Coronavirus: vaccinat şi totuşi bolnav

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pacienţi cu Covid-19 la secţia ATI a unui spital din Halle (Saale)
Pacienţi cu Covid-19 la secţia ATI a unui spital din Halle (Saale)

Unii oameni se îmbolnăvesc de Covid deşi sunt complet vaccinaţi. Înseamnă asta că vaccinurile nu sunt eficiente?  DW analizează faptele.

"Vaccinuri ineficiente într-un cămin de bătrâni - 15 infectaţi, doi decedaţi" - astfel de titluri îi fac pe oameni nesiguri şi provoacă teamă. Sunt totuşi vaccinurile împotriva coronaviruslui mai puţin eficiente decât s-a crezut iniţial?

Vaccinuri ineficiente sunt considerate cele care permit îmbolnăvirea oamenilor de Covid-19, cu manifestarea simptomelor caracteristice,  în ciuda faptului că aceştia s-au vaccinat complet.  Cazurile în care o persoană vaccinată este infectată dar nu manifestă simptome nu intră în această categorie.

Arată vaccinurile ineficiente că vaccinul a eşuat?

Nu. Afirmaţia frecvent întâlnită în mediile de socializare că vaccinurile ineficiente dovedesc eşecul sau eficienţa scăzută a vaccinurilor este falsă. Corect este în schimb că, până acum, niciun vaccin împotriva coronavirusului nu oferă o protecţie de 100% împotriva acestui virus.

Astfel, potrivit statisticii Institututlui Robert Koch (RKI), organismul central al guvernului federal pentru monitorizarea maladiilor contagioase, eficienţa vaccinurilor în grupa de vârstă 18-59 de ani a fost în ultimele nouă luni de 83 la sută şi de 82 la sută în cazul celor cu vârste peste 60 de ani. Protecţia împotriva unei îngrijiri medicale la secţia de terapie intensivă este de 95 la sută, respectiv de 93 la sută.

Protecţia oferită de vaccin este influenţată şi de factorul timp. "Aici nu există persoane care să fie vaccinate de mai bine de un an. De aceea nu putem spune exact cât timp se menţine protecţia împotriva infectării", a declarat pentru DW Christine Falk, preşedinta Societăţii Germane pentru Imunologie (DGfI). Totuşi, se ştie între timp că anticorpii se împuţinează întrucâtva, după şase până la nouă luni.

"Pe mine asta nu m-ar nelinişti, dacă nu ar exista varianta Delta, fiindcă această variantă a coronavirusului este considerabil mai contagioasă decât variantele de până acum", a explicat Falk.

Prof. Christine Falk este convinsă de eficienţa vaccinurilor

image

"Dacă imunitatea creată de vaccin prin anticorpi nu rămâne intactă în faţa antigenului Spike, atunci virusul poate străpunge această linie de apărare, poate ajunge într-o celulă şi poate provoca o infecţie în cavitatea nazală sau în gât", a declarat ea.

Dar chiar dacă protecţia împotriva infectării se reduce cu timpul, protecţia împotriva unei îmbolnăviri severe se menţine în continuare. Potrivit raportului săptămânal al RKI, publicat pe 7 octombrie, doar 0,56 la sută din cele 67.661 de cazuri de vaccinare ineficientă identificate începând din 7 februarie în Germania au avut nevoie de îngrijiri medicale la secţia ATI. Rata mortalităţii la pacienţi cu vaccin probabil ineficient este de 1,06 la sută. Spre comparaţie, în cazul primului val al pandemiei, când în Germania încă nu existau vaccinuri împotriva coronavirusului, mortalitatea estimată de RKI - deci procentajul celor care au decedat de Covid din numărul total de îmbolnăviţi de Covid - este de aproximativ 6,2 la sută.

Persoanele vaccinate, mult mai rar în spital (linia continua)

image

În raportul RKI se arată de asemenea că "între cele 722 de cazuri totale de îmbolnăvire de Covid şi de deces ca urmare a acestei îmbolnăviri, în ciuda vaccinării complete, 75  la sută din pacienţi aveau 80 de ani sau chiar mai mult.  Aceasta oglindeşte riscul de deces în general mai ridicat pentru această grupă de vârstă, independent de eficienţa vaccinurilor."

A crescut numărul vaccinurilor ineficiente?

Da. Potrivit RKI, în cazul grupei de vârstă 18 - 59 de ani, în săptămâna 27.09 -  3.10 s-au adăugat 8224 de noi cazuri de vaccin ineficient. Procentajul prezumtivelor vaccinări ineficiente în rândul cazurilor de îmbolnăvire de Covid cu manifestarea simptomelor a crescut astfel la 7,2 la sută, dacă se ţine cont de întreg intervalul de timp de când a debutat campania de vaccinare în  Germania. Dar dacă se iau în considerare doar ultimele patru săptămâni dinaintea datei de 3 octombrie, acest procentaj este cu mult mai mare, de 28,4 la sută. Procentajul pacienţilor vaccinaţi din această grupă de vârstă şi care totuşi au ajuns la ATI pentru îngrijiri este de 2,2 la sută de la începutul anului, şi în medie de 7,7 la sută în cele patru săptămâni dinaintea datei de 3 octombrie.

Institutul Robert Koch este în Germania autoritatea supremă în materie de boli infecţioase

image

O creştere se constată şi în cazul celor trecuţi de 60 de ani. Procentajul celor cu vaccinare ineficientă care s-au îmbolnăvit de Covid cu manifestarea simptomelor este de 10,1 la sută de la debutul campaniei de vaccinare. Dacă se iau în considerare doar cele patru săptămâni dinaintea datei de 3 octombrie, s-au înregistrat 7015 de cazuri de vaccinare ineficientă, ceea ce reprezintă 52,6 la sută din totalul cazurilor de îmbolnăvire cu manifestarea simptomelor. Procentajul celor vaccinaţi complet trecuţi de 60 de ani, şi care cu toate acestea au ajuns la ATI, este de şase la sută de la începutul anului şi de 24,1 la sută în cele patru săptămâni dinaintea zilei de 3 octombrie.

Pacienţi cu Covid la ATI în Marea Britanie: vaccinaţi cu două doze vs. nevaccinaţi (albastru deschis)

image

Potrivit RKI, această creştere a vaccinărilor ineficiente "era de aşteptat, fiindcă se vaccinează tot mai mulţi oameni şi SARS-CoV-2 se răspândeşte iarăşi mai mult în prezent. Din această cauză creşte probabilitatea ca o persoană vaccinată complet să intre în contact cu virusul", se arată în raportul săptămânal al institutului.

Sunt nevaccinaţii responsabili pentru vaccinările ineficiente?

Nu. Dar comportamentul lor are urmări grave asupra evoluţiei pandemiei şi a gradului de împovărare a sistemelor naţionale de sănătate.

"Potrivit raportului săptămânal al RKI, aproape exclusiv cei cu vârste de peste 60 de ani şi care sunt nevaccinaţi necesită o internare în spital", a declarat Falk. "Iar cei foarte puţini care sunt vaccinaţi, dar care totuşi ajung la spital, sunt de asemenea preponderent din grupa de vârstă de peste 60 de ani", a adăugat ea.

În cazul în care numărul infectărilor va creşte în decursul toamnei, mai ales cei nevaccinaţi se vor îmbolnăvi. Dar şi cei vaccinaţi s-ar putea infecta mai uşor, avertizează Falk, "fiindcă în rândul populaţiei circulă mai mulţi viruşi."

În căminele de bătrâni se înregistrează cele mai multe cazuri de vaccin ineficient

image

În ce măsură dispare în timp protecţia oferită de vaccinuri?

Protecţia oferită de vaccin nu se modifică la toţi oamenii la fel, fiindcă acest fenomen are loc din mai multe motive. Factori importanţi sunt vârsta, comorbidităţile, intervalul de timp dintre vaccinări şi chiar serul vaccinului.

Mai ales oamenii mai în vârstă sau foarte vârstnici, precum şi pacienţii bolnavi de cancer sau care au beneficiat de transplant de organe manifestă o scădere accelerată a protecţiei oferite de vaccin, în comparaţie cu alte grupe de persoane.

De aceea, Comisia Permanentă de Vaccinare din Germania (Stiko) a recomandat pe 7 octombrie ca persoanele vaccinate trecute de 70 de ani să facă un al treilea vaccin. Şi personalul din căminele de bătrâni sau spitale va avea posibilitatea să se vaccineze pentru a treia oară. În Israel, deja mai bine de un milion de oameni au primit o a treia doză de vaccin.

Distanţa dintre primul şi al doilea vaccin poate de asemenea influenţa eficienţa vaccinării. În Israel, de exemplu, unde majoritatea populaţiei a fost vaccinată cu serul produs de BioNTech/Pfizer, al doilea vaccin s-a făcut la distanţă de numai 21 de zile de primul.

Falk a explicat însă că "efectul de memorie este la BioNTech mai bun după 42 de zile decât după 21. Al doilea vaccin este foarte important pentru formarea unei memorii imunologice, fiindcă funcţia de protecţie se bazează pe această memorie." Intervale de timp mai mari sunt mai bune pentru efectul de protecţie, "adică şase săptămâni în loc de trei în cazul BioNTech sau 12 în loc de şase în cazul AstraZeneca", a conchis ea. 

Astrid Prange de Oliveira - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite