Cum a evoluat percepţia românilor cu privire la comunitatea LGBT în ultimii 25 de ani?

Lucrurile au evoluat destul de mult în România, de-a lungul ultimilor 15 ani, în ce priveşte percepţia românilor cu privire la comunitatea LGBT (n.r. – Lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali). E clar că acum 25 de ani, la Revoluţie, România încă criminaliza homosexualitatea, pe când Ungaria nu o mai făcea din anii ’60, la fel şi Polonia şi Cehia.

Primii 10 ani după Revoluţie au fost grei, arestările şi hărţuirile au continuat. Îl avem pe Marian Mutaşcu la Timişoara, condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, în 1997 Mariana Cetiner era condamnată la 3 ani de închisoare. Aşadar, ani grei, însă după decriminalizarea din 2001, s-au făcut paşi.

În 2005 am avut prima paradă gay, incidente violente au fost în 2006 şi 2007, pentru care România a şi fost condamnată la CEDO, însă în general nu am avut violenţe ca în Serbia şi Ungaria. Apoi, avem deja de 3 ani introducerea, în Parlament, a unor propuneri de lege privind parteneriatul civil. Anul trecut, niciun parlamentar nu avea curajul să sprijine parteneriatul civil (în afară de iniţiatorul proiectului, Remus Cernea), iar azi avem din ce în ce mai multe figuri politice vorbind în favoarea parteneriatului. În lumea artei şi în scena independentă, lucrurile au evoluat incredibil, tematica LGBT este abordată din diverse unghiuri, este din ce în ce mai prezentă, se fac piese de teatru, se fotografiază, se pictează, se discută.

Dezvoltarea instituţională a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cred că este un real câştig pentru comunitate. Este una dintre puţinele, dacă nu singura instituţie a statului care a sprijinit şi sprijină constant comunitatea LGBT. Sigur, putem privi partea goală a paharului, anume că România este în continuare a 34-a ţară din Europa în materie de drepturi LGBT, însă eu sunt mai optimist de felul meu.

Ce s-a rezolvat şi ce nu

În primul rând, statul este cel care a eliminat în anul 2001 Articolul 200 din Codul Penal, guvernul Năstase era la putere la acea vreme. În 2000, Peter Eckstein Kovacs, ministru în guvernul Isărescu, a promovat ordonanţa 137/2000, împotriva discriminării, care include orientarea sexuală la categoriile suspecte de discriminare. Am menţionat mai sus parteneriatul civil şi CNCD-ul. Statul nu a făcut multe pe care ar fi trebuit să le facă, de la adoptarea unei noi strategii naţionale privind HIV/SIDA, până la adoptarea unei legislaţii transgender, care să faciliteze persoanelor transgender (n.r. – transsexuale) schimbarea de nume şi de CNP.

Trebuie să fim solidari şi cu mişcarea feministă, şi cu mişcarea romă, şi cu persoanele cu abilităţi diferite, şi cu persoanele evacuate.

Şi ONG-urile e clar că au avut şi au un rol important. ACCEPT a apărut într-o perioadă când era ilegal să îţi formezi o asociaţie LGBT (propaganda gay era interzisă), au presat şi luptat şi pentru decriminalizarea homosexualităţii, şi în organizarea Pride-urilor, şi în promovarea parteneriatului civil. La Cluj, îl avem pe Lucian Dunăreanu, care de ani buni face muncă comunitară, a pornit în 2004 festivalul de film Serile Filmului Gay. Între 2005 şi 2012 avem PSI România şi campania „Eu Sunt! Tu?“, care a lucrat cu persoane LGBT din întreaga ţară, făcând educaţie sexuală şi muncă de construcţie comunitară. TRANSform a apărut în 2013 şi luptă pentru drepturile persoanelor trans din România. La Timişoara există de ceva ani LGBTeam, la Prahova există un alt grup activ pe comunitatea LGBT. În restul ţării avem câteva cluburi gay în marile oraşe, în rest nimic, nicio formă de comunicare cu o masă invizibilă de persoane LGBT.

Cel mai vulnerabil grup?

Nu putem cuantifica discriminarea, nu cred în competiţia între oprimaţi. Mai mult, mi se pare că astfel de „topuri“ sunt adeseori făcute de persoane privilegiate. Divide et impera! Trebuie să fim solidari şi cu mişcarea feministă, şi cu mişcarea romă, şi cu persoanele cu abilităţi diferite, şi cu persoanele evacuate. Fără solidaritate nu putem construi o societate deschisă, cu adevărat democratică, care-şi respectă cu adevărat toţi cetăţenii.

Urmăriţi dezbaterea „Cât este de bună discriminarea pozitivă?” aici.