Societate

articolul anterior articolul urmator

De ce ne minţim pe noi înşine

0
5 Jun 2010 17:38:27
Autor: adevarul

Ne inoculăm în mod repetat neadevăruri sau negăm evidenţa ca să facem faţă realităţii înconjurătoare. Scăpat de sub control, acest mecanism poate duce la gesturi extreme, spun psihologii.

Cum putem combate dependenţa de ţigari

Telefonul celular, sursă de stres

Cât de periculos este să ne alimentăm psihic cu neadevăruri şi de ce avem nevoie să recurgem la astfel de strategii mentale? Specialiştii spun că fiecare dintre noi face asta în diverse momente ale vieţii. O facem ca să depăşim un moment traumatizant - moartea cuiva drag sau despărţirea de partenerul de viaţă- sau pur şi simplu ca să ne cosmetizăm realitatea aşa cum dorim.

Freud era de părere că ne minţim ca să ne putem cenzura anumite impulsuri, dorinţe, neconforme cu normele sociale sau morale. Cele două impulsuri considerate de Freud dominante ale fiinţei umane - sexualitatea şi agresivitatea - au nevoie să fie cenzurate în realitatea înconjurătoare. Este momentul apariţiei acestui mecanism.

Deformarea realităţii

Un exemplu concret de negare a unui adevăr evident, la care recurgem fiecare dintre noi, fără excepţie, este atunci când moare cineva drag. Medicul specialist psihiatru Adina Bâtfoi povesteşte despre un pacient care a ajuns la camera de gardă a unui spital de psihiatrie în seara în care a aflat că sora lui a murit. "A făcut o criză de nervi imediat ce a aflat vestea, iar când şi-a revenit întreba dacă totul e în regulă cu sora lui. Se găsea într-o negare totală. Ştia adevărul, dar încerca să-l ascundă pentru că mintea lui nu-l putea accepta".

Evitarea confruntării cu adevărurile despre noi este o altă cauză a aplicării acestui mecanism prin care ne înşelăm deliberat pe noi înşine. „Când e greu să accepţi ceva, minţitul pare cea mai la îndemână opţiune", spune şi Dorothy Rowe, un psiholog şi scriitor de talie internaţională citat de cotidianul „Times". Rowe dă un exemplu extrem pentru a susţine această teză: este vorba despre poeta şi nuvelista americană Sylvia Plath, care s-a sinucis la vârsta de 31 de ani pentru că soţul ei o înşelase. Rowe găseşte motivaţia acestui gest în copilăria scriitoarei: ca să suporte tratamentul punitiv aplicat deseori de mama ei, Sylvia a ales să-şi compună mental minciuna conform căreia ea este un copil rău care merită pedepsit. "Plath şi-a construit o conştiinţă dură şi neiertătoare faţă de propria persoană", explică Rowe.

„Când soţul ei, Ted Hughes, a părăsit-o pentru altă femeie, conştiinţa i-a spus că ea este cea care a eşuat în această relaţie, ca mamă şi soţie, şi că nu merită să trăiască, şi-a spus." Cazul ilustrează patologicul unei structurări emoţionale autoimpuse. Psihoterapeutul Adina Bâtfoi explică că modul în care interrelaţionăm cu proprii părinţi ne marchează relaţiile ulterioare, este ca o matrice, dar insistând în a ne face rău psihic poate duce la adevărate tragedii, ca în acest caz. „Mintea nu a găsit o altă cale de a soluţiona această problemă: faptul că a fost înşelată de soţ. Deşi adevărul evident este că soţul este cel care poartă vina, ea preferă să o ia asupra ei, aşa cum făcea şi în copilărie", spune Bâtfoi.

Nu ne putem controla acţiunile

De fapt, aceste atacuri cu gânduri prestabilite asupra propriei persoane sunt o modalitate de adaptare la realitate, explică specialiştii. Dacă însă mintea rămâne blocată în această schemă psihică la un grad de intensitate sporit şi continuu, riscăm să ne confecţionăm o altă viaţă, să trăim într-o minciună. „Să realizezi ceea ce este adevărat şi ceea ce este fals în viaţă nu e uşor. Este o aptitudine pe care cu toţii trebuie să o deprindem, practicând-o mereu. Este greu, tocmai de aceea mulţi preferă fanteziile autocreate", explică Dorothy Rowe.

Dar adevărurile îngropate nu dispar. Ele ies la iveală, dacă nu în cuvinte, atunci în acţiunile pe care le întreprindem. „Ne trezim făcând anumite lucruri fără să înţelegem de ce ne-am purtat aşa. Realizăm, la un moment dat, că suntem dispreţuitori şi nedrepţi cu persoana iubită, spre exemplu, în ciuda faptului că nu vrem s-o pierdem. Ne urâm pentru că distrugem acele lucruri care contează cel mai mult pentru noi, dar descoperim că nu putem controla ceea ce facem", adaugă Rowe. Câteva şedinţe de terapie ar putea fi soluţia unei minţi înceţoşate, măcar pentru a descoperi singuri, prin discuţii, curajul de a ne înfrunta adevărurile. Altă modalitate nu există la acest moment.

Ştiinţa cu toate ultimele ei descoperiri nu poate afla ceea ce gândim. Tot ce poate şti o maşină este care părţi din creier sunt implicate în anumite activităţi mentale. Atât. O scanare poate arăta cu ce parte a creierului minţim, dar nu poate arăta când ne minţim pe noi înşine sau când anume pregătim o minciună confortabilă pentru psihicul nostru. De asemenea, oamenii de ştiinţă încă nu au descoperit ce model neuronal se formează în momentul în care încercăm să ascundem un adevăr printr-o negare.

Minciunile la masculin şi la feminin

Dorothy Rowe face chiar o listă cu cele mai dăunătoare minciuni pe care ni le inoculăm cu bună ştiinţă. Pentru femei, acestea sunt:
- Părinţii mei sunt nişte oameni minunaţi.
- Copilăria mea a fost în întregime fericită.
- Mă simt vinovată pentru că sunt o persoană rea.
- Dacă eşti bun primeşti recompense, dacă eşti rău, vei fi pedepsit.

 În cazul bărbaţilor, minciunile tind să-i absolve de vină şi responsabilităţi:
- Nu a fost greşeala mea.
- Sunt superior celorlalţi.
- Sunt întotdeauna obiectiv.


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările