De ce adolescenţii bat cu brutalitate alţi adolescenţi?

Forţa grupului, a anturajului impulsionează, rupe orice barieră, iar adolescentul tinde să facă lucruri în grup pe care niciodată nu le-ar fi făcut în mod individual. În cazul violenţelor de grup, martorii de la început devin complici şi chiar agresori.

Nu e locul unor analize de specialitate, a unor modele explicative pentru agresivitatea adolescenţilor (le găsim în literatura socio-psihologică) dar am câteva comentarii.

Există situaţii care nu pot fi prevenite în totalitate, situaţii spontane şi neplanificate ale atacatorului şi mai rar situaţii de autoapărare. Dar cum se explică situaţiile de o brutalitate excesivă care pot duce la decesul victimei? 

Este şi cazul unui trist eveniment din weekend (5/6 septembrie), când în oraşul vizitat anul trecut de Papa Francisc (Blaj), doi tineri (de 16 şi 19 ani) au ucis în bătaie în parc un om pe care nici nu îl cunoşteau. Un conflict spontan, după miezul nopţii, victima murind în ambulanţă spre spital la câteva minute după ce a fost preluată. Vă daţi seama câtă brutalitate s-a exercitat asupra acestei victime cu lovituri în abdomen? Adolescenţii erau fără antecedente penale. Ce face ca un adolescent să se transforme şi să exercite o violenţă fizică fără precedent? Ce face ca un adolescent într-o singură noapte să devină criminal?

Care sunt explicaţiile?

Am urmărit pe ecrane cazul şocant al unei adolescente din Târgu Jiu care a fost umilită şi agresată fizic de către alte adolescente.

Cauzele sunt multiple şi deloc simple pentru că vorbim de fenomene complexe. Factorii implicaţi se referă atât la aspecte individuale (subiective) care diferă în funcţie de fiecare caz şi se analizează unic, aspecte relaţionale (familii), comunitate (cartier) şi societate.

Ce vreau să subliniez: avem deseori indicii ale unui comportament violent, adolescenţi cu limbaj agresiv care ameninţă, intimidează, care nu respectă regulile şi normele sociale. Psihologii clinicieni vorbesc de tulburări emoţionale şi de tulburarea de conduită în cazul acestor adolescenţi care sunt iritabili şi impulsivi, au accese de furie, caută senzaţii tari, au un autocontrol redus, o toleranţă scăzută la frustrare, sunt nepăsători faţă de consecinţele faptelor lor şi în unele cazuri consumă substanţe.

Mai cunoaştem ceva din profilul unui adolescent cu un comportament violent: relaţia cu părintele afectată (conflicte/slabă comunicare), monitorizare redusă din partea părinţilor, expunere la violenţă în familie, prieteni mai mari deja delincvenţi (anturaj), lipsa interesului/ataşamentului şcolar, crescut într-un mediu/comunitate unde violenţa este acceptată şi perpetuată ca o „normă”.

Constatăm în aproape toate cazurile un fenomen de grup. Colegi care instigă şi/sau încurajează bătăile. Există cel puţin o a treia persoană. Dacă nu ar fi aceasta, probabil multe dintre bătăi nu ar fi existat.

Acum au ajuns în presă câteva cazuri înregistrate, dar câte vor fi nefilmate? În unele situaţii există un scenariu pregătit „mergem să o batem pe aia, să o umilim, tu o filmezi, îi arătăm noi”. Există întâlniri şi confruntări premeditate, programate şi provocate, cu acest scop. Şi rareori va fi doar un agresor şi o victimă. Minim trei. Forţa grupului, a anturajului impulsionează, rupe orice barieră, iar adolescentul tinde să facă lucruri în grup pe care niciodată nu le-ar fi făcut în mod individual. În cazul violenţelor de grup, martorii de la început devin complici şi chiar agresori.  

Rashmi Shetgiri, un expert din cadrul Departamentului de Pediatrie din Dallas, a realizat o cercetare calitativă cu 65 de copii (13-17 ani) şi a identificat printre motivele bătăilor între adolescenţi, câştigarea/menţinerea respectului, autoapărarea şi „datorită furiei”. Adolescenţii se caracterizează de o furie pe care încă nu ştiu cum să o gestioneze, furie care poate rezulta în agresivitate faţă de alte persoane sau faţă de propria persoană.  

„Dacă onoarea ta e rănită. Dacă cineva continuă să te vorbească de rău în cele din urmă treci la acţiune.”

„Nu-mi pasă dacă-mi creez probleme. Să aplic o corecţie cuiva care nu mă respectă e mai important decât să mă bat cu cineva care m-a lovit fizic.”

În aceeaşi cercetare au fost identificate câteva trăsături ale celor două grupuri.

Grupul celor violenţi: sunt conştienţi de puţine alternative la bătaie, se simt incapabili să folosească în mod eficient metodele nonviolente de rezolvare a conflictelor. Sunt copii care nu au dezvoltate abilităţi prosociale. Au afirmat că, deşi regretă bătaia, ei consideră că este singura strategie de soluţionare a conflictelor, iar strategiile de prevenire a bătăilor sunt ineficiente. Ei au adăugat că au primit mesaje combinate de la părinţii lor şi atitudini pro-bătaie în familia lor.

Grupul celor care nu sunt bătăuşi: folosesc diverse strategii pentru a evita violenţa (ignoră insultele, provocările, pleacă din zona de conflict), ei sunt învăţaţi de părinţii lor să evite lupta. Au aspiraţii educaţionale, sunt centraţi pe viitor şi pe rezultatele de la şcoală. Nu văd bătaia ca o soluţie (doar pe moment are o aparenţă de soluţie).

Unde greşim? Ce putem face?

1. În primul rând minimalizând, ignorând, netratând cu maximul de seriozitate şi rigoare semnele precoce ale unui comportament de revoltă şi agresivitate. Şi aici mă refer la părinţi. Părinţii îşi cunosc foarte bine copiii. Trebuie să fie atenţi la reacţiile copiilor încă din copilărie. Vă imaginaţi dumneavoastră că cel mai cuminte copil din cartier să aibă un asemenea comportament ? Deci prevenirea unor comportamente violente la adolescenţă au nişte factori care au predeterminat/influenţat încă din copilărie. Nu intrăm în analize psihologice, agresorul fiind el însuşi o victimă (sau produs al mediului în care a trăit).

2. Monitorizând activitatea adolescentului. Atât pe perioada vacanţei, cât şi în timpul şcolii, ziua şi noaptea sunt minori care ore întregi lipsesc de acasă, petrec timp îndelungat prin parcuri, blocuri părăsite, cartiere (uneori plecă din localitate) sau dacă îşi permit cumpără şi consumă alcool şi tutun. Constat cu tristeţe uneori în miez de noapte cum oraşul e plin de găşti de copii de 13, 14, 15 ani. Cum poţi ca părinte să dormi liniştit când nu ai nicio idee pe unde umblă copilul tău minor?

3. Esenţa adolescentului este ascunzişul, spunea psihiatrul Aurel Romilă. În cazul incidentelor sau comportamentelor de risc părinţii înşişi se declară uimiţi şi şocaţi de propriul copil. E adevărat că adolescentul se ascunde dar astăzi avem tehnologia la îndemnă, putem telefona, putem apela video, putem instala o aplicaţie de monitorizare a locului fizic în care se află copilul. Este acolo unde ne-a anunţat că va fi? La nivel de comunitate avem un mare şi grav deficit al alternativelor adolescenţei, tinerii stau în faţa blocului şi pentru că în cartierul lor nu au parcuri, cluburi, locuri organizate de petrecere a timpului liber în mod productiv. Sunt prea puţine skate-parcuri, prea puţine piste de biciclete şi aproape inexistente cluburile unde s-ar putea aduna şi juca sau învăţa. Câte biblioteci rurale/orăşeneşti mai există în România? Un adolescent care are un program atractiv şi productiv zilnic, unde să înveţe ceva, să fie util lui şi comunităţii va avea riscuri mai mici de a dezvolta un comportament antisocial.

4. Autorităţile care au obligaţia de asigurarea ordinii şi siguranţei publice nu tratează cu fermitate, nu abordează în mod direct o gaşcă de tineri. În decembrie anul trecut, în plină zi, pe străzile Londrei am văzut cum poliţiştii opreau adolescenţi suspecţi, îi legitimau şi le controlau ghiozdanele. Am văzut cum în baruri, cluburi şi puburi nu intra nimeni sub 18 ani. Ceea ce nu vei vedea în România. Cartea de identitate era scanată la intrare şi nu doar că ştia ce vârstă ai, cât şi cine eşti, iar interiorul clubului era total monitorizat video. Cu excepţia jandarmilor de pe plajă din această vară nu am văzut şi nici nu am auzit vreodată de acţiuni constante ale poliţiei şi jandarmeriei care să prevină practic consumul de substanţe în spaţiile publice şi să verifice cum se comercializează alcool şi tutun minorilor la orice supermarket.

Deseori, incidentele violente, agresiunile fizice sau ameninţările cu moartea nu sunt tratate cu responsabilitate şi fie sunt ignorate, fie sunt luate măsuri disciplinare, care nu modifică comportamentul unui adolescent impulsiv-agresiv. În cazul adolescentei de 14 ani, din Târgu Jiu, a fost reţinută pentru 24 de ore. O măsură cu profund impact pentru ea cât şi pentru ceilalţi adolescenţi.

5. Greşim pentru că nu ne educăm copiii responsabili, empatici şi activi civic. Copii cu reacţie. Un copil crescut care nu acceptă nicio urmă de violenţă verbală cu atât mai mult fizică nu va deveni un adolescent care să asiste pasiv la o formă de violenţă extremă sau să încurajeze sau să el însuşi să lovească. Un astfel de copil îşi va descuraja colegii atunci când află că aceştia vor să bată alt copil şi va anunţa adulţii. Creştem copii egoişti şi individualişti, copii care sunt îndemnaţi să sfideze pe oricine de la semenii lor la profesorii lor.

6. Cultural vorbind, trăim într-o cultură a violenţei, urmărim filme violente (şi ne plac), ne jucăm jocuri video violente, ascultăm muzică şi avem modele care promovează violenţa (vezi cazul recent al vloggerului), vedem violenţă stradală ridicată şi concomitent slaba eficienţă a organelor abilitate. Vedem agresori care sfidează şi atacă poliţistul şi jandarmul. Vedem profesori umiliţi şi agresaţi în clasele în care predau de către elevii lor şi uneori de părinţii acestora. Mai grav, vedem violenţă în familiile noastre. Creştem cu violenţa. Avem o violenţă domestică ridicată. Anual, zeci de femei mor în urma bătăilor aplicate, alte mii (1300 de victime în trei luni) suferă violenţă în familia lor. Un copil crescut într-un mediu cu violenţă cum se va comporta?

7. Avem nevoie nu doar de „consiliere psihologică în situaţii de criză”, ci de strategiile de prevenire pe termen lung care includ programe de gestionare a furiei şi de rezolvare a conflictelor, care să se adreseze grupurilor cu risc crescut, programe care să fie eficient implementate în şcoli încă de la primele semne, de la 7-8 ani, nu să aşteptăm la 14-15 să explodeze.

8. Dacă nu intervenim la timp avem riscul este ca un adolescent bătăuş să devină un adult antisocial. Responsabilitatea revine părinţilor de a monitoriza constant comportamentul şi activitatea adolescenţilor, colegilor şi membrilor comunităţii să sesizez, autorităţilor locale să creeze alternative de petrecere a timpului liber şi cei care aplică legea, să o aplice cu eficienţă.