Cum scoatem copiii României din sărăcie? Reforma statului social dinspre stânga

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, jumătate din copiii României trăiesc sub pragul sărăciei sau sunt în risc de sărăcie. Cei mai afectaţi sunt copiii de la ţară şi din familii defavorizate. Că vrem sau nu să admitem, sărăcia înseamnă mai puţine oportunităţi, eşec şcolar şi mai mulţi oameni care vor depinde în viitor de ajutorul de la stat, pentru că nu vor avea o meserie.

Aşa cum arată un raport recent al UNICEF, într-o analiză a felului în care afectează politica de austeritate copiii, România ocupă ultimul loc - 29 - între statele incluse în clasament. Austeritatea din ultimii ani a lovit puternic în viitorul copiilor României.

Dacă vrem să ne punem ţara în ordine, să nu mai fim laterna roşie a fiecărui clasament european al bunăstării şi nivelului de trai, avem datoria să acţionăm acolo unde ştim că efectele acţiunilor noastre pot avea efect maxim în reducerea sărăciei în rândul copiilor. Şi aici vorbesc despre şcoală. Cred cu tărie că ca şcoala românească trebuie să devină cu adevărat un furnizor de egalitate a oportunităţilor. Astăzi aproximativ 100.000 de copii şi adolescenţi între 6 şi 16 ani nu sunt în şcoală. În România, conform Raportului de implementare al Programului Naţional de Reforme pentru perioada 2011 – 2013, din 15 martie 2012, 16,7% din copii părăseau şcoala înainte de a avea o diplomă sau o calificare. Aceştia sunt şomerii de mâine. Dincolo de dimensiunea morală, ei devin un eşec pentru stat – le va fi foarte greu să-şi găsească un loc de muncă, vor avea un salariu cu mult mai mic decât dacă ar fi obţinut cu o diplomă în buzunar şi vor plăti taxe şi impozite mult mai puţine. Statul şi societatea pierd enorm de pe urma acestei nereuşite, de pe urma celor 76% din copiii din mediul rural care nu ajung să termine liceul, de exemplu. Într-un articol din The New York Times din ianuarie 2012, doi profesori universitari de la Columbia University şi Princeton arată care este preţul pentru SUA al celor 1,3 milioane de elevi care nu termină liceul. Dacă măcar 700.000 dintre aceştia şi-ar finaliza studiile, atunci America ar fi mai bogată în fiecare an 90 miliarde de dolari. Oare cum arată cifrele pentru România?

Cum să aducem aceşti copii în şcoală şi cum să-i motivăm să înveţe pe copiii din familiile defavorizate este una din axele războiului împotriva sărăciei pe care autorităţile române trebuie să-l asume public.

Aici nu este vorba doar de principii, ci şi de paşi concreţi în direcţia corectă. Aşa cum a spus-o şi premierul, programul „Cornul şi Laptele” trebuie schimbat, dar nu abandonat. Este un program de 120 milioane euro care risipeşte anual 10-11 milioane, după cum au arătat unele analize. Avem exemplul de succes al programelor „Oportunidad” din Mexic şi „Bolsa Familia” din Brazilia, din care putem învăţa şi adapta programe curajoasă împotriva sărăciei în rândul copiilor. Sunt programe care, punând accent pe accesul la şcoală şi pe transferul direct de bani la familiile defavorizate, au scos milioane de copii mexicani şi brazilieni din sărăcie. „Foame Zero”, numele programului brazilian, este, fără să ne ruşinăm, şi un obiectiv şi pentru România.

Ştiu că aici voi intra în coliziune cu toţi apostolii şi patriarhii statului minimal, cei care nu cred în intervenţia statului împotriva sărăciei, de exemplu. Dar adevărul trebuie spus încă o dată - România nu cheltuieşte mult cu protecţia socială, nu este un stat social. Aşa cum arată un studiu BNS, cheltuielile sunt mari în raport cu veniturile bugetare, ţinând cont şi de lipsa locurilor de muncă. Ne găsim la jumătate din media zonei Euro în ceea ce priveşte ponderea în PIB a cheltuielilor de protecţie socială, la o cincime din media zonei euro în ce priveşte valoarea acestor cheltuieli pe cap de locuitor, la paritatea puterii de cumpărare, şi la 60% din media zonei Euro în ceea ce priveşte ponderea cheltuielilor cu pensiile în PIB.

Mai mult, potrivit studiului BNS „Eficienţa politicilor de securitate socială în România” din 2011, sistemul nostru de protecţie socială este ineficient. În ce priveşte şomerii, elevii şi persoanele aparţinând unor minorităţi cheltuielile nu-şi ating ţinta. Sistemul de protecţie socială favorizează, paradoxal, persoanele cu studii superioare şi pe cele din mediul urban.

Susţin că România are nevoie de o reformă de fineţe a sistemului de protecţie socială, care să menţină ceea ce funcţionează bine şi să atace  disfuncţionalităţile evidente. Sistemul de protecţie socială din România trebuie să lucreze în spiritul reducerii sărăciei, el trebuie să fie principalul aliat în războiul împotriva sărăciei.

Trebuie să gândim sistemul nostru de asistenţă socială pentru a reduce nedreptatea şi pentru a-i ajuta pe cei aflaţi cu adevărat în nevoie. De „Cornul şi Laptele” nu au nevoie toţi copiii României. Acelaşi lucru e valabil şi pentru alocaţiile pentru copii. Putem gândi un sistem prin care dăm alocaţii mai mari pentru copiii din familiile în dificultate, pentru a-i ţine la şcoală, nemairisipind banii pe copiii care practic nu au nevoie.

Da, statul social trebuie reformat şi stânga trebuie să nu mai tacă în această privinţă, ci să acţionează. Cifrele, aşa cum se vede mai sus, sunt de partea ei. Monopolul discursiv al dreptei trebuie să dispară! Statul social trebuie să devină antidot al sărăciei şi promotor al egalităţii de oportunităţi! Totul începând cu copiii României.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite