De ce ai face live pe Facebook când conduci?

Când eram eu mic, viaţa era super-palpitantă. Era un singur drum spre mare, varianta cu o singură bandă pe sens spre Slobozia şi era acolo, nenică,

o întrecere pe viaţă şi pe moarte cu toate căruţele şi tractoarele care mişunau prin ţara lui Ceauşescu. Şi cu toate astea, nu ştiu cum naiba, dar nimeni nu murea. Nu mi-a rămas pe retină nici măcar un accident, deşi sunt convins că au fost. Pe de altă parte şi eu, băteam drumul ăla dus-întors de minimum trei ori pe an, aşa că, statistic vorbind, ceva şanse ar fi existat. În fine. Asta ca să nu mai spun că drumurile erau mult, mult mai prost luminate decât astăzi, practic poţi să spui că bezna era unul dintre produsele cu care Ceaşcă făcea cel mai straşnic export şi nu doar în lume, ci bănuiesc că şi în univers. Adică eu aşa îmi explic că spaţiul se vede negru când te uiţi, prin faptul că Ceauşescu producea mult întuneric şi, neavând unde să vândă atât de mult pe pământ, îl trimitea prin galaxii, umplea găurile negre, lucruri de genul ăsta. Băi, dar, sincer vorbind, nici aşa nu erau accidente. Nu ştiu exact cum, poate pur şi simplu nu mi le aduc aminte.

A, plus gropile. Adică tu crezi că astăzi gropile de pe drumurile din România sunt mari, sau multe, sau şi mari şi multe? N-ai văzut nimic, tati. Păi la ce gropi erau atunci, cădeai pur şi simplu pe partea ailaltă a pământului, nici nu era nevoie să emigrezi, pac, te suiai în maşină, cădeai în groapă după 10 metri şi imediat erai în Australia. Deci era un haos de nedescris, crede-mă pe cuvânt, asta ca să nu mai vorbim că, de necaz pe viaţa aia urâtă şi grea, toată lumea bea. Pe bune, perspectivele erau atât de negre, din motivele pe care le-am explicat mai sus – Ceauşescu producea întuneric – iar posibilităţile de a-ţi petrece timpul liber atât de puţine, încât, la naiba, alcoolul rămânea cam singura distracţie. Mă şi tot nu erau atâtea accidente ca astăzi. Se bea într-o veselie, se trăia într-o depresie continuă, dar tot nu vedeai pe nimeni să ia televizorul alb-negru pe bordul maşinii şi să dea drumul la un live cinstit de pe singurul drum care exista în România, cel mai probabil cu muzică de Telejurnal pe fundal şi uzine+fabrici măreţe decorând transmisiunea din goana maşinii.

Astăzi, în schimb, lucrurile stau cu totul altfel. Fascinaţi de mirajul secreţiei instantanee de dopamină, diverşi cetăţeni se suie în bolizi cu numere de Italia sau Bulgaria şi, sperând la gloria eternă odată cu efluviile de like-uri, inimioare şi alte orătănii, dau drumul unor curse ale morţii care l-ar face invidios până şi pe Evel Knievel. Ceea ce, până la un punct, sigur că e foarte ok. Adică, acum pe bune, ce-ai putea avea în contra unui individ care, nefiind întreg la minte, doreşte să iasă din scenă pe bucăţi? Nimic, desigur. Până la urmă, nu e decât treaba lui. Doar că, din păcate, problema cea mai mare apare când aceşti inşi nestăpâniţi şi totodată foarte plictisiţi mai iau şi alţi oameni cu ei în lumea de dincolo. Iar asta nu e deloc bine. Este, prin urmare, momentul să solicităm poliţiei să institutie un sistem special, nu ştiu, poate ca în Minority Report, un fel de Poliţie a Gândirii cu aplicare pe traficul rutier care să-i depisteze pe aceşti cetăţeni veseli şi, nu, nu să-i împiedice să se mai suie vreodată la volan, aşa cum probabil v-aţi gândit. Ci, mai degrabă, să-i pună pe toţi să circule pe un traseu numai al lor, făcător de live cu făcător de live de pe sens opus. Cine ştie, poate aşa vor fi mai atenţi cum conduc. Or else.