Societate

articolul anterior articolul urmator

Cronică de întâmpinare. O biografie poem a unei familii şi a unui neam

2
12 Jun 2020 07:09:22
Dinu Săraru

Într-o toamnă, îmi amintesc bine, întorcându-mă la Slătioara de la Bistriţa Olteană, în pădurea dinaintea căreia se petrecuse primul Festival de Artă şi Cultură Romano, tulburat de bogăţia spiritualităţii unei etnii care se ambiţionase la iniţiativa liderului ei să-şi dezvăluie valorile identitare atât de bogate, m-am oprit o clipă la Hurezi, în marginea platoului care adăposteşte de zeci de ani Târgul Ceramicii de Hurezi.

Lângă gardul de lemn împrejmuitor m-a surprins chipul unei fete frumoase rău, de 17-18 ani, îmbrăcată într-un costum clasic pentru etnia amintită şi am aflat că fata se numeşte Luminiţa şi  scrie poezii şi care avea să fie cunoscută curând ca Prinţesa Luminiţa Mihai Cioabă, fiica Regelui Internaţional al Romilor.

Surprins, am cerut să-mi trimită şi mie la Teatrul Mic poeziile şi să-mi înlesnească atunci întâlnirea cu tatăl ei căruia îmi doream să-mi exprim preţuirea pentru Festivalul de la Bistriţa şi pentru arta şi cultura pusă în lumină cu atâta dăruire pe scena festivalului.

Peste câteva zile aveam să primesc la Teatrul Mic vizita poetei care a surprins teatrul prin costumul ei pitoresc şi savant croit şi colorat şi, astfel, i-am citit primele poezii şi l-am şi sunat, convins, cucerit chiar de talentul poetic, pe prietenul meu Adrian Păunescu, redactor-şef al revistei Flacăra şi, aşa cum mă aşteptam, marele poet i-a şi publicat şi astfel girat debutul prinţesei Luminiţa Mihai Cioabă.

Au urmat câţiva ani de vizite la mine acasă, la Bucureşti, ale poetei, unde soţia şi fetele mele au primit-o cu bucurie pe frumoasa poetă, de vizite la Slătioara şi întâlniri cu tatăl ei la vizionarea şi definitivarea filmului pe care Studioul Sahia l-a consacrat Festivalulului de Artă şi Cultură Romano.

Au urmat aşadar ani întregi care au pus la rândul lor în lumină talentul poetei, al cărei nume, Luminiţa Mihai Cioabă, a devenit cunoscut pe plan european şi nu numai, prin ediţii ale poeziilor sale în limba română, engleză, germană şi evident romaii, în ediţii succesive însoţite de premii binemeritate şi apreciate de critica literară.

Scriitori români importanţi s-au alăturat recunoaşterii talentului poetei, traducerii poemelor sale, lansării cărţilor care au devenit astfel argumentul unei biografii literare prestigioase.

Vara aceasta am avut surpriza să-mi fie dat să-i citesc şi un prim roman în curs de apariţie, intitulat inspirat ”Drumul” şi consacrat biografiei unei familii şi liderului acestui neam romano, un roman de o factură cu adevărat modernă, alcătuit din amintiri emoţionante, din interviuri cu vârstnicii reprezentanţi ai familiei şi ai etniei, străbunici, bunici şi părinţi, cu portrete demne de pana unui pictor poet, cu dezvăluirea dinăuntru a tragediilor care au însângerat istoria familiei Cioabă şi a etniei rome, culminând cu holocaustul transnistrian, roman venit să dezvăluie din interior cu o putere de evocare, repet, tulburătoare, sufletul adevărat al familiei şi, mai ales, al femeii rome asupra căreia se apleacă cu atâta căldură,  folclorul etniei, credinţa impresionantă în viitor a unei lumi pe care o descoperim pentru prima dată atât de bogată şi de bogat înfăţişată în pagini de antologie literară.

Este o carte care se citeşte pagini întregi cu sufletul la gură, cum se spune, o carte care ,până la urmă, se constituie într-o contribuţie unicat la cunoaşterea universului de valori a unei întregi lumi văzută dinăuntru, repet, pentru prima dată şi descrisă cu un talent remarcabil de un poet cu har.

Închei, relevând portretul de reprezentant, în cel mai nobil înţeles al cuvântului, pe care poeta îl pictează cu o dăruire filială şi cu o artă în care smerenia şi iubirea sunt însoţite totdeauna cu admiraţia pentru un personaj care va rămâne şi prin acest portret în istoria romilor nu numai din spaţiul nostru geografic, recunoaşterea internaţională a personajului Ion Cioabă asigurându-i şi prin paginile pe care i le dedică poeta o mărturie a unei vieţi în slujba integrării sociale şi progresului unui neam.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

gmbplay
12.06.2020, 09:45:24

Gretos , ramii cu cioabele .

+1 (1 vot)
Adrian Foangǎ
13.06.2020, 00:59:50

De la Naita Lucean la Luminita Cioaba. Frumos, elegant, cat de cat...