Curajul de a lupta. Articolul conţine imagini care pot fi considerate şocante

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Am stat nemişcată să simt cum îmi trece vântul prin păr şi cum îl simt pe faţă, de parcă era prima sau ultima oară. E greu, dar ştiu că e inevitabil. Încerc să mă bucur de ce primesc.”
„Am stat nemişcată să simt cum îmi trece vântul prin păr şi cum îl simt pe faţă, de parcă era prima sau ultima oară. E greu, dar ştiu că e inevitabil. Încerc să mă bucur de ce primesc.”

Miriam a avut curaj să se arate goală, aşa cum puţine dintre noi ar avea curajul să o facă. Sper să apreciaţi adevărul gol aşa cum e el în mărturia cea mai pură a unei femei care vrea să le ajute pe celelalte să privească realitatea aşa cum e. A fost o discuţie grea, emoţională, ezitantă. Mai mult din partea noastră. Pentru că se simţea teama în aer.

Cuvinte nerostite şi gânduri pe care refuzam să le lăsăm să apară. A fost greu să vedem o femeie frumoasă mutilată. Ni s-a părut nedrept. Dar am trecut peste toate emoţiile şi am făcut acest lucru în primul rând din respect pentru curajul de care dă dovadă Miriam.

Miriam, cum arăta viaţa ta înainte de diagnostic? Cum mâncai, cât alcool consumai, fumai?

Viaţa mea se împărţea între cei doi băieţi pe care îi am şi care astăzi au 27 şi 29 de ani, mica mea afacere şi bărbatul iubit. O viaţă plină de culoare, cu multe realizari şi satisfacţii. La bază sunt muzician şi vin dintr-o familie de muzicieni. Cânt jazz cu multă plăcere, dar zilnic îmi auziţi glasul la tv, cânt reclame. Cel mai des o auziţi pe cea de la Calgon. Am, nu mulţi, dar minunaţi prieteni care mă şi îi iubesc. Mergeam la club şi dansam până dimineaţa, eram şi sunt încă o femeie avidă de viaţă.

Pentru că în copilarie am avut hepatită A, toată existenţa mea am mâncat după regim, sănătos, nu am fumat sau băut alcool NICIODATĂ. Măsura şi cumpătarea m-au însoţit toată viaţa, astfel că, de la varsta de 20 de ani, când aveam 45 de kilograme, am luat treptat în greutate până la 52 de kilograme la 52 de ani. Am făcut sport ponderat, dar aproape permanent.

Diagnosticul, nu ştiu de ce, dar îl presimţeam. Am refuzat să-l aştept cu optimism şi le-am interzis celor din jur să mă încurajeze.

De câte ori mergeai la doctor pe an şi ce analize sau controale îţi făceai?

În anul 2000 am fost diagnosticată cu adenofibrom la sânul drept. L-am simţit la palpare şi imediat m-am dus la spitalul Fundeni, unde am fost operată în data de 15 august de către dr. Cristian Viişoreanu. De atunci mi-am făcut controale periodice. Aveam sâni cu o structură chistică, fapt pentru care îi monitorizam la ecograf. Unul din aceste chisturi s-a malignizat într-un timp foarte scurt, circa 6-8 luni în urmă. Analizele uzuale au fost întotdeauna bune.

A NU SE FOLOSI IN ALT ARTICOL! cancer la san dupa interventia chirurgicala foto sereniti

Cum a fost ziua în care ai aflat că ai cancer la sân? Ai depistat singură prin palpare sau la un control de rutină?

În dimineaţa de 23 iulie, îmi beam cafeaua la mare, impreună cu prietena mea şi am simţit în sânul drept o durere ca şi cum aş fi fost înjunghiată, plus o senzatie acută de arsură. Am dus mâna la sân şi, la palpare, am simţit în el o gâlmă. Am pus mâna pe telefon, l-am sunat pe Cristian Viişoreanu şi, a doua zi, eram pe drum spre Bucureşti. Diagnosticul, nu ştiu de ce, dar îl presimţeam. Am refuzat să-l aştept cu optimism şi le-am interzis celor din jur să mă încurajeze; şi bine am făcut pentru că, până am primit rezultatul, mă obişnuisem deja cu ideea.

Asta nu înseamnă că nu am simţit nevoia să fiu singură şi să merg pe jos ca să-mi degaj disperarea de la clinica Monza, unde mi-au făcut histopatologia, şi până acasă în Piaţa Unirii. E copleşitor. Mi-am dat seama că vreau să mai văd şi să mai aud maşinile care claxonează şi pe care ieri le uram. Am stat nemişcată să simt cum îmi trece vântul prin păr şi cum îl simt pe faţă, de parcă era prima sau ultima oară. E greu, dar ştiu că e inevitabil. Încerc să mă bucur de ce primesc.

Cât să fii de ignorant şi de naiv, încât să te confrunţi cu o boală letală şi să nu înveţi nimic despre ea ba, mai mult, să te laşi pradă minunilor şi foilor de varză sau argilei.

Ce părere ai de medicina alternativă? Ceaiuri, plante etc versus medicina tradiţională.

Medicina alternativă nu are loc în mintea mea. Să nu crezi că pe parcursul vieţii mele nu am încercat-o. Cu mulţi ani în urmă am mers pentru dureri de spate la o doamnă care apare frecvent la TV, Lidia Fecioru. O escroacă. Nu ştiu cum se face ca toţi bioenergeticienii, numerologii, descoperitorii, astrologii, prezicătorii sunt din Republica Moldova. Nu cred că ne putem vindeca de celula canceroasă cu gândacii pisaţi ai lui Ciuhrii sau cu bioenergia lui Fecioru sau mai ştiu eu ce bicarbonat, miere sau usturoi. Românii trebuie să ştie că mănâncă atâta bicarbonat în mici, încât ar trebui să fim cea mai sănătoasă naţie. Cât să fii de ignorant şi de naiv, încât să te confrunţi cu o boală letală şi să nu înveţi nimic despre ea ba, mai mult, să te laşi pradă minunilor şi foilor de varză sau argilei. O doamnă mă sfătuia să beau suc de orz. Îţi zic sincer, mi-a fost teamă că  voi începe să nechez. Singura noastră scăpare este informaţia şi medicina alopată. Celula canceroasă nu e un coş pe nas, e o adevarată uzină.

În familia ta au mai existat cazuri de cancer la sân?

Da, sora mea. Am operat-o anul trecut în iulie, dar alta formă, altă celulă. Sora mea e o norocoasă, se tratează. 

Care e relaţia ta cu medicii care te-au operat? Cum s-au purtat, cum te-au îngrijit?

Niciodată nu voi avea cum să-i mulţumesc domnului doctor Cristian Viişoreanu. Este de un profesionalism, de o corectitudine şi de o bunătate nemărginite. Când mi-a spus să fac dublă mastectomie, am sărit ca arsă. Am zis că nu vreau să-mi scot şi sânul sănătos. Doar încrederea oarbă pe care o am în el m-a determinat să fiu de acord, plus faptul că mi-a explicat cu răbdare că acest carcinom triplu negativ pe care îl am eu este cea mai agresivă celulă canceroasă, pentru care nu există chimioterapie ţintită şi este atât de invaziv, încât dacă nu scot ambii sâni, în mai puţin de un an voi reveni în sala de operaţie şi va fi mai greu şi mai riscant. Singura mea şansă să supravieţuiesc este ca, prin operaţie, să se fi scos până la ultima celulă, ceea ce este aproape imposibil, dar… poate voi avea acest noroc. M-am operat la el. Am numai cuvinte de laudă. Un personal excepţional, o promptitudine extraodinară, asistente minunate, o grijă specială, un confort de nota 10. Pe domnul doctor Cristian Viişoreanu îl respect şi îl iubesc, Dana, soţia lui, ştie asta. Săptămâna trecută, domnul doctor mi-a dat o sticlă de whiksy şi mi-a spus să o pun bine, că o să o bem împreuna peste 15 ani… Dacă n-ar fi aproape imposibil, ar fi minunat. Ai mai auzit ca un chirurg să facă asta cu un pacient?!?!

Spune-le ceva româncelor care nu vor să meargă la medic pentru controale periodice la sâni.

Doamnelor, ca să vă faceţi stupidele unghii... citiţi continuarea pe sereniti.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite