Cum (nu) se poate modifica Constituţia după vrerea BOR-ul şi a baptiştilor americani

Într-un binevenit, dar excesiv de încărcat de informaţii inutile, articol publicat în 25 iulie în Adevărul, tânărul militant pro-LGBT Vlad Viski ne demonstrează că baptiştii americani fundamentalişti au pus gând rău liberalei noastre Constituţii de inspiraţie belgiano-(petre)romano-iliesciană. Ironic, nu-i aşa?, cum s-a gândit ea, bigota BOR, să se alieze cu duşmanul, un cult protestant...

Esenţială mi se pare necesitatea de a face o clară distincţie între baptiştii habotnici şi cei "normali", aspect pe care nu l-am remarcat în articolul evocat (dacă mi-a scăpat, mea culpa, deşi abundenţa de detalii cred că e de vină...). 

Peste 10% din populaţia SUA se declară baptistă (cca. 33 de milioane, din totalul de cca. 319 milioane), iar vorbind de America, trebuie musai spus că patru preşedinti americani au fost baptişti (Clinton, Carter, Truman şi Harding), dintre care cel puţin primii doi au rămas în istorie pentru că au susţinut drepturile minorităţii LGBT!

Or, a face atâta tambălau pe implicarea unor pastori baptişti isterizaţi în modificarea legislaţiei mondiale pe tema LGBT e un blam nemeritat adus cultului baptist. În fapt, baptismul e una din cele mai tolerante variante ale protestantismului, care e cea mai "blândă" şi mai puţin obscurantistă formă de creştinism...

Potrivit art. 151, revizuirea prost-făcutei noastre Constituţii se poate face doar cu MAJORITATE SPECIALĂ, adică 2/3 din numărul total al parlamentarilor români. Legea de revizuire pe care acestă majoritate extrem de greu de realizat ar vota-o trebuie apoi supusă unui REFERENDUM, valabil doar la o prezenţă mai mare de 50%+1 la vot a întregii populaţii înscrise în liste.

Or, a mâna la vot ditai populaţia, e mai greu decât se poate crede, chiar şi pentru omniscienta noastră Biserică...cu tot sprijinul baptiştilor de aiurea. Să zicem că totuşi, înspăimântaţi de imagini apocaliptice cu familii de gay plimbându-şi copii cu căruciorul prin frumoasele noastre oraşe şi sate, creştinii autohtoni s-ar mobiliza exemplar. Cel mai mult mă înspăimântă nu votul în sine (istoria va merge înainte, spre Vest adică, oricât ar afurisi drumul ăsta prelaţii noştri cei negrii-n cerul gurii!), ci campania teribilă ce va precede votul în Parlament, apoi un eventual şi nefericit referendum, pe lângă care propaganda dusă pentru strângerea celor 3 milioane de semnături „creştineşti“ va părea o veselă slujbă baptistă (oamenii ăia chiar se distrează la biserica lor, cred că cei mai mulţi de aia se şi duc...).

Paradoxal, eu am convingerea că salvarea brumei de imagine de popor civilizat (cum credem că suntem) şi nu medieval (cum suntem de fapt, din multe şi fundamentale puncte de vedere), va veni de la mult şi binemeritat altfel hulita noastră clasă politică parlamentară, din care doar o treime trebuie să nu cedeze şantajului Bisericii; ar rămâne astfel în istorie ca „Sfânta Treime Parlamentară“! :)

Nu cred, în ruptul capului, că 66% din totalul aleşilor (foarte rar sunt prezenţi atâţia în plen) vor vota o prevedere care ar arunca România într-un trecut (şi mai), întunecat, chit că această „libertate" existentă în art. 48 din seculara noastră Constituţie (şi care oricum nu înseamnă nimic, căci nimeni nu o interpretează în spirit pozitiv şi democratic), e numai o scăpare a unei Constituante hăbăuce, dornice doar să-şi împace stăpânii care la acea vreme se sfâşiau între ei... 

Istoria a reţinut demult faptul că Legea noastră Supremă nu e decât un plagiat al celei belgiene, un compromis jalnic între Ion Iliescu şi Petre Roman... 

Cred că e timpul ca şi cei mai conservatori şi tradiţionalişti dintre români să urmeze pilda altor popoare din Lumea Liberă, mult mai credincioase decât noi (pomenesc doar Irlanda cea ultracatolică, pentru că e singura ţară care a dat dreptul la căsătorie minorităţii LGBT printr-un referendum) şi să înţeleagă că nimeni nu se poate opune evoluţiei normale a unei ţări libere şi democratice, iar legiferarea mariajului gay-ilor, precum şi adopţia, fac parte obligatoriu din acestă emancipare implacabilă! 

Faptul că recent a fost declarată constituţională acţiunea „cetăţenească" (a se citi bisericească) de revizuire a păcătosului art. 48 din Constituţie, ăla cu familia, nu înseamnă decât fix atât: nu e neconstituţional. Dar nu înseamnă şi că e bine, democratic, progresist, uman sau chiar creştin (în sensul iubirii şi respectului faţă de TOŢI semenii noştri)!

Sigur, ceea ce nu este absolut inevitabil este însăşi păstrarea democraţiei într-o ţără ca România... Noroc că nu se poate face un referendum şi pe această temă, BOR-ul l-ar susţine negreşit!