte, se pot mobiliza pentru a ajuta spitalele şi cadrele medicale care au atât de multă nevoie. Ne bucurăm să avem alături comunitatea Declic în acest demers şi sperăm să fie un model şi pentru alţii”,  a declarat Carmen Uscatu, fondatoare Dăruieşte Viaţă. 

„Prezentul efort de fundraising face parte din campania comunităţii „Nu ne panicăm, ne îngrijim” - campanie de responsabilizare civică lansată de Comunitatea Declic. Persoanele pot dona în continuare, online.

Şi asociaţia Dăruieşte viaţă strânge fonduri pentru spitalele din România. „Cunoscând nevoile sistemului medical românesc şi necesarul spitalelor din alte ţări care se confruntă cu #coronavirusul am identificat următoarele nevoi: echipamente de protecţie pentru personalul medical din prima linie: combinezoane, mănuşi sterile, măşti, ochelari de protecţie, dezinfectanţi etc., aparate de ventilaţie, sonde de intubaţie, măşti de oxigen!, se arată pe pagina asociaţiei.


 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite