Ruşinosul caz al lui „Cristi“ de pe stadionul Cluj Arena. Înainte şi după

Suntem un popor plin de paradoxuri. Am pierdut şirul oamenilor pe care i-am auzit, de fiecare dată când o persoană publică a spus vreo enormitate, rostind: „Bă, măcar dacă recunoştea că a greşit. Măcar de avea acest curaj“. Iar când un necunoscut, devenit „vedetă“ dintr-o prostie, îndrăzneşte să spună: „Recunosc, am fost un prost. Îmi pare rău!“, ce credeţi că face românul nostru? Îl ia la şuturi.

Probabil ştiţi cu toţii că ne-am făcut iar de râs. La amicalul România-Spania, de pe Cluj Arena, s-a ţinut un moment de reculegere în memoria fotbalistului olandez Johan Cruyff. E, şi în liniştea aia deplină s-a trezit românul nostru să strige din toţi rărunchii „Cristiiii“ şi alţi români de-ai noştri să râdă (momentul, aici). 

Monumentală ruşine, vă daţi seama! Am ajuns şi în presa străină. Alţi români s-au indignat, l-au condamnat pe român, printre ei şi eu. În încercarea de a salva situaţia, alţi români de pe stadion au început să aplaude. Un gest de toată stima.

La fel ca şi cel al jurnaliştilor de la Pro Sport, care, cu ajutorul cititorilor, l-au identificat pe făptaş: un tip de 25 de ani. Iniţial, omul nu a recunoscut, s-a ţinut ferm pe poziţii – Domne, n-am fost eu, ce naiba! A fost unul din spatele meu. Până la urmă, din nou felicitări jurnaliştilor, tânărul a mărturisit: „A fost un gest prostesc. Toate zilele astea nu am fost bun de nimic. Mi-a fost învăţătură de minte. E clar că nu o să mai repet un astfel de gest niciodată. Vă cer scuze“.

Ruşinea rămâne, dar faptul că omul ăsta a avut măcar decenţa să-şi recunoască public greşeala şi să ceară iertare (e drept, la insistenţele jurnaliştilor şi după ce erau prea multe dovezi împotriva lui, dar chiar şi aşa)... Oameni buni, e un gest cât se poate de normal, deşi ar putea părea o ciudăţenie pentru ţara anormală în care trăim. O Românie în care ne-am învăţat să închidem ochii la toate inepţiile, aberaţiile şi mizeriile pe care ni le servesc fără nicio remuşcare oamenii-cheie ai acestei ţări.

Gestul acestui om e un exemplu pentru mulţi, dar mai ales pentru cei care ne conduc. O dată, pentru că asta înseamnă să ai o urmă de demnitate în momentul în care o ţară întreagă te acuză şi să recunoşti că ai făcut/spus o idioţenie; şi încă o dată, pentru că e o învăţătură de minte pentru noi toţi – să învăţăm să cântărim bine cuvintele înainte de a le rosti, pentru că putem deveni protagoniştii unui moment de toată jena şi ne putem face de râs în stil glorios ţara asta. Dar pentru mulţi nu a fost aşa. Am citit comentariile la articolul publicat pe prosport.ro. Nu are sens să le redau, le puteţi citi singuri, dar vă spun atât: unele dintre ele reflectă răutatea şi prostia în stare pură. Nu zic că ar trebui să ridicăm o statuie pentru că a făcut un lucru normal (după ce a fost tras la răspundere), dar ăia care l-au înjurat nu sunt cu nimic mai prejos decât el, cel care ne-a făcut de râs pe stadion. 

De acord, e de condamnat! Dar câte nu sunt de condamnat în ţara asta? Şi încă lucruri mult mai grave şi mult mai ruşinoase. De acord, ne-a făcut de râs în toată Europa! Dar de câte ori nu am fost arătaţi cu degetul de Europa din cauza hoardei care ne conduce? Şi, mai important, de câte ori a venit un politician în faţa noastră să zică: „Oameni buni, iertaţi-mă. Aveţi dreptate, am greşit!“ 

Noi trăim în ţara în care politicienii nu recunosc că ne-au jefuit nici măcar când au cătuşele la mâini. Nu, e dosar politic! Trăim în ţara în care baroni cu dosare penale mai vor un mandat. Trăim în ţara în care preşedintele spune prostie după prostie, iar când în sfârşit îşi dă seama că a greşit (asta, după ce îi declară Generaţia Facebook război) schimbă subtil direcţia şi încearcă să ne fraierească, dar nu recunoaşte în ruptul capului că a zis/făcut o gogomănie. Şi exemplele pot continua. Dar noi suntem preocupaţi să-l înjurăm pe amărâtul ăla de băiat chiar şi după ce şi-a recunoscut vina. 

Probabil vor veni unii să spună „păi, d-aia, domne, merge ţara asta aşa cum merge, că tu îi găseşti scuze nesimţitului“. Nu, nu-i găsesc scuze, spun doar că ar trebui să fim oameni cu un om care şi-a recunoscut public vina şi care oricum a fost taxat dur (aşa cum merită!) şi a păţit ruşinea vieţii (aşa cum merită), şi extrem de exigenţi cu oamenii care îşi bat joc de noi zilnic, de vreo 26 de ani încoace, şi care ne fac de râs mai abitir în toată lumea. Pentru că, vă place sau nu, România are medici foarte buni, IT-işti geniali, artişti grozavi, dar are şi politicieni corupţi şi tineri needucaţi, iar ultimele categorii există tot din vina noastră, a tuturor. 

P.S. Şi eu m-am indignat şi l-am judecat, criticat, condamnat pe omul ăsta, dar după ce i-am citit declaraţiile, m-am bucurat puţin şi mi-am zis: Uite, a fost prost, dar măcar a recunoscut public şi a cerut scuze. Oare câţi dintre noi am face-o?