Cursuri de filosofie pentru copii săraci

În fiecare an, în octombrie începem un nou an şcolar pentru manageri şi corporatişti, cu nişte cursuri de filosofie, dar şi cu altele, de muzică, de gramatică, de lingvistică etc.

Cursuri grele şi lungi, de doi ani, de nivel academic, care trec prin aproape toată programa universitară, cu mari profesori de la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Încep toamna şi se termină anul următor, după ciclurile şcolare, tocmai ca să-i facem pe cursanţi să se simtă din nou studenţi.

Înainte să înceapă, de fiecare dată scriu despre ele pe site-urile noastre, pe Linkedin, Facebook şi pe unde se mai uita oamenii. Şi spun că se adresează managerilor, corporatiştilor, în general, şi copiilor oamenilor bogaţi – aceştia din urmă de la ultimele clase de liceu în sus. Ştiind bine ce urmează după menţiunea cu „copiii oamenilor bogaţi“, desigur... :)

Reacţiile sunt instantanee şi se distribuie uniform pe toată plaja de emoţii şi de reacţii. Unii mă acuză frontal de imoralitate. Ca şi când nu ar trebui să mai existe lucruri inaccesibile săracilor pe lumea aceasta, sau, dacă există, să nu fiu eu acela care le vinde. Încă nu mi-e clar dacă imoral este că facem aceste cursuri sau că am scris că se potrivesc mai bine unor oameni bogaţi.

Alţii mă somează să le fac gratuit pentru săraci, pentru că aşa e civilizat. Că e civilizat să dai bani sau orice altceva săracilor, ştiam şi eu, şi încă de foarte multă vreme, de când eram foarte, foarte mic şi mergeam cu străbunică-mea la biserică aproape în fiecare zi. Dar, după ce am ajuns la şcoală şi am învăţat să fac calcule şi după ce am început să citesc singur cărţi, lucrurile s-au complicat rău de tot...

O fi mai bine să-i dai unui sărac bani să-şi cumpere mâncare sau să o cumperi tu şi să i-o dai? E bine să-l condiţionezi cu ceva pe sărac sau nu? O astfel de condiţionare îi face bine sau îi face rău? Şi cui să dai şi cui să nu dai, şi, mai ales, de ce? Să zicem că te-ai hotărât să dai atâţia lei luna asta pentru săraci. O fi mai bine să-i dai primilor doi săraci care îţi ies în cale, sau să te apuci să faci ceva cu ei ce ar putea să folosească mai multor sărmani din oraş? Şi, ca să nu mai poţi dormi bine noaptea, nu cumva toată aceste întrebări sunt o încercare subconştientă de a întârzia să dai, sau să nu mai dai deloc săracilor, repetându-ţi la nesfârşit ţie însuţi ca ai nevoie de timp suplimentar ca să vezi ce e cel mai bine să faci pentru ei?

Altă întrebare, încă şi mai dificilă: e vreo diferenţă între a sta fată în faţă cu un sărac atunci când îi dai ceva sau faci ceva pentru el, şi a face asta printr-un intermediar, să zicem să dai banii cuiva de profesie ajutător de săraci, un oengist, un preot, ceva, şi apoi să-ţi vezi liniştit de ale tale, cu conştiinţa împăcată?

Am întors problema asta cu săracii şi cu cursurile noastre pe toate părţile, şi nu am găsit vreo variantă prin care să mi se pară că ar fi cel mai bine pentru un sărac, şi pentru săracii din jurul nostru, laolaltă, să facă aceste cursuri lungi şi grele de filosofie.

Dar să luăm raţionamentele pe rând... Să zicem, mai întâi, că vine un sărac la noi, cu banii într-o batistă, şi ne spune că a muncit din greu aproape un an şi a pus bănuţ pentru bănuţ ca să-i strângă să facă cursul. Cred că m-aş enerva pe el şi i-aş spune, ţine-ţi, omule, banii, mergi la bibliotecă şi citeşte câteva cărţi, că e pe gratis, şi cu banii ăştia fă tu altceva. Sau dacă mi-ar zice că, iată, un filantrop mi-a trimis banii ăştia prin mandat poştal ca să fac cursul, am avut noroc, tot nu l-aş primi la curs.

Mulţi mi-au spus, Geroge, ce frumos şi nobil ar fi dacă ai da tu câte un loc (să numim asta „o bursă“, că sună mai frumos) la cursurile tale câte unui elev sau student sărac! Gândeşte-te cum te-ai simţi, ce ar scrie lumea pe Facebook despre asta... M-am gândit şi eu, sigur că m-am gândit, însă mie mi-a ieşit la socoteală altceva. În primul rând, pentru cei din jur, inclusiv pentru săracii Bucureştiului, dacă pentru amândoi deodată nu se poate, o fi mai bine ca un bogat să facă doi ani de filosofie grea sau un sărac? Eu spun că pentru toată lumea ar fi mai bine dacă bogatul face aceste cursuri, decât să dea banii ăştia pe o singură noapte la Bamboo.

Eu iau banii de la bogat, cu inima împăcată şi chiar cu bucurie, şi cu ei fac nişte prelegeri sau concerte gratuite la Palatul Universul sau la Ateneu la care pot să vină zeci sau sute de săraci, dacă vor.

Şi dacă bogatul începe să facă ce a învăţat la curs, mai stă câte o seară acasă, din când în când, cu o carte în mână, în loc să se ducă la Bamboo, eu cred că e şi mai bine pentru săraci. Fiindcă, dacă îl convingem pe bogat să facă ceva pentru săraci (noi asta îl învăţăm la curs), atunci el o să facă de o sută de ori mai mult decât pot face eu. Şi dacă mai povesteşte şi pe Facebook despre toate acestea, şi îi convinge şi pe alţi bogaţi să vină, sunt sigur că săracii din Bucureşti ar avea mult mai mult de câştigat decât dacă unul „de-al lor“ s-ar zbate până ar reuşi să ajungă la curs...

Asta e ca celebra dilemă legată de Festivalul Enescu a ministrului Culturii, care voia să dea cât mai multă cultură săracilor: să facă 500 de lei biletul, că sala tot plină va fi oricum, sau să le facă 5 lei, ca să poată să vină şi săracii să asculte live Berliner Philharmoniker, dacă nu vor să le vadă la TVR peste câteva zile sau să le asculte la radio? Şi cu milioanele de lei în plus de la bilete să scadă uriaşa subvenţie, diferenţa de bani să i-o dea înapoi prim-ministrul, care o împarte jumătate-jumătate la Ministerul lucrărilor publice, să renoveze nişte centre sociale de cultură, şi la Educaţie, ca să facă nişte programe educaţionale pentru năpăstuiţi cu ei. Şi până la urmă a ales „calea de mijloc“, a făcut 200 de lei biletul, dar banii au dispărut... :(