Cum ne recuperăm după excesele de Sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii au făcut şi în acest an excese de Anul Nou. Doar în Capitală, peste 3.600 de persoane au apelat serviciul de ambulanţă, care a lucrat la foc continuu în perioada 31 decembrie - 3 ianuarie.

Dintre apelurile primite, 2.000 au fost urgenţe Cod roşu şi Cod galben. Indigestiile, lipotimiile şi sincopele au fost principalele afecţiuni pentru care s-a cerut sprijinul cadrelor medicale.

Specialiştii susţin că după mesele îmbelşugate de Crăciun şi de Revelion este nevoie de o dietă echilibrată, care să conţină foarte multe fructe şi legume. Totodată, medicii arată că este esenţial să se consume multe lichide, iar activitatea fizică trebuie introdusă treptat. Asta pentru că relaxarea şi indulgenţele culinare aduc, de regulă, kilograme în plus.
 
„Este important să consumăm o cantitate mare de legume şi fructe, dar şi lapte, peşte şi carne slabă. Hidratarea este şi ea esenţială pentru că menţine echilibrul hidric şi termic al corpului. Lichidele nu trebuie să fie reci, iar băuturile alcoolice e de preferat să fie evitate”, a precizat nutriţionistul Ligya Alexandrescu.

Cum pot fi date jos kilogramele în plus

În ceea ce priveşte kilogramele în plus, acestea pot fi date jos cu ajutorul mişcării şi în niciun caz prin înfometare. Pentru ca organismul să îşi revină după perioada de Sărbători, pâinea ar trebui consumată în cantităţi mici, micul dejun putând fi format din cereale integrale, fruncte proaspete şi ceai sau cafea.
 

Alimentele condimentate sunt şi ele de evitat. Dacă în cazul adulţilor pot fi impuse nişte restricţii, copiii nu ar trebui să fie supuşi dietelor, având în vedere că organismul lor este în creştere, iar nevoile nutriţionale sunt mari. Micuţilor nu ar trebui să li se dea însă carbogazoase sau mâncare de tip fast-food. În plus, porţiile nu trebuie să fie mari. În ceea ce priveşte orele de somn, specialiştii susţin că după nopţile nedormite este esenţial să revenim la opt ore pe noapte de somn, pentru a fi într-adevăr odihniţi.

Sfaturi pentru populaţie

Vremea de afară i-a determinat însă şi pe oficialii din Ministerul Sănătăţii să vină cu câteva sfaturi pentru populaţie, cu atât mai mult cu cât iarna s-a instalat în toată ţara. „În zilele cu temperaturi extrem de scăzute, recomandăm populaţiei să evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor şi să consume alimente bogate în proteine, fructe şi legume”, a explicat Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al MS.

În cazul în care este necesară deplasarea în spaţii deschise, „este recomandată folosirea mijloacelor de protecţie adecvate - căciuli, mănuşi etc. Trebuie evitată  expunerea prelungită a mâinilor şi picioarelor la temperaturi scăzute pentru a se feri de degerături. De asemenea, în cazul simptomelor de răceală, trebuie evitată automedicaţia şi este recomandată consultarea medicului”, conchide oficialul.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite