Crima din Orient Expres, crima de la metrou

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Despre crima din metroul bucureştean, recentul caz despre care s-au spus multe, scris la fel de multe, nu este nevoie să detaliez, ci doar să amintesc: ce este de reţinut nu este atât ziua, ora, cât gratuitatea şi urâţenia faptei. Nu a avut mobil, nici justificare, gestul nu a fost făcut din ură faţă de o tară a acelei tinere necunoscute.

Crima este oricum hidoasă, în sine, orice crimă, însă atunci când ea este comisă absolut în vid, fără ca persoanele să se cunoască, să-şi fi datorat sau răzbunat ceva, ea ne îngheaţă literalmente sângele în vene. Pentru că în asemenea cazuri crima devine universală, în locul acelei fete nevinovate, ucisă cu atât de mult sânge rece, putea fi oricare dintre noi.

În zilele care au urmat cazului,  la final anului trecut deci, am observat două fenomene şi nicio încecare de analizare a gestului, în absolut. În primul rând, călătorii din metroul bucureştean evitau să se apropie de bordură, evitau să fie prea aproape de şinele de metrou; iar în al doilea rând, celor care le spuneam că aş vrea să văd filmul "Crima din Orient Expres", o (altă) ecranizare după romanul lui Agatha Christie, le era teamă: "ştii, femeia care a ucis la metrou tocmai ieşise de la vizionarea acestui film...". Este un film care nu a mers deci foarte bine în România, şi este păcat. 

Este păcat pentru că această nouă interpretare a detectivului Hercule Poirot, bine redat de un Kenneth Branagh care reuşeşte să facă teatru dintr-un roman poliţist, pune de fapt punctul pe i. Am reuşit să văd nu demult acest film, nu în Bucureşti, desigur, ci în Franţa, şi ceea ce am reţinut şi ceea ce m-a frapat, dincolo de peisajele superbe şi realizarea impecabilă a filmului, a fost reflecţia  pe care Poirot o cere dar şi o propune protagoniştilor, la final. Pentru cei care nu îşi mai amintesc acest mare clasic, în film este vorba de aproximativ 12 persoane care toate plasează câte o lovitură de cuţit în pieptul celui care a ucis cândva un copil. O crimă gratuită deci, comisă doar aşa, fără un motiv anume, un rău făcut din dorinţa de a face rău.

Ceea ce propune Poirot este ideea de absurditate a răului, de imposibilitate de a-l împiedica, dar şi de capacitate a oamenilor, în general, de a schimba lucrurile, şi deci de a preveni cumva răul prin calitatea de a fi mai puţin înverşunaţi, mai puţin cupizi, mai puţin răzbunători. Reflecţia asupra răului şi asupra absurdităţii şi inutilităţii sale a preocupat dintotdeauna umanitatea, marii gânditori sau impostorii. 

Eu scriam, nu demult, că "indiferenţa doare, însă răutatea răneşte".  

După ce am văzut însă filmul, mă întreb dacă nu chiar indiferenţa- indiferenţa la cel de lângă noi, desconsiderarea sa ca fiinţă umană - este cea care provoacă răul. Dorinţa de a face rău pentru că celălalt oricum nu contează. Contează doar dorinţa unora de a face rău, de a fi egoişti în asbolut. Alterată, amplificată, de indiferenţa la durere, empatia, capacitatea unora (dar şi a societăţii care se transformă...nu spre bine, mă tem), de a deveni indiferenţi, imuni. 

Scriu aceste rânduri în nişte zile...ciudate şi în Franţa. Este în plină desfăşurare procesul lui Jawad Bendaoud, bărbatul care a adăpostit timp de câteva zile doi dintre cei care au organizat şi executat atacul terorist de la Bataclan, în noiembrie 2015. Opinia publică este şocată de dezinvoltura cu care spune că nu ştia că cei doi sunt terorişti şi că ce mai poate face acum...

În acelaşi timp,pe marile ecrane din Franţa ar trebui să ruleze filmul lui Fatih Akin, "In the fade", un film în care este vorba de un atac terorist, de un tată şi de fiul său, care mor nevinovaţi, de o justiţie, germană dar putea fi din orice altă ţară, care nu-şi face treaba cu foarte mult zel pentru că cele două victime nu sunt cetăţeni germani, ci emigranţi. Evident, pentru marea majoritate a presei franceze filmul nu este un film bun. Sălile sunt goale. Nimeni nu merge să-l vadă. 

Nimeni nu vrea să accepte că anumite lucruri chiar nu sunt ok. Cum spuneam, nu am văzut, nici în România, după crima de la metrou, o reflecţie mai serioasă asupra a ceea ce se întâmplă, a agresivităţii, răutăţii şi indiferenţei din societate, nici în Franţa. Asupra laşităţii. Lipsei de empatie. Asupra recunoaşterii şi remedierii. Atunci când, cum scria Aristofan, "şi binele şi răul stau în puterea oamenilor". ..

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite