Societate

articolul anterior articolul urmator

Cu ochii ridicaţi

0
5 Mar 2010 22:20:32
radu paraschivescu

Dacă proiectul propune paşi mărunţi, viziunea înseamnă zbor.

Unul dintre cuvintele folosite excesiv în ultimul deceniu este „proiect". Termenul a ajuns să definească aproape orice: închegarea unei echipe de baschet, reamenajarea unui parc, văruirea unei toalete publice, schimbarea siglei unui partid, turneul unui manelist, construirea unui ansamblu de locuinţe, jucarea unui rol într-o telenovelă, scrierea unei lucrări de trei pagini. Toată lumea are proiecte, de la Cosmina Păsărin la Sebastian Vlădescu şi de la Răzvan Lucescu la Sorin Copilul de Aur.

Proiectul presupune o structură bine stabilită, o bună aşezare în lume. Într-un proiect, nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării. Rigoarea împinsă până la pedanterie trebuie să guverneze. Numai că rigoarea aceasta rămâne de multe ori la stadiul de deziderat, fiindcă oamenilor care întocmesc proiecte le lipsesc elemente esenţiale din bagaj. Vă amintiţi, desigur, puzderia de ocazii când România n-a putut ajunge la fondurile europene fiindcă experţii ei „n-au ştiut să scrie proiecte".

Cât despre manevrele copy/paste prin care lucrări întregi sunt preluate de pe internet şi asumate sub semnătură de diverşi impostori, ele dovedesc acelaşi lucru: neputinţa unora de-a produce idei şi de-a le susţine prin argumente proprii.

Dacă la un capăt se află proiectul, la celălalt capăt se găseşte viziunea. (În retorica tranziţiei, termenul are o arie de răspândire ceva mai restrânsă şi se referă la artişti, politicieni, antrenori, regizori şi mistici.) Pe când proiectul implică luciditate, logică şi racord la realitate, viziunea apare dintr-odată, fără explicaţii plauzibile. Ştiinţa măsoară proiecte, dar se retrage din discuţie în faţa viziunilor. Cel care are o viziune se simte ales şi se plasează deasupra celorlalţi. Fiinţa lui se luminează pe dinăuntru, chiar dacă riscul e enorm şi se traduce fie prin obsesie, fie prin manie. Viziunea pune stăpânire pe om şi ajunge să-l hăituiască.

Vizionarul circulă înconjurat de un abur mesianic şi are deasupra capului nimbul care-l diferenţiază de ceilalţi. Cine vrea să râdă de el îi spune că are fir scurt cu divinitatea. Viziunea pune între paranteze datele tehnice, treptele de consecuţie logică, secvenţialitatea normală a vieţii. Poate tocmai de aceea o întâmpinăm cu mefienţă sau cu amuzament. Dacă proiectul propune paşi mărunţi, viziunea înseamnă zbor. Proiectul se încheagă prin efectuarea unor cercetări, viziunea inflamează şi nu poate fi descompusă pentru analiză în laboratorul minţii.

Tocmai despre diferenţele dintre proiect şi viziune scrie William Golding în romanul „Turnul" de William Golding (editura Univers, traducere foarte bună de Irina Horea).Întâmplător, avem sub ochi o construcţie - cartea - care vorbeşte despre o altă construcţie: un lăcaş religios în care criticii au identificat catedrala din Salisbury. Eroul lui Golding, un preot pe nume Jocelin, se crede ales de Dumnezeu pentru a-i împlini lucrarea: ridicarea unui turn cu fleşă care să domine ţinutul. Sub aspect arhitectonic, totul este o aberaţie, fiindcă fundaţia fragilă nu permite înălţarea unei asemenea turle.

Zidarii din jurul preotului sunt oameni de proiect şi încearcă argumentul raţiunii. Prin contrast, Jocelin e om de viziune, stă mereu cu ochii ridicaţi şi nu ţine cont de nimic. Turnul cu fleşă, despre care Golding evită să spună dacă se prăbuşeşte sau nu peste cel care-l ridică, înseamnă o verticală de piatră prin care Dumnezeu e slăvit, iar trădările pământene sunt iertate. Sacrificiul şi iubirea devin astfel mortarul existenţei. Materia care leagă teluricul de ceresc.


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările