Societate

articolul anterior articolul urmator

Cum combatem violenţa în familie? Aflăm în cadrul unor sesiuni de informare online gratuite

0
Articol publicitar
18 Nov 2020 10:13:41
Autor: ADH

Asociaţia pentru Implicare Socială, Educaţie şi Cultură (ASISED) organizează sesiuni de informare online, în perioada noiembrie - decembrie 2020, cu scopul de a îmbunătăţi accesul cetăţenilor la justiţie, cu accent pe grupurile vulnerabile.

Sesiunile desfăşurate în cadrul proiectului „Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiţie pentru toţi”, cod proiect SIPOCA 493/MySMIS 125435, co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, vor aborda cel puţin următoarele teme: prezentare legislaţie relevantă în termeni comuni şi explicaţii pe baza legislaţiei, astfel încât informaţia să fie înţeleasă chiar şi de persoanele fără studii juridice sau fără studii; drepturile cetăţenilor; instituţii din sistemul judiciar şi serviciile oferite de acestea; condiţii prin care cetăţenii pot beneficia de asistenţa gratuită din partea statului; paşi de urmat în cazul în care sunt discriminaţi etc.

Asistenţa juridică gratuită, una dintre temele centrale ale sesiunilor de informare, reprezintă activitatea profesională desfăşurată de avocaţi, în scopul promovării şi apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice, de drept public şi de drept privat. 

În scopul protejării drepturilor şi intereselor persoanelor care nu dispun de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, atunci când interesele justiţiei o cer, în cadrul fiecărui Barou de avocaţi din România a fost înfiinţat Serviciul de Asistenţă Judiciară (S.A.J.).

Liberul acces la justiţie reprezintă principiu constituţional aplicabil drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiecărui cetăţean. Participând la sesiunile online, cetăţenii vor afla cum trebuie să procedeze atunci când mijloacele financiare sunt insuficiente şi nu pot face faţă unui litigiu (proces).

Totodată, cetăţenii vor învăţa în cadrul sesiunilor online cum să prevină şi să combată violenţa în familie.

Violenţa poate avea mai multe forme precum:

VIOLENŢĂ VERBALĂ – adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;

VIOLENŢA FIZICĂ: vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar, supunerea la eforturi fizice epuizante sau la activităţi cu grad mare de risc pentru viaţă sau sănătate şi integritate corporală, îmbrânciri, pălmuiri, loviri cu/de obiecte, lovituri cu picioarele sau cu pumnul, tragere de păr, izbirea victimei de pereţi sau de mobilă, sugrumare etc.

VIOLENŢA PSIHOLOGICĂ: impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, prin ameninţare verbală sau în orice altă modalitate, şantaj, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinţei, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care prin frecvenţă, conţinut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum şi alte acţiuni cu efect similar. Violenţa psihologică se poate manifesta şi prin umiliri şi înjurături, batjocorire, criticarea opiniilor sau sentimentelor, ameninţări cu bătaia, ameninţare cu luarea copiilor, folosirea copiilor pentru a trezi sentimente de vină, neglijare, ameninţare, distrugere demonstrativă a obiectelor, manipulări psihologice sau izolarea forţată de prieteni, familie, copii, şcoală şi/sau serviciu etc.

VIOLENŢA SEXUALĂ: agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal, constrângere la relaţii sexuale sau atingeri nedorite, contactul sexual continuat după cererea de a-l opri, sau forţarea cuiva să se supună la o relaţie sexuală neprotejată sau umilitoare;

VIOLENŢA ECONOMICĂ: interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar; 

VIOLENŢĂ SOCIALĂ: impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ sau a locului de muncă, interzicerea/limitarea realizării profesionale, impunerea izolării, inclusiv în locuinţa comună, privarea de acces în spaţiul de locuit, deposedarea de acte de identitate, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar;

VIOLENŢA SPIRITUALĂ: impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ sau a locului de muncă, interzicerea/limitarea realizării profesionale, impunerea izolării, inclusiv în locuinţa comună, privarea de acces în spaţiul de locuit, deposedarea de acte de identitate, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar; de exemplu: limitarea sau interzicerea practicării unui cult religios sau unui mod de viaţă.

Legea nr. 217/2013 sancţionează violenţa în familie săvârşită de către un membru de familie împotriva unui alt membru al aceleiaşi familii, în sensul că victima poate solicita instanţei, ca în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie prin care să se dispună, cu caracter provizoriu una sau mai multe obligaţii sau interdicţii.

Sunt invitate să ia parte la evenimentele online următoarele categorii de persoane:

  • 600 de persoane care fac parte din grupuri vulnerabile (persoane defavorizate, persoane marginalizate, persoane excluse social sau supuse riscurilor de excluziune socială sau persoane vulnerabile), cu accent pe persoanele cu dizabilităţi;
  • 275 de cetăţeni (inclusiv elevi, studenţi, cadre didactice).

Sesiunile de informare vor fi gratuite, desfăşurându-se online.

Proiectul „Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiţie pentru toţi” este implementat în perioada 07.03.2019 – 07.02.2021, în regiunile Sud Muntenia şi Sud-Vest Oltenia, cu o valoare totală de 1.829.523,99 lei din care asistenţă financiară nerambursabilă 1.792.933,51 lei, iar contribuţia proprie este de 36.590,48 lei.

Scopul proiectului îl reprezintă facilitarea accesului la justiţie al cetăţenilor, în special al grupurilor vulnerabile, prin activităţi de informare şi promovare a drepturilor şi serviciilor de care pot beneficia, dar şi prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor juridice. În cadrul proiectului vor mai avea loc cursuri pentru jurişti, cu tema „Protecţia juridică a drepturilor omului – jurisprudenţa CEDO”, respectiv workshop-uri dedicate avocaţilor.  

Principalele rezultate aşteptate ale proiectului sunt:

  • 600 de practicieni ai dreptului care beneficiază de activităţi de dezvoltare/aprofundare cunoştinţe în domeniul protecţiei juridice a drepturilor omului;
  • 18 workshop-uri organizate online, la care vor participa peste 432 de avocaţi, pentru consolidarea capacităţii avocaţilor privind acordarea asistenţei juridice în cazurile de discriminare;
  • 25 de sesiuni de informare în rândul cetăţenilor cu scopul de a îmbunătăţi accesul cetăţenilor la justiţie, cu accent pe grupurile vulnerabile, la care vor participa peste 875 de persoane;
  • 1 Ghid privind acordarea asistenţei juridice gratuite şi distribuirea acestuia către 500 de persoane;
  • Dezvoltarea unei platforme online cu resurse şi informaţii juridice.

Pentru înscrieri şi detalii suplimentare legate de proiect, vizitaţi site-ul www.justitie493.ro. Persoana de contact este: Alexandru Tăcină, responsabil comunicare şi promovare; Telefon: 0734480662.

Proiect cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările