Societate

articolul anterior articolul urmator

Cum au vrut parlamentarii să schilodească Legea antifumat

9
31 Dec 2016 13:24:13
Autor: Claudia Spridon
Senatul a adoptat tacit o serie de modificări la legea antifumat
Senatul a adoptat tacit o serie de modificări la legea antifumat

După ce Senatul a adoptat tacit o serie de modificări la Legea antifumat, prin care se înfiinţau aşa-numitele cluburi pentru fumători, Comisia pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor a dat aviz negativ proiectului.

Specialiştii în sănătate publică au salutat decizia Comisiei, mai ales că Ministerul Sănătăţii a precizat că orice modificare adusă legii antifumat nu vine în beneficiul populaţiei, ci dimpotrivă, sprijină industria tutunului şi agravează bolile provocate de acest viciu, între care astmul, cancerul la plămâni sau BPOC-ul. 
 
Concret, Comisia pentru Drepturile Omului a respins propunerea legislativă prin care se modifica legea antifumat, propunere prin care s-ar fi permis fumatul în spaţii închise amenajate, adică s-ar fi produs o revenire la vechea lege, cea dinainte de 2016. 
 
Mai precis, potrivit propunerii venite din parte deputatului Daniel Fenechiu, susţinută de 31 de parlamentari din partide diferite, fumatul era permis în camere special amenajate. 
 
Cinci milioane de fumători în România
 
„Mă gândesc că fiind cinci milioane de fumători ar fi necesară crearea unor asemenea spaţii în marele restaurante sau în cafenele, unde oamenii să aibă posibilitatea să fumeze”, a declarat profesorul Florian Popa, vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Senat.
 
Potrivit medicului, legea antifumat este încălcată chiar şi în prezent. „Şi atunci, ca să nu mergem nici pe lângă lege, nici împotriva ei, trebuie să le dai posibilitatea celor cinci milioane de fumători să fumeze”, a mai spus vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Senat. 
 
Pe de altă parte, psihologul Mihai Copăceanu e de părere că o lege mai permisivă i-ar determina pe cei care s-au lăsat de fumat în ultimele luni să se reapuce de viciu. 
 
„Un fumător înrăit şi dependent va fuma şi în ploaie şi pe ger. Totul depinde de tipul de fumător. Însă, dacă nu are un grad de dependenţă ridicat, el va renunţa la fumat. Dacă fumatul va fi interzis în maşina personală, oamenii vor fi revoltaţi la bun început, dar măsura nu este deloc rea, dimpotrivă. Fumatul la volan pune în pericol nu doar viaţa şoferului şi a celor din maşină ci şi a celorlalţi participanţi la trafic”, a spus specialistul. 
 
Strategie împotriva fumatului până în 2035
 
Numărul tot mai mare de decese cauzate de fumat, bolile cardiovasculare tot mai prezente în rândul tinerilor de 28 - 35 de ani, dar şi faptul că 5% din copiii de 11 ani au încercat să fumeze măcar o dată, au determinat autorităţile să pună la punct o strategie prin care fumatul în România să fie limitat aproape complet în următorii 20 de ani. 
 
Strategia este axată pe prevenţie şi îi vizează în primul rând pe copii, cei mai vulnerabili în faţa campaniilor agresive făcute de industria tutunului. Mai exact, se doreşte ca în anul 2035, ţinta asumată de Ministerul Sănătăţii, ţara noastră să aibă prima generaţie de tineri nefumători. Astfel, România se va alinia altor ţări europene, precum Franţa, Danemarca sau Irlanda.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

Hairy Potter
31.12.2016, 14:17:47

Sunt fumator, dar sustin interzicerea fumatului in baruri si restaurante. In alte tari se poate. Sa se faca afara, in fata restaurantului, niste corturi/cabane/terase incalzite, in care sa se poata fuma. Dar nu inauntru.

0 (2 voturi)
Cristian Stefan
31.12.2016, 16:35:14

Eu personal sunt fericit cu legea antifumat....nu-mi mai miros hainele a tutun cind stateam la o bere sau un vin inrestaurant bar....etc...Eu nu fumez dar cind ajungeam acasa atunci imi simteam hainele cum put a tutun....parul putea si el...chiar daca lasam afara la aerisit hainele si 2 zile tot miroseau infect... asfel eram nevoit zilnic sa spal la masina hainele....acum 3 saptamini ma duc la un control la doctor imi spune ca am fum in plamini.....Eu nu am fumat decit 20 de tigarii in viata mea....Ce distruge fumatul in plamini nu se mai reface....deloc....Una era sa fumezi pipa paci si alta precum un cunoscut care fuma 5 pachete de tigarii pe zi de si-a distrus familia...cu viciul asta adivortat nevasta copii au plecat in lume...tipul cheltuia 2500 ron luna pe tigarii...restante la intretinere si lumina....totul numai ca sa fumeze.....Sunt de acord cu locuri speciale de fumat precum exista in aeroporturi...sa se faca si in spatii-le publice....Ma gindesc cu groaza ce se intimpla in sufletul fumatorului intr-o cafenea in care nu se fumeaza....cafeaua fara tigara este ca sexul cu prezervativ...

-2 (2 voturi)
marius cristian
31.12.2016, 15:12:50

Cluburile private cu circuit inchis sunt oricum un refugiu pentru cei care doresc sa savureze in tihna un tabac ; cat despre actuala forma neo-comunista a legii , care practic incearca sa-i dezbare pe oameni de un viciu prin teroare , va reamintesc ca a mai fost un regim la fel de criminal care stia el mai bine ce este mai bine pentru noi.... iar cat despre gradul de periculozitate al fumatorilor versus betivanilor , ce sa mai discutam ....

+2 (4 voturi)
db
31.12.2016, 15:34:09

"Teroare", "regim criminal" ... dar, măi deşteptule, despre teroarea îndurată de un nefumător care, pentru a servi masa într-un restaurant (poate alaturi de copiii lui), era nevoit să stea in fum de ţigară ce zici??? Aia e normalitate în capul tău, nu??? Să nu intru în restaurante dacă mă deranjează fumul de ţigară, nu??? Numai voi fumătorii aveţi drepturi în lumea asta, nu??? Ne-am născut toţi fumători şi unii, mai fraieri, ne-am lăsat, deci nu avem ce comenta, nu-i aşa??? Care e, mă, teroristul???

0 (4 voturi)
Tomescu Tom
31.12.2016, 15:34:59

Povesti din padurea verde ! Vorbim de sume fabuloase ce se vehiculeaza in " industria " ..tutunului si alcoolului ! Limitarea fumatului si al consumului de alcool ar face intreaga natie mai sanatoasa (fizic si psihic ) ... ..iar producatorii de medicamente vor trebui sa se reorienteze catre ceva la fel de toxic si daunator ...ca sa-si mentina productia . Si iarasi vorbim de o industrie unde sunt implicate sume colosale ... De aceea campania impotriva consumului de sare (iodata), zahar si grasimi este atat de agresiva ... Campanie impotriva ...mancatului .. :))) Iar impotriva consumului de alcool, tutun ..nici o vorba .. In zona asta totul e ok ! Deci ..hai sa fim seriosi ..

-1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (9)

Modifică Setările