De la „importanţa culturii“ la alba-neagra

Vreţi ca spusele dumneavoastră să fie pline de spirit, să aibă porniri antologice? Vreţi ca scrierile dumneavoastră să fie împăunate de geniu? Dacă da, nimic mai simplu... Semnaţi-le cu nume celebre: Socrate, Shakespeare, Goethe, Baudelaire etc. Şi inversa e valabilă. Dacă doriţi să aflaţi cât de ageamii sunteţi, luaţi ceva din marii scriitori şi semnaţi cu numele dumneavoastră. În ambele situaţii, succesul testului e garantat.

Mai anul trecut, pe facebook, de pildă, au fost făcuţi praf vreo 25 de mari poeţi ai lumii, crezând „poetul” evaluator (poet de Uniune!) că sunt versurile mele: „Astea sunt versuri ce scrieţi dumneavoastră? Probabil că le credeţi şi geniale.” Sau un altul (care a murit), tot poet de Uniune (!), dinaintea unui fragment din „Anabasis” de Saint John Perse (laureat Nobel, în 1960): "Unul care scrie asemenea versuri (adică eu) îndrăzneşte să vorbească aşa despre un critic ca dl. X (critic a cărei apariţie la o emisiune tv l-a determinat pe Andrei Pleşu să-i sugereze realizatorului acelei emisiuni să mai invite, pe viitor, şi oameni deştepţi).

Asemenea indivizi, arondaţi unor găşti literare (ce dau târcoale banului public, invocând ”importanţa culturii”) sau partide stăpâne peste instituţiile culturale, unele de-a dreptul sinecuriste, au făcut, istovind bugete, literatura română contemporană praf ― astfel încât nimeni nu dă doi bani pe ea: nici măcar românii, darmite străinii. (Tot Andrei Pleşu vorbea, dacă vă mai amintiţi, despre amatorismul autorilor din literatura română, povestind despre un târg internaţional de carte.)

Ca probă de foc, o puteţi încerca pe aceasta: atunci când veţi merge în străinătate (sau cei care deja locuiţi acolo), intraţi într-o librărie şi întrebaţi (dacă aveţi posibilitatea, chiar un vârf al literaturii sau la vreo revistă literară importantă ― cineva a făcut asta, în Germania, în urmă cu vreo 12 ani) de un „internaţional” român. Dacă totuşi el există, ceea ce e greu de presupus, întrebaţi, la casă, vânzătoarea, despre numărul exemplarelor primite (cel mult 3), cât şi despre numărul celor vândute (niciunul) – calculatorul, ajutat de amabilitatea vânzătoarei, va spune absolut totul. Asta aşa, ca să vedeţi pe ce sunt cheltuiţi banii dumneavoastră (foarte mulţi) şi în ce buzunare ajung ― această coregrafie ipocrită fiind motivată nobil prin „importanţa culturii”, despre care auziţi zilnic.