Criza bărbatului occidental

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ne desparte aproape jumătate de secol de revoluţia culturală a anului 1968, când valorile burgheze ale Occidentului s-au trezit atacate cu furie. Bărbatul şarmant, dezinvolt şi stăpân pe sine, a devenit un adolescent perpetuu, nesigur pe tot ceea ce gândeşte, spune sau face.

MOTTO: „…If we stop breathing, we’ll die. If we stop fighting our enemies, the world will die.” (Rick, Casablanca)

Universitari aroganţi ai Vestului au tot prezentat familia drept o colivie. Mersul la altar ar garanta, chipurile, prizonieratul sufletesc, imobilitatea socială, cenzura morală şi limitarea intelectuală. Şcolile mixte au înlocuit şcolile unisex cu scopul emancipării. Feminismul a lovit în imaginea bărbatului de rit vechi, spunându-i acestuia că fiicele Evei se pot descurca şi fără urmaşii lui Adam. Treptat, ne-am trezit cu expresii tot mai incomplete, amputate sau denaturate ale masculinităţii.

O veritabilă mutaţie antropologică se petrece sub ochii noştri: fuga de risc, bărbăţie şi responsabilitate.

Secole la rândul, tânărul european a fost pregătit pentru a se căsători, pentru a întemeia o familie, pentru a lăsa nişte moştenitori cu zestre şi pentru a muri împăcaţi cu sinele şi cu semenii. Credinţa funcţiona ca paşaport către eternitate.

Europa secolului XX s-a lăsat convinsă de strigătul lui Nietzsche şi moartea lui Dumnezeu. Figura autoritară a tatălui a fost castrată printr-o expunere a imperfecţiunilor omului alb, declarat creştin şi angajat într-o relaţie monogamă. Romancierii au tratat neajunsurile vieţii de familie drept ipocrizii. Păcatele minore ale soţilor au fost scoase la lumină, fără ca virtuţile tânărului puternic, vânjos şi ambiţios să mai primească elogiul cinematografiei postbelice.

image

Rick din Casablanca n-are astăzi prea mulţi urmaşi.

Industria Hollywood a înlocuit admiraţia „demodată” pentru actori ca John Wayne (1907–1979) sau Clint Eastwood (n. 1930) cu pasiunea pentru figura bărbatului nehotărât, a burlacului distrat sau a literatului sodomit. Bărbatul care ştia ce vrea întrucât avea sentimentul misiunii sale istorice s-a trezit uzurpat de omul fără însuşiri, adică de insul aflat în căutarea unei identităţi minore şi mereu schimbătoare. Astăzi, criza amoroasă din adolescenţă e dublată la, terminarea studiilor, de criza vocaţională şi sfârşeşte la vârsta adultă într-o criză existenţială neîntreruptă.

Cultura occidentală a produs acest paricid în numele relativismului moral. Pacifismul şi toleranţa exclude elogiul luptătorului. Egalitatea sexelor conduce la relativizarea, dacă nu chiar la anularea diferenţelor între bărbat şi femeie. Sexualitatea bărbatului s-a trezit disociată de rolul tatălui. Criza bărbatului la 40 de ani scoate la iveală, precum în The American Beauty, tulburările de judecată şi comportament ale unui ins deprimat, complexat şi impotent: Lester Burnham.

image

Industria muzicală a radicalizat tendinţele cinematografiei americane. Impresarii l-au convins pe talentatul Michael Jackson să joace rolul de „înainte-mergător” al metrosexualităţii. Consumerismul a făcut din bărbat un animal comercial şi permanent îndrăgostit de sine. Deficitar la caracter, el crede că poate construi succesul doar prin proiecţia unei imagini. Metrosexualul este orb la problematica interiorităţii.

El face shopping online şi găteşte ca o gospodină victoriană. Îl găseşti în magazine şi la cumpărături, dar nu este niciodată prezent în situaţii de criză.

Numeroase State europene au renunţat la instrucţia armată pentru tinerii de 18 ani. În şcolile româneşti, scutirile la educaţie fizică sunt foarte frecvente. Rezultatul? Reflexul de autoapărare a bărbatului a dispărut. În aceeaşi linie, epidemia obezităţii a lovit în vigoarea tineretului: rezistenţa la efort, disciplina atenţiei, zborul de sub cuibul mămicii. 

A mai venit şi filoxera corectitudinii politice – noua ortodoxie a gândirii publice care ucide îndrăzneala, interzice perplexitatea, stârpeşte curajul opiniei personale şi instalează conformismul.

Taxele au strangulat dreptul la moştenire şi solidaritatea între generaţii: bunici, părinţi, nepoţi, strănepoţi...

În sfârşit, când Statul welfare a preluat sarcinile atribuite tradiţional unui pater familias, bărbatul s-a trezit copleşit de sentimentul ruşinii şi al inutilităţii. Asistenţa socială a lovit, subtil dar sigur, în chiar originea stimei de sine a oricărui soţ sau tată: capacitatea de-a genera, pe cont propriu, venituri sau profituri băneşti.

Aşa au apărut derapajele alcoolismului şi ale abandonului. Lăsate să-şi crească puiul de om, milioane de mame îşi duc astăzi, între furie şi resemnare, întreaga povară a singurătăţii...

Să ne întrebăm, deci, cum poate fi definită bărbăţia?

Bărbăţia nu înseamnă un abonament la Playboy, ci curajul de-a risca şi puterea de-a te abţine.

Omul care înfruntă necunoscutul ştie să dea un sens lumii şi găseşte un înţeles pentru orice întâmplare dureroasă care-i însoţeşte paşii. Bărbăţia se vede în omul care pariază şi se angajează într-un joc cu miză mare. Fiinţa masculină este atractivă atunci când oferă o ancoră într-o mare de incertitudini. Aşa cum spune profesorul Harvey Mansfield: toate animalele caută supravieţuirea, însă doar omul vrea să supravieţuiească onorabil.

Categoriile antropologice de interpretare ale postmodernismului nu pot înţelege tipul uman al vânătorului sau al luptătorului. Antreprenorul, orientat mereu către soluţii, dezvoltă instinctul oportunităţii şi simţul responsabilităţii. Omul cu inţiativă îşi canalizează toată energia mentală către succesul economic şi experienţa prosperităţii. Stânga descrie această atitudine în termeni de oprimare şi impuls exploatator.

Fără experienţa riscului şi bucuria aventurii, bărbatul rămâne sub-dezvoltat afectiv. Lipsit de-o legătură strânsă cu familia şi rupt de pământul înaintaşilor, sensul vieţii tânărului european se reduce la un prezent continuu, dar fără semnificaţie. El trăieşte pentru weekend, căutând să amplifice doar plăcerile zonei de comfort. Treptat, omul contemporan şi-a diminuat rezistenţa la efort şi disponibilitatea pentru sacrificiu. 

Doar în Band of Brothers (serialul HBO) mai descoperim abilitatea tânărului de-a mărşălui cu răbdare, până la capăt, îndurând poate chiar foamea şi frigul pentru o cauză nobilă: libertatea.

Tânjind pentru plăcerile epidermice şi pentru distracţia nocturnă, bărbatul recent are o minte uşuratică, puţin cuprinzătoare şi deloc ageră. Inteligenţa europeanului drogat prin cluburi ignoră arta clasică a seducţiei şi uită de severitatea tradiţiei înaintaşilor. Pentru el, ierarhiile patriarhale s-au răsturnat; conştiinţa soldăţească a datoriei e muribundă, iar fiorul religios înseamnă doar superstiţie.

Noua beletristică, obsesia dietelor sau psihologismul lăcrimos al emisiunilor TV au marginalizat, treptat, cultul eroilor, respectul pentru atitudinea cavalerească sau admiraţia pentru marii cuceritori. Sticla ne livrează profilul bădăranului miştocar, al cocotei masculine, al paiaţei sentimentale, al prostului agramat sau poate doar imaginea dezertorului care-şi plânge de milă. În viaţa acestor sclavi ai neputinţei, ateismul funcţionează drept contraceptiv, iar celebritatea pe Facebook generează efectul afrodisiac.

În sânul acestei mulţimi pusilanime vor descinde milioane de bărbaţi tineri din ostea lui Allah - oameni căliţi de războaie fratricide, îndârjiţi prin transhumanţe şi asmuţiţi de grele încercări. Ce credeţi că se va petrece atunci când noii-veniţi îşi vor încerca puterile cu băştinaşii?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite