Societate

articolul anterior articolul urmator

Cu scuzele de rigoare. Despre graba prejudecăţilor mele

15
28 Jun 2013 14:51:21
Péter Demény

Ieri, am scris un articol despre bunicul de la Tg. Mureş care şi-a căutat nepoţelul şi n-a fost lăsat să-l cheme în limba maghiară. Azi, mă văd nevoit să-mi cer scuze pentru un comentariu eronat. Pe pagina lui Lucian Mândruţă, am citit o postare care m-a îmbucurat şi m-a întristat în acelaşi timp.

M-a îmbucurat pentru că se vede din comentariul postat de Csaba I. Nagy, moderatorul radioului Vacanţa  că deşi presa a relatat întîmplările altfel, nu a fost niciun conflict interetnic, ci numai un bunic care nu s-a comportat adecvat, devenind agresiv. Pînă la un punct, este de înţeles (un om care şi-a pierdut nepoţelul e speriat, tensionat), dar de aici până la a-l numi pe moderator (maghiar verde!) ”oltean cu ură pe maghiari” e totuşi cale lungă. M-am întristat pentru că, iată, nici chiar mie nu mi-a trebuit mult să sar ca ars, mie care de obicei încerc (nu înseamnă că şi reuşesc!) să fiu obiectiv şi nepărtinitor. Chiar şi în capul meu bubuie prejudecăţile.

În ceea ce priveşte relaţia dintre ştire şi comentariul meu, nu cred că am greşit. Nici într-o redacţie ”clasică” nu publicistul comentator verifică veridicitatea informaţiilor — ele sunt verificate şi răsverificate de reporteri şi redactori. Problema e că o parte a articolului meu stă în picioare. Dacă subiectul, aşa greşit şi superficial cum a fost, a putut deveni ”senzaţie de FB” cu nervi şi muşchi, atunci prejudecăţile respirate reciproc îşi au, din păcate, în continuare rostul lor sinistru. Le vom demola prin bunici şi bloggeri mai bine temperaţi.
 
”Copilul este bine, ieri a fost din nou la ştrand”, scrie Csaba I. Nagy. Pînă la urmă, asta contează cu adevărat în toată povestea asta.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

15 Comentarii

t mihai
28.06.2013, 18:00:49

Petér, poate ca originea comentariilor, nu totdeauna la înaltime, se gaseste în pasiune si interes. Nu este sigur totusi ca indiferanta fata de subiect ar fi dus la o absenta de reactie, românul da dovada de multa lipsa de discernamânt ( si ura) când vine vorba de anumite nationalitati "conlocuitoare"... Prea repede m-am lasat dus de val, de unde si "Mea culpa" exprimata pe FB.

-1 (1 vot)
man dana
28.06.2013, 18:11:13

Ieri chiar v-am scris un comentariu in care am spus ca NU CRED IN VERIDICITATEA celor afirmate de d-voastra, din mai multe motive. Chiar si d-voastra ati fi putut sa va folositi logica si sa realizati ca ceva "nu pusca". Insa ce am retinut noi din articol a fost dispretul d-voastra fata de romani :) Nu-i bai, cu toate ne invatam asa ca o sa va toleram iesirile.

+5 (5 voturi)
Filon Aurel
28.06.2013, 19:16:26

unde sunt scuzele ca eu nu le vad???Am citit articolul d-voastra si n-am retinut decat''Moderatorul radioului de ştrand nu a văzut un bătrîn speriat care şi-a pierdut nepotul. A văzut un bozgor încăpăţînat a cărui nepot, iată, nu ştie limba română — limba lui maternă, de fapt, pentru că România este, nu-i aşa, „stat naţional unitar”, ce altă limbă ar vorbi o unguroaică care s-a născut la Tg. Mureş? Moderatorul a văzut ceea ce a arătat oglinda cinică a trecutului pasiv şi devenit idee fixă. De aceea, trebuie să ne gîndim la el plini de înţelegere şi de empatie melancolică sinceră şi neprefăcută.'' Am citit si comentariile tolerantilor @Montana Joe,cetateanul turmentat,Adrian Szelmenczi,Attila Czibery dar si un comentariu care spunea adevarul,cel al lui man dana,aceea ca moderatorul este maghiar!Ba chiar ca bunicul este de fapt politician si ca si contactase deja UDMR si CNCD sa areclame ''rasismul'' romanilor.Ba chiar a avut nesimtirea sa-l trateze pe co-etnicul lui drept ''oltean cu ura pe maghiari''. Articolul d-voastra,comportamentul bunicului si lipsa scuzelor din acest articol spune TOTUL.

+4 (6 voturi)
Utilizator Adevărul
28.06.2013, 19:37:44

Comentariu considerat abuziv.

Filon Aurel
28.06.2013, 19:45:32

Si da,chiar daca m-ai cenzurat,eu tot n-am gasit scuzele alea in articol!!!Si cum spuneam cel de ieri,comentariile si articolul de azi spune TOTUL!

+4 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (15)

Modifică Setările