INFOGRAFIC: Coronavirus în România. Numai trei pacienţi mai au COVID-19 / O româncă din Italia testată pozitiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coronavirus FOTO Shutterstock

Trei din cele şase persoane diagnosticate cu COVID-19 (coronavirus) pe teritoriul României au fost declarate vindecate. Primul caz depistat în ţară, bărbatul din judeţul Gorj, a fost externat. Ceilalţi doi pacienţi, femeia în vârtă de 38 de ani şi bărbatul în vârstă de 48 de ani, internaţi într-un spital din Timişoara, au fost declaraţi vindecaţi după ce două teste efectuate la intervale de 24 de ore au avut rezultat negativ.

Cele două persoane, declarate vindecate la Timişoara, vor rămâne sub supraveghere medicală până în momentul externării lor.

În acest moment, mai sunt internaţi 3 pacienţi diagnosticaţi cu infecţie cu COVID-19 (coronavirus) în centre medicale specializate în tratarea bolilor infecţioase din Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi, starea de sănătate a acestora fiind stabilă, iar evoluţia acestora este monitorizată permanent de personal medical.

La nivel naţional se află în carantină 35 persoane, pentru alte 11.731 de persoane fiind dispusă măsura auto-izolării la domiciliu.

Până la această oră au fost prelevate şi analizate 657 de probe de la persoanele care au sosit în România din zone afectate de infecţia cu COVID-19 (coronavirus) ori persoane care au intrat în contact cu pacienţi confirmaţi cu acest virus. Dintre acestea, 651 au ieşit cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu virusul.

„Cetăţenii care doresc informaţii despre situaţiile legate de COVID – 19, despre modul în care se manifestă virusul, modalităţi de prevenire a îmbolnăvirii şi alte detalii legate de conduita preventivă pot apela numărul 0800800358. De asemenea, cetăţenii români din străinătate pot solicita informaţii numărul de telefon +4021.320.20.20. 

Rugăm cetăţenii să se informeze permanent de pe canalele oficiale ale Guvernului României, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă”, se arată într-un comunicat al Grupului de Comunicare Strategică. 

infografic

Autorităţile anunţă că un cetăţean român, rezident în Italia, este infectat cu coronavirus

UPDATE 22:30 Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, joi seară, că un cetăţean român, rezident în Italia, este infectat cu coronavirus.

Este vorba despre o femeie care are simptome uşoare, fiind în auto-izolare la domiciliu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite