Criza e, uneori, antecamera tragediei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

O zicere chinezească, des invocată, este cea despre oportunitatea care se află în orice criză. Este un fel de a rămâne optimist la vremuri grele, de a găsi resurse pentru a renaşte. Aparent, este un mesaj optimist, care te pune la treabă, care îţi cere să te reinventezi.

Din păcate, încercările de acest fel scot nu numai ce e mai bun din oameni, dar şi ce e mai rău.

Avem, zilnic, exemple admirabile de solidaritate şi sacrificiu,uneori din partea unor oameni care, poate, în situaţii normale, ar fi mereu în umbra unor compatrioţi mai vocali. Avem, însă, şi manifestări, tot zilnic, de tupeu inimaginabil, de egoism, de decizii luate pe genunchi tocmai din partea celor care ar trebui să dirijeze valul public către ieşirea cât mai lină la mare.

Izolaţi în universurile noastre online, aruncăm mai uşor cu piatra decât am face-o dacă am fi direct în faţa ţintelor noastre.

Zeii noştri noi se nasc peste noapte, dar a doua zi se transformă uşor în vrăjitoare care pot fi arse pe rug.

Vorbim mult şi ascultăm puţin.

Ni se pare nedrept că ni se întâmplă nouă, dar ne bucurăm dacă se întâmplă altora.

Politicienii ştiu că din faţa calculatorului ne vom duce direct în cabina de vot şi vom vota după cum ne atinge la sentiment această realitate virtuală.

De aceea ne încurajează să urâm şi să iubim după cum este interesul lor de astăzi, deşi mâine o să ne ceară cu totul altceva.

Criza e ca un incendiu uriaş care este tratat cu metodele pompierilor. Important este să dispară flăcările, nu contează câte obiecte preţioase se transformă în cenuşă.

Mirajul unor lumi noi, cu mai puţină sau mai multă globalizare, cu naţionalisme renăscute sau cu etici comunitare reevaluate, cu super lideri şi super decizii, începe să ne dea târcoale.

Scenarii cu renaşteri apocaliptice din această încercare, cu pedepse şi iertări divine, cu miracole şi abisuri plantate pe realităţi virtuale, ne virusează din toate direcţiile, în fiecare secundă.

Şi criza e văzută ca o oportunitate de a deveni genii de către mediocrităţile patentate, de a inventa şi vinde adevăruri, de către mincinoşii patologici, de a recăpăta legitimitate, de către indivizi care s-au aflat mereu în contratimp cu aspiraţiile celorlalţi.

Conflicte uitate, individuale sau colective, sunt readuse în agendă. Înfrângeri trecute sunt transformate în victorii. 

Iar anticorpii noştri luptă din greu cu această avalanşă de informaţii parţiale, de adevăruri pe jumătate, de falsuri vândute drept măşti de aur egiptene.

Proastele alegeri se transformă, în perioadele post criză, în aventuri utopice, în mobilizări pentru dezastre, în tragedii naţionale.

Mi-aş dori să rămânem noi înşine şi la sfârşitul acestor săptămâni sau luni sau... sper, nu mai mult decât atât, să fim mai înţelepţi şi mai bine intenţionaţi. Iar cei care au acum în mâini destinele comunităţii să se comporte raţional, să găsească soluţii simple, să nu-şi păteze mâinile cu decizii care să rănească inutil şi discriminatoriu.

Dar ni se prezintă în faţa uşii două personaje, cerându-ne să le primim în casă. Nu se suportă unul pe altul, aşa că nu e decât o singură opţiune.

Minciuna se îmbracă întotdeauna în haine mai strălucitoare, adevărul e umil, se exprimă greu, uneori este cu ochii în pământ.

Pe cine credeţi că vom accepta?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite