Societate

articolul anterior articolul urmator

Cum se naşte corupţia?

21
4 Jul 2014 09:45:59
Eugen Tănăsescu

Dacă s-ar face un clasament al cuvintelor cotidiene sunt convins că primele locuri ar fi ocupate de „corupţie”, „şpagă”, „mită” şi alte surate. Ba chiar s-ar putea alcătui şi un top al limbilor de largă circulaţie internaţională, unde, de asemenea, cred că „şpăguiala” ar ocupa un loc fruntaş. Drept urmare, e firesc să ne întrebăm: cum de ne-am pricopsit cu o asemenea „performanţă”?

Mărturisesc faptul că îmi displace profund scientismul, deşi ştiinţa este un dar al umanităţii. Vorbesc despre ispita ştiinţei de a crede că toate acţiunile omului sunt pre-determinate fizico-chimic, astfel încât voinţa sau liberul arbitru dispar pur şi simplu. Urmările pot fi catastrofale pentru societate, însemnând că nimeni nu poate fi făcut responsabil şi nici nu mai poate fi îndreptat în privinţa corupţiei.

Recent, cercetătorii chinezi au încercat să acrediteze ideea că o parte a emisferei cerebrale stângi, numită "girusul frontal inferior", are un rol-cheie în înclinaţia către acte de corupţie. Practic, ei au ademenit cu bani 28 de voluntari şi au observat că zona respectivă se activa în momentul în care ei acceptau banii. Cu cât erau mai mulţi, cu atât activitatea era mai intensă.

Prin urmare, cercetătorii au observat o relaţie cauză-efect: banii stimulează activitatea neuronală. Nu invers. Ca atare, scientismul caută să ne prostească în faţă.

Rămânând însă fidel faptului că omul este înzestrat cu liber-arbitru şi voinţă, cred că, duhovniceşte vorbind, corupţia are două mari cauze:

1. Iubirea banilor şi a averilor. Într-o societate în care totul pare să fie de vânzare şi de cumpărare, e foarte greu să nu transformi totul în bai şi, prin urmare, să începi să îi doreşti. La început mai timid, apoi din ce în ce mai tare, încât, la un moment dat, pierzi simţul realităţii şi devii dependent de bani. Motiv pentru care scara de valori ţi se schimbă, iar zeul vieţii tale devine banul, pentru care ai fi în stare să faci orice. Mai ales când în jur, sărăcia, lipsurile şi şomajul fac ravagii, constituindu-se fără voia lor în circumstanţe favorizante corupţiei. De aici se naşte ce-a de-a doua mare cauză:

2. Laxitatea şi relativismul. Coruptului i se pare că legile (civile şi morale) sunt făcute fie în interesul lui (când îl avantajează) fie pentru alţii (când nu-l avantajează). În ambele situaţii, legea nu mai este o normă menită să reglementeze, ci un instrument folosit după caz, sau eludat dacă încurcă interesele. Urmarea este nefastă pentru toată societatea. Fie legile se schimbă după bunul plac al conducătorilor („ciocul mic, acum noi suntem la putere”) fie se face slalom printre ele, apelându-se din plin la chichiţe avocăţeşti dacă coruptul este prins în fapt. Asemănător legilor se întâmplă şi cu statutul semenilor. Pentru corupt, oamenii de lângă el devin doar nişte plante pe care fie trebuie să le culeagă, de sunt „roditoare”, fie e nevoit să evite pentru a nu da de bucluc, dacă sunt „toxice”.

Interesant este că cercetătorii ar dori ca studiul respectiv să continue pe politicieni. Asta într-o ţară în care numărul anchetelor şi al condamnărilor pentru corupţie a crescut spectaculos în ultimul an. Mă întreb dacă nu cumva studiul ar vrea să încerce să-i scoată „basma curată” pe politicieni, sugerând că, în fond, corupţia s-ar datora unor cauze neurologice. Asta ar fi un mare fals ştiinţific. Iar lumea ar rămâne captivă şi fără speranţă de eliberare din închisoarea corupţiei.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

21 Comentarii

Tepelea Catalin
4.07.2014, 10:19:08

Parinte Tanasescu....comentati politicienii...de acord sunt corupti...dar nu politicienii sunt cei pe care trebuie sa ii urmam ca exemple in viata.....nu ei sunt parintii spirituali ai acestui popor...ci preotii...ce facem cu preotii corupti...cu spagile grase date pentru a se asigura un loc la o fabrica de popi....despre asta sa ne vorbiti din postura dumneavoastra de preot...va multumim

+4 (10 voturi)
Radu Mircea
4.07.2014, 10:40:11

''Iubirea banilor si a averilor'' Felicitari domnule Tanasescu ! Paragraful 1 se potriveste manusa Bisericii Ortodoxe Romane de la vladica pina la opinca . Nici nu se putea oglinda mai clara a tendintelor si nazuintelor popesti . ''Zeul vietii'' dvs, a devenit banul'' si averea cit mai mare . Priviti la intiistatorul dvs. Daniel , s-ar parea ca avutia este singurul lui scop in viata (poate si este) , de la constructii faraonice in totala contradictie cu '''saracia , lipsurile si somajul ''' care bintuie printre oitele sale .

+1 (9 voturi)
Pintilie Adrian
4.07.2014, 11:03:55

Coruptia este un fenomen social deosebit de complex, ce nu poate fi dezbatut la modul succint, asa cum se incearca prin acest articol. S-au scris munti de pagini despre acest fenomen, fiind dezbatut pe toate partile. Se impun totusi o serie de observatii, privind concluziile parintelui. 1. Studiul cercetatorilor chinezi este irelevant daca numarul subiectilor a fost 28. Un asemenea lot nu ar fi in niciun caz reprezentativ, asa ca studiul indicat de autor poate fi ignorat. Totusi, chiar daca acest studiu ar fi relevant, nu suntem in fata unui caz de determinism, cum incearca parintele sa acrediteze. Contrar parerii parintelui, scientismul nu a spus niciodata ca actiunile omului sunt predeterminate de factori chimico-fizici-biologici. Scientismul prezinta actiunile omului ca o rezultanta a conflictului natura-educatie-ratiune (nature-nurture-reason). Astfel, omul este responsabil pentru faptele si actele sale, exceptiile fiind putine si definite psihologic (stari de nebunie, etc.). Asa ca acest ac al parintelui in pernita scienismului este mincinos si rauvoitor. 2. Liberul arbitru este un concept neo-crestin, care incearca sa ascunda un lucru evident: daca religia crestina ar fi adevarata, credinciosul ar trebui sa fie doar o papusa in mainile lui yahve. Care este liberul arbitru al unui cetatean jefuit sub amenintarea armei? Poate acel cetatean sa spuna ca de buna-voie si potrivit liberului sau arbitru a dat bani talharului? Cam asta e treaba si cu liberul arbitru dat de yahve, doar ca in loc de arma este amenintarea cu iadul. De altfel, daca yahve ar fi omniscient, liberul arbitru ar fi chiar o iluzie, intrucat yahve STIE ce va face omul in viitor. 3. Coruptul nu savarseste actele de coruptie doar din dorinta de inavutire. Lasand la o parte penalul, coruptia poate fi definita ca o actiune prin care individul incearca sa isi atinga un scop corect, eludand sau incalcand dispozitiile regulile pe care ceilalti sunt obligati sa le urmeze. Coruptii din puscariile romane sunt in esenta la fel cu Lance Armstrong sau Maradona. Toti acesti oameni au incercat sa pacaleasca un sistem carora ceilalti "concurenti" trebuiau sa se supuna. Din acest punct de vedere, scopul coruptului nu este neaparat obtinerea de venituri, ba mai mult uneori aceasta nevoie de a "trisa" devine insasi scopul. 4. Multi fac eroarea de a privi coruptii (fie ei politicieni, magistrati, medici, etc.) ca pe o categorie distincta. Oameni buni, coruptii nu au venit in Romania (discutia e aceeasi pentru omenire) cu un tren de pe Marte. Coruptii romani sunt dintre noi! Tarele neamului romanesc au facut ca noi sa avem o apetenta mai mare sau mai mica pentru actele de coruptie. Daca in Romania coruptia este un fenomen sistemic, este pentru ca noi suntem inclinati catre ea. 5.Parintele a intuit, dar nu a formulat explicit, inca o cauza a coruptiei: lejeritatea pedepsei. Daca pentru faptele de coruptie (acum intram in penal) pedepsele sunt blande, daca procedura de pedepsire e greoaie, daca timpul scurs intre fapta si condamnare este prea lung, atunci omul nu se teme atunci cand isi propune savarsirea actelor de coruptie. Daca adaugam la cele de mai sus si posibilitatea oferita de legea civila de a ascunde veniturile, vedem ca pentru individ coruptia nu doar ca este lipsita de temeri, dar ajunge sa fie atragatoare. Din pacate (si acum o sa vina injuraturile), printre cauzele coruptiei sta si biserica, dar si religia crestina in sine. Biserica fiindca nu s-a detasat clar si fara echivoc de cei corupti nici cand acestia au fost condamnati (vezi calugarii si GB), iar religia fiindca a instituit in ratiunea omului ca daca se caieste pentru faptele sale, acestea ii vor fi iertate.

0 (6 voturi)
paradoxal
4.07.2014, 12:27:14

Pintilie Adrian yahve din descrierea facuta de angajatii firmei bor este omnipotent,omniscient,bla,bla. Saracul;)sa nu fi avut el posibilitatea Logica ,capacitatea infinita de-a crea forme de viata inteligente ,oameni, care tocmai in virtutea principiului de liber arbitru sa faca in viata doar bine si nu rau?

-1 (5 voturi)
Utilizator Adevărul
4.07.2014, 12:05:29

Comentariu considerat abuziv.

Vezi toate comentariile (21)

Modifică Setările