Cum să înţelegem religia în epoca post-referendum

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acum că aventurierii politici ai medievalizării şi-au primit mesajul că România se vrea modernă şi aparţine Europei, acum că organizaţii ale urii precum Coaliţia pentru Familie şi-au luat lecţia că nu pot manipula la liber populaţia, acum că congregaţiilor religioase li s-a indicat limpede că nu au ce să se amestece în politică, acum că guvernului i s-a comunicat răspicat că populismul e un instrument politic

mârşav, a sosit vremea să reflectăm asupra a ceea ce reprezintă religia în secolul XXI, pentru ca astfel să nu mai fie folosită pentru a induce intoleranţă şi învrăjbire socială sau chiar, precum în alte părţi ale lumii, crimă, teroare, tortură şi război.

Religia azi e un sport al sufletului. Nimic mai mult. Ca şi tenisul, practici acest sport pentru pentru a-ţi îmbunătăţi condiţia şi pentru că, precum orice altă activitate structurată, îţi oferă disciplină interioară, bucurie, alienare, socializare, comunitate, valori şi un mod specific de a privi viaţa. Te poţi dedica tenisului împreună cu familia. Îl poţi practica laolaltă cu prietenii, dacă, desigur, o vor şi ei, şi poate chiar şi cu colegii de cartier.

Dacă se strâng mai mulţi, practicanţii pot crea asociaţii. Aceste asociaţii pot creşte şi deveni internaţionale, pot avea lideri şi reprezentaţi de frunte; campioni, steaguri, insigne, iconografie, jargon, comentatori, literatură, spaţii de întrunire, locuri sfinte, şcoli, vizionari şi legende. Pot dezvolta o cultură de fani care să urmeze aceste legende şi promova cărturari care să studieze practicile şi virtuţile acestor vizionari, şi de asemenea să le publice biografiile şi reflecţiile despre viaţă.

Ca orice în organizaţie, practicanţii poţi strânge fonduri şi plăti profesionişti care să dea comunităţii de pasionaţi lecţii colective sau să corecteze erori şi tehnici individuale. Practicanţii îşi pot alege liderii, iar aceşti lideri pot fi de cartier, de comună, de oraş de judeţ, naţionali şi chiar internaţionali. Pot purta nume precum „părinte“ şi „preşedinte“, „reprezentant al“ sau în cazul în care femeile au un cuvânt important de spus, „matriarh“ (!).

Diversele grupuri de practicanţi se pot organiza în reuniuni săptămânale în cartier, întâlniri mai ample cu caracter sărbătoresc, pelerinaje la mari evenimente, unele reflectate în presă sau chiar prezentate în direct la televizor. Pentru că face bine la corp şi la suflet, guvernul le poate oferi practicanţilor, cu scutire de taxe sau chiar gratis, un spaţiu unde îşi poţi construi terenuri, unde se pot aduna şi antrena.

Paralela cu sportul poate continua pe multe paragrafe, dar mesajul, cred, e fără echivoc. România modernă, România post-referendum a arătat că, în stat, totul porneşte de la om şi de la nevoile şi aspiraţiile sale. Inclusiv religia. România modernă înţelege că nu toţi cei ce o compun visează şi gândesc la fel, şi ca atare, că nu există activitate de autodezvoltare umană (morală, corporală sau intelectuală) care să fie esenţial superioară alteia.

România modernă înţelege că misiunea omului pe pământ e să fie bun şi creativ, iubitor, pasionat, deschis la minte şi responsabil. Revenind la sport, România modernă înţelege că are şi tenismeni şi şahişti, şi trăgători cu arcul şi colecţionari de timbre, şi că tenismenii nu au nici un fel de legitimitate de a obliga pe şahişti să-şi pună fileu pe tablă şi nici şahiştii să oblige tenismenii să joace pe terenuri în carouri. Mai important, practicanţii de tenis, oricât de pasionaţi ar fi, nu pot cere unui stat să impună altora, ca universal, un mod tenismen de viaţă.

România modernă înţelege de asemenea că nimic nu e pe veci. Nici creştinismul. Tenisul a devenit sport de masă de doar patru decenii. Posibil că în alte două sau trei ne va lăsa rece, cum e cazul hocheiului, mult-consumat cu ani în urmă, dar dispărut aproape total azi de pe ecrane. Creştinismul e un sport al sufletului tânăr, care poate ieşi din scenă tot aşa cum a intrat, la fel ca alte religii care se credeau drept purtătoare ale adevărului universal.

În lume zac azi multe temple creştine abandonate, sau altele care au fost transformate în galerii de artă, spaţii de învăţământ laic sau săli de concerte. Posibil ca numărul lor să crească. Nu ştim. România modernă nu e egoistă şi se gândeşte atât la binele semenului, cât şi la ceea ce lasă în urma sa, după moarte, nepoţilor şi strănepoţilor săi. O religie onestă oferă mereu spaţiu de alegere, căci nu ştim dacă, în o sută de ani, creştinismul le va oferi în aceeaşi măsură speranţă, împlinire şi o condiţie a sufletului mai bună nepoţilor şi strănepoţilor noştri cum oferă azi multor români.

Ce este deci religia azi? E important să ţinem minte că, precum sportul, religia reprezintă un instrument al autodezvoltării şi fericirii şi nu un scop în sine. Adevăratul practicant ştie asta. Religia e o partitură, şi noi suntem interpreţii. Noi o scoatem din sertar şi decidem dacă serveşte valorilor şi aspiraţiilor noastre. Această decizie nu o facem pentru eternitate, pentru că după noi, vor veni alţi noi, mai noi, care vor gândi tot în termeni de noi şi ai aspiraţiilor lor.

Religia modernă, post-referendum, a învăţat că o valoare principală a sa este aceea de a fi ecologică. O bună religie e biodegradabilă. Trăieşte agil şi frumos atâta timp cât e cultivată. Nu poluează aerul, nu murdăreşte peisajul, nu jigneşte ochiul sau urechea, nu lasă în urma sa moloz şi toxicitate şi se transformă în ceva util atunci când nu mai e necesară. Asta înseamnă să crezi responsabil.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite