Cum vă displace

Partea cea mai grea a existenţei noastre cotidiene e filtrarea informaţiei. Aş putea zice că proştii, mincinoşii, şmecherii şi hoţii şi-au dat mâna într-o conspiraţie mondială, într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu armata adversă de… proşti, mincinoşi, şmecheri şi hoţi.

Scopul e complex: bani, putere, resurse. Armele sunt virtuale: cuvintele, puse când să mintă, când să-njure. În această confruntare, toate taberele ştiu ce valoare are înarmarea ideologică. Ideologia, care, dacă e să cităm textele sacre, ştie cum să rupă familii şi prietenii, e pacostea lumii moderne.

La fel ca în războaiele adevărate, victimele sunt colaterale, numeroase şi nevinovate, Buna credinţă a persoanelor în capul cărora se varsă veninul propagandei e întoarsă pe dos ca o mănuşă. Grija lor prudentă pentru o decizie care poate înclina balanţa victoriei e ţinta predilectă a ideologiei. Lucrurile nu diferă mult de escrocheriile care au invadat piaţa. Cunoaşteţi trucul telefoanelor alarmiste, prin care un părinte în vârstă şi naiv e convins să verse bani într-un cont, pentru a-şi salva copiii? Dar falşii trimişi ai autorităţilor care dezinfectează (pe bani grei) apartamentele? Dar vânzătorii de oale şi cuţite minune? Mecanismul e acelaşi. Victima e înlănţuită dulce de escroci. Interesul personal (interes pe care nu l-a avut niciodată) e stors. Dar telefoanele companiilor care vor să listezi pe bursă, cu câştig garantat? Să vorbesc, oare, de jocurile piramidale? Caritas? FNI? Să amintesc cum jumătate din cetăţenii ţării au pierdut crezând că pot câştiga peste noapte o mică avere? Mecanismele psihologice sunt simple, şarm personal, mimarea autorităţii. Toate au umplut fulgerător buzunare lacome.

Şi în bătălia politică e mult mai avantajos să-i oferi cetăţeanului iluzia că el decide, că e apărat, e promovat, e liber. Departe de a-şi impune el voinţa, cetăţeanului simplu i se substituie conştiinţa cu o fantoşă, care-i devine iubită, masă, casă şi ideal. Pas cu pas, slăbiciunile individului sunt pompate cu siliconul iluziei. Privind confruntarea electorală din SUA, am senzaţia unei întreceri groteşti dintre cei mai mari clovni ai Americii. Pe lângă ei, întrecerile şi şmecheriile noastre par jocuri de copii. Acuzele, nişte glumiţe. Nu ştiu cum s-a făcut că, după 26 de ani de "democraţie" (sau, cum ar spune Dorin Tudoran, democratură), senzaţia generală e de disperare. Cel mai grozav lucru e să scoţi la lumină murdăria, abjecţia, prostia şi necinstea adversarului, în speranţa că votul negativ va face dreptate. Nu, nu face. Amână lucrurile până la confruntarea următoare.

În această hecatombă virtuală, există persoane care refuză să pună botul. Care caută adevărul, oricât de blamabil ar fi. Nu e uşor să stai între armatele excitate şi să spui: "Împăratul tău e gol, dar al lui e vicios." Refuzând să încalece calul verde de pe perete, aceşti oameni suportă bombardamentul virtual (şi reprobabil) al beligeranţilor. Am cunoscut, în ultima vreme, astfel de conştiinţe singulare, care suportă oprobriul public, fără să dea înapoi. Singura lor grijă e să cântărească orice informaţie, să despice cu răbdare firul în patru. Sunt admonestaţi pentru lipsă de patriotism, abnegaţie ori credinţă. Dar lor li se cuvine, prin ploaia de scuipaţi şi înjurături, o reverenţă. Câtă vreme va mai exista măcar un singur om de acest calibru, bătălia nu e pierdută.