Societate

articolul anterior articolul urmator

Cum te poţi programa pe platforma online pentru vaccinarea împotriva COVID-19. Explicaţie VIDEO

10
16 Jan 2021 14:53:26
Autor: Cristina Morozan
Aplicaţia permite ca programarea să fie realizată şi de un membru din familie sau de un apropiat de încredere care are acces la datele de identitate Foto: programare.vaccinare-covid.gov.ro
Aplicaţia permite ca programarea să fie realizată şi de un membru din familie sau de un apropiat de încredere care are acces la datele de identitate Foto: programare.vaccinare-covid.gov.ro

În cadrul celei de-a doua etape a campaniei naţionale de vaccinare este vizată imunizarea persoanelor cu grad ridicat de risc şi a vârstnicilor: adulţii de peste 65 de ani, adulţii care suferă de boli cronice şi persoanele care desfăşoară activităţi esenţiale.

Persoanele respective se pot programa pentru vaccinare şi prin intermediul platformei naţionale de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19.

De altfel, autorităţile au pus la dispoziţia vârstnicilor un tutorial video care explică paşii pe care ar trebui să îi urmeze pentru programarea informatică pentru vaccinare, dar şi un Manual de utilizare.

Cum se realizează programarea?
 
Adulţii cu vârsta peste 65 de ani şi persoanele cu boli cronice pot opta pentru una dintre modalităţile de înscriere pentru vaccinare:
 
  • Electronic, direct în platforma naţională programare.vaccinare-covid.gov.ro . Aplicaţia permite ca programarea să fie realizată şi de un membru din familie sau de un apropiat de încredere care are acces la datele de identitate.
  • Prin intermediul medicului de familie.
  • Prin direcţiile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor.
  • Telefonic prin apelarea numărului unic de Caal Center: 021.414.44.25
 

Astfel, primul pas pentru programarea informatică în platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro prevede exclusiv crearea unui cont pe această platformă.

Cum se realizează programarea persoanelor direct în platformă?

Aplicaţia a fost optimizată pentru a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile care trebuie să urmeze câţiva paşi simpli:

  1. autentificarea în platformă prin introducerea CNP-ului,
  2. introducerea codului unic trimis de sistem prin SMS.
 

Sistemul recunoaşte dacă persoana are peste 65 de ani, dacă este în evidenţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate având boli cronice sau dacă a fost introdusă în sistem de medicul de familie.

Următor pas prevede crearea profilului prin completarea datelor de identitate. Aici, persoanele cu boli cronice trebuie să selecteze şi categoria de afecţiuni.

După salvarea datelor poate începe procesul de programare prin alegerea Centrului de vaccinare, a datei şi a intervalului orar pentru administrarea primei doze, respectiv a rapelului.

De asemenea, după parcurgerea tuturor paşilor, se poate vedea sumarul programării şi este necesară acceptarea Declaraţiei de conformitate a datelor.

La final se poate vizualiza programarea şi se poate descărca recipisa, care conţine datele de prezentare în centrul de vaccinare.

De altfel, platforma permite permite şi identificarea sau anularea programărilor realizate.

Poţi afla în videoclipul de mai jos cum să te înscrii pe platformă şi să te programezi pentru vaccinarea împotriva COVID-19:

Totodată, pe platforma naţională de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19 sunt disponibile şi alte două tutoriale video adresate medicilor de familie, angajatorilor, direcţiilor de asistenţă socială şi altor entităţi cu personal din etapa 1 sau 2.

Tutorial adresat medicilor de familie care vor să işi programeze pacienţii:

Tutorial adresat persoanelor juridice cu angajaţi care fac parte din categoria personalului esenţial:

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

10 Comentarii

77 7
16.01.2021, 15:51:22

Asta cu programare nu o inteleg. De ce imi trebuie mie programare, 2 sapt , 1 luna? Ma duc cu buletinul, cardul de sanatate am peste 65 ani, ma verifica daca am mai facut vaccinul si gata treaba.

0 (2 voturi)
iosif kiszely
16.01.2021, 17:22:55

TOT SISTEMUL DE PROGRAMARE ESTE HAOTIC. In prima zi s-au ocupatr toate locurile pentru doua saptamani. Cei ce cunosc sistemul de calculatoare au navalit pe internet si au ocupat locurile cu persoane care au platit bine pentru programare, iar majoritate populatiei care nu are cunostintele necesare si nici nu dispune de apasratura nu au reusit sa se programeze. Acum pentru eliminarea acestor inechitati trebuie sa se instituie un regulament clar care sa prevada ca cei cu boli cronice bine justificat nu de medicul de familie ci de specialist sa fie primi, sa urmeze cei cu varsta de peste 90 ani, cei peste 80 ani, si asa mai departe pana la 65 ani, totul intr-un timp bine stabilit. Pentru cei care au o programare speciala profesori, angajati bugetari, etc. sa fie vaccinati la locul de munca cu echipe mobile de vaccinare pe baza unui program stabilit cu institutia in care lucreaza si care suporta cheltuielile de deplasare. Numai cu o organizare perfecta se va reusi eradicare in timp limitat a acestei molim si reluarea activitatilor normale. Pana in prezent este haos si dezordine risipindu-se timp, vaccinuri, eradicarea virusului. Guvernul sa actioneze pentru asigurarea vaccinului la timp si in cantitati suficente, facand apel si la alte firme autorizate.

-7 (13 voturi)
moreno toro
16.01.2021, 16:02:20

Un programonline ineficient . Nu poți crea contin vederea inscrierii . Defapt medicul de familie nu are imputernicirea de a anunța persoanele de peste 65 de ani aflate in evidența sa și a le face o programare ?

Porky
16.01.2021, 16:18:54

Programarea e pentru fraieri. Daca esti destept si cu functie, ex primar sau si un amarat de consilier, parlamentar, din guvern sau alte functii parazite, dai telefon la doctor si spui ca vrei sa fi exemplu.

-8 (8 voturi)
elfu
16.01.2021, 17:31:26

pai "Sistemul recunoaşte dacă persoana are peste 65 de ani, dacă este în evidenţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate având boli cronice sau dacă a fost introdusă în sistem de medicul de familie. Următor pas prevede crearea profilului prin completarea datelor de identitate. Aici, persoanele cu boli cronice trebuie să selecteze şi categoria de afecţiuni. " Adica - aceasta platforma deosebita, folosind CNP-ul "stie" bolile cronice dar apoi tot cel care se inscrie trebuie sa completeze din nou bolile cronice ???? Ceva nu este in regula - e un extemporal sau care e treaba ? Daca sunt in sistem cu boli cronice - de ce trebuie sa le mai completez ? intreb si eu pt un prieten

-9 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (10)

Modifică Setările