Datini şi obiceiuri de Anul Nou la Luciu, satul în care s-a născut veşnicia

De la an la an, am devenit tot mai străini de vechile obiceiuri şi datini, implicit de adevărata semnificaţie a sărbătorilor de iarnă. În aceste zile, m-am documentat; am întrebat în stânga şi în dreapta cum este marcată trecerea în noul an într-o comunitate rurală. De acum înainte, obiceiul „cloapetelor" nu îmi va mai suna atât de ciudat. Şi nici nu voi mai fi atât de surprins că satul Luciu are o variantă originală de Sorcovă.

Cercetătorul Răzvan Ciucă, de la Muzeul Judeţean Ialomiţa, afirma în urmă cu zece ani că regiunea Bărăganului deţine cel mai bogat repertoriu de colinde din ţară, ba chiar din Europa: „Pe vremuri era altceva. Se adunau copiii şi flăcăii cu aproape o lună înainte de inceperea colindatului. Se punea la cale totul. Erau mai multe cete. Fiecare ceată cu partea ei de sat. Trebuia să ştii bine colindele, să le cânti frumos, ca să fii primit în ceată."  

Explicaţiile acestuia îmi sunt confirmate de doamna învăţătoare Banu din satul Luciu, judeţul Ialomiţa. Suntem colegi la şcoala în care predau pentru al doilea an consecutiv. La Luciu, repeteţiile pentru colindele din perioada sărbătorilor de iarnă încep o dată cu debutul postului Crăciunului. Copiii din localitate sunt îndrumaţi şi acompaniaţi la chitară de către preotul paroh Mihail Borza, a cărui voce, spun apropiaţii, ar fi comparabilă cu cea a cunoscutului interpret Ştefan Hruşcă. L-am ascultat şi eu în repetate rânduri: sunt în asentimentul lor. 

Tradiţia colindatului este atestată în regiunea Bărăganului încă din secolul al XVI-lea. Deşi nu este o localitate mare, există mai multe variante de colinde, cântate prin părţile Luciului. În satul vecin, Gura Ialomiţei, învăţătorul Niculae Malancă se făleşte cu un colind vechi de peste 300 de ani (Colind de gospodar), interpretat la mai multe festivaluri din zonă de grupul folcloric „Sătucul".

„Se colindă în cete, formate din 4-5 flăcăi. În sat se formează patru cete. Fiecare ceată este condusă de un veteran, cu vârsta în jur de 40 de ani. Toate casele sunt colindate. Nu se ţine cont de situaţia materială sau poziţia socială. De Crăciun, în a doua zi, daca o gazdă are o rudă decedata, se cântă colindul de mort. Acesta se cantă ziua, pe lumină, ca cel decedat sa aibă lumină pe lumea cealaltă.", îmi spune doamna Banu, dornică să împărtăşească tradiţiile satului natal. Ţine să-mi sublinieze că versurile colindelor nu sunt scrise, ci s-au transmis prin viu grai, din moşi-strămoşi.

Obiceiul cloapetelor, descris de un tânăr al satului Luciu

Marian Cloşca (16 ani) este elev al unui liceu de prestigiu din Slobozia. Vacanţa de iarnă şi-o petrece la părinţii din satul Luciu. În această seară, împreuna cu mai mulţi băieţi de vârsta lui, va participa la colindatul satului cu "cloapete". Mi-a promis, şi sunt sigur că se va ţine de cuvânt, că îmi va oferi câteva fotografii de la desfăşurarea acestei datini, unică în zonă, şi cu care locuitorii satului se mândresc. Spre seară, voi face un update, dat fiind faptul că se pleacă după ora 18.00, regulă respectată cu sfinţenie. 

Originile obiceiului îşi au rădăcinile în caracterul agro-pastoral din vechime al comunităţii din Luciu. Grupuri de tineri, cu vârstele cuprinse între 16 şi 20 de ani, colindă satul în ajunul Anului Nou, ţinând în mâini cloapete, asemeni talăngilor agăţate de gospodari la gâtul animalelor din ogradă: vaci sau de berbeci. Reprezintă o variantă locală, sau un substitut dacă vreţi, al atotcunoscutului Pluguşor.

Îmi descrie cu mândrie acest obicei, şi cu o surprinzătoare acurateţe, specifică celor mai în vârstă:

Acest obicei are o vechime nedeterminată, fiind preluat din moşi- strămoşi de fiecare generaţie. Zeci de generaţii au preluat de la parinţi şi bunici obiceiul de a merge cu cloapetele. Era dedicat flăcăilor, de la vârsta de 16 ani, până când plecau în armată. În noaptea de Anul Nou, megeau din casă în casă şi urau. Aceştia se adunau în grupuri(5-6 flăcăi) şi cu cloapete mari (asemenea celor de la gâtul oilor si vacilor), luau satul la pas, încă de când incepea să se însereze, vestind tutror, prin zgomotul pe care cloapetele îl făceau, Anul Nou. Zgomotul făcut de cloapete si de flăcăi avea rolul de a alunga tot răul din casele oamenilor, făcând loc binelui cu care anul nou avea să vină.

„Modificarea acestui obicei este nesemnificativă, astăzi flăcăii nemaintrând în casa oamenilor, ci se aşteaptă ca gazda sa iasă si să le dea răsplata. Astăzi, obiceiul şi-a păstrat autenticitatea, fiind transmis mai departe de noi. Iar noi sperăm ca şi urmaşii noştri să păstreze obiceiurile şi să nu lăsăm tradiţia să moară!", conchide acesta cu gravitate. 

Nu lipsesc nici superstiţiile legate de trecerea în noul an. La miezul nopţii, fiecare gospodar din Luciu face focul în stradă, pentru a alunga ghinionul. Există şi o superstiţie care contravine corectitudinii politice şi egalităţii de gen, specifice anului 2015: primul care are voie să treacă pragul casei în noul an este capul familiei, bărbatul, deoarece există credinţa că femeia aduce ghinion.

A doua zi de dimineaţă, pe 1 ianuarie, copiii merg cu Sorcova. Menirea celor mici este de a transmite sănătate şi un an nou îmbelşugat membrilor comunităţii.

La Luciu, nu se merge cu Sorcova, ci cu „Prichi, prichi", denumirea sub care este cunoscută străvechiul obicei, dată de primul vers al textului Sorcovei de prin aceste locuri. Fiecare copil îşi confecţionează o sorcovă dintr-o crenguţă de pom, împodobită cu hârtie colorată. Urarea este cântată la fereastra gazdei, copiii fiind răsplătiţi cu bănuţi de metal:

• Prichi-Prichii, revărsatu'
• Nici cocoşii n-au cântatu'
• Nici noi n-am întârziatu'
• Câte flori sunt pe pământ
• Toate merg la jurământ
• Numai floarea-soarelui
• Stă la poarta Raiului
• Raiule guriţă dulce
• De la tine nu m-aş duce
• De mirosul florilor
• De cântecul cucului
• Bate vântul de din dos
• Umple casa de miros
• Când bate vântul din faţă
• Umple casa de dulceaţă
• Busuioc verde pe masă
• Rămâi gazdă sănătoasă
• Şi noi şi alde dumneavoastră
• La anul şi la mulţi ani!