De ce au eşuat la noi Proiectele Oamenilor providenţiali

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adevărul TV a organizat, cu ceva timp în urmă, o dezbatere dedicată Regelui Mihai I. Regele Mihai a intrat deja în acea etapă mortală din destinul unei personalităţi vii. E deja statuie. Şi ca orice statuie, deşi zilnic împrospătată cu flori omagiale, Regele Mihai nu mai stârneşte nimic. Nici măcar o părere pro sau contra.

De aceea, din dezbatere mă stârneşte altceva. Un invitat – profesor de istorie – lansează o idee incitantă: Istoria României cunoaşte trei personaje: Al I. Cuza, Carol al II-lea, Nicolae Ceauşescu – dominate de ambiţia unor Proiecte pe care au vrut  să le impună ţării cu orice preţ. Esenţa acestor proiecte – zice tovarăşul meu de taifas – o reprezentau o sumă de reforme ale statului. Proiectele n-au fost duse la capăt sau chiar au eşuat lamentabil.

Intervenind în replică, după ce remarc originalitatea ideii, îmi permit să adaug pe lista propusă de interlocutor şi pe Ion Antonescu. După care purced harnic la câteva consideraţii despre relaţia dintre Proiecte şi Realitatea românească de la vremea respectivă:

1) Toate Proiectele s-au vrut a fi aplicate de sus în jos. Nu neapărat, pentru că ele n-ar fi răspuns unor cerinţe de esenţă ale realităţii, ci pentru că autorii lor, oameni ce se credeau providenţiali, n-au beneficiat de o forţă politică autentică, la rându-i convinsă că sunt necesare respectivele reforme radicale. Cu excepţia Mişcării Legionare şi a Mişcării Comuniste la început, mai precis, până a nu se nomenklaturiza, România n-a cunoscut forţe politice seduse de un Proiect pentru viitorul ţării.

Ar fi fost normal ca Oamenii prezidenţiali să fie sau impuşi în fruntea ţării de o forţă politică sau ca ei să-şi asume, parveniţi la şefia statului prin alte mijloace, Proiectul unei formaţiuni politice. În absenţa forţei politice, fiecare a pus la lucruri structuri speciale (Armata – Ion Antonescu, Securitatea – Nicolae Ceauşescu) sau formaţiuni politice artificiale (FRN – Carol al II-lea).

Una dintre cauzele eşecului tocmai în această realitate stă. Maşinăriile au funcţionat în silă, mereu impulsionate de Conducător, au transpus Proiectul fără să priceapă mare lucru din el sau pur şi simplu l-au boicotat.

2) De regulă, Proiectele depăşeau cu mult realităţile precise din jurul Oamenilor providenţiali. Necesare pentru mersul înainte al naţiunii, ele loveau interese sociale şi economice precise. Era de aşteptat ca reacţia faţă de ele să fie uriaşă. Specificul românesc a făcut ca reacţia adversară să nu fie făţişă şi, prin asta, mai uşor de evaluat şi de contracarat, ci piezişă, ascunsă, nu de puţine ori pitită sub surâsuri moldo-valahe aprobatoare. Acest fel de rezistenţă s-a constituit într-un pericol de moarte pentru Oamenii providenţiali. Traşi pe sfoară de entuziasmul mimat al celor puşi la lucru, ei nu şi-au mai luat nici o măsură de siguranţă. De aceea, au şi sfârşit, toţi, aşa de prost. Alungaţi din ţară (Al. I. Cuza, Carol al II-lea) sau executaţi (Ion Antonescu, Nicolae Ceauşescu).

3) Oamenii providenţiali suferă, printre altele, şi de megalomanie. Convinşi că sunt aleşi ai lui Dumnezeu, că prin gura lor vorbeşte Zeul, ei cred că ajunge să lanseze Proiectul pentru ca toată lumea să cadă pe spate şi să purceadă neîntârziat la transpunerea lui în practică. Astfel amăgiţi, Oamenii providenţiali nu văd în realizarea Proiectului capătul unui Proces îndelung şi complicat, din parcursul căruia nu pot fi excluse compromisurile, alianţele de conjunctură, cedările temporare. Înaintarea în proiect e văzută de ei ca goană pe o autostradă unde, în realitate, înaintarea trebuie să fie ca o târâre printr-o junglă.

4) Marile proiecte presupun, pentru a fi îndeplinite, un Popor definit prin conştiinţa sacrificiului prezent de dragul generaţiilor  viitoare. Nu e cazul Poporului Român, prin excelenţă fixat în prezentul zilei de azi şi în strâmtimea locului în care vieţuieşte.

5) Marile Proiecte pot fi realizate numai dacă Poporul condus de Omul providenţial crede în Lucrările publice, în spaţiul din afara casei sale.

Nu e cazul Poporului român, dispus să-şi facă un Palat strălucitor pe o stradă mocirloasă, râmată de porci. S-ar putea spune, drept concluzie, că românii nu sunt un Popor pentru Proiectele Oamenilor providenţiali.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite