De ce avem nevoie de brăţări electronice?

FOTO Declic.ro

Răspunsul simplu: pentru a încerca să oprim violenţa împotriva femeilor. Brăţara electronică are potenţialul de a schimba radical regulile jocului. A făcut-o în Spania, în Germania, în Suedia şi o va face şi în Franţa şi în Republica Moldova.

Potrivit proiectului, aceste brăţări vor fi integrate într-o infrastructură naţională, sub numele de Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (SIME). În momentul în care se emite un ordin de restricţie, agresorul va purta o brăţară electronică la gleznă care îi va monitoriza mişcările prin GPS. Victima va primi şi ea un dispozitiv prin care poate alerta autorităţile, în cazul în care consideră că se află în pericol. Imediat cum agresorul depăşeşte limita impusă prin ordin, sistemul va emite o alertă direct către secţiile de poliţie. 

În urma sesizării, poliţiştii vor suna agresorul şi îi vor solicita să se depărteze de victimă, să vină la cea mai apropiată secţie de poliţie şi să ia legătura cu ofiţerul desemnat pentru supravegherea sa. Ulterior, îi vor comunica victimei locaţia agresorului şi vor trimite de îndată o echipă de ordine publică către victimă.

Argumente pentru a avea acest mecanism sunt foarte multe. În anul 2020, la fiecare cinci zile, cineva a murit din cauza violenţei domestice. Sincer, frustrarea e destul de mare pentru ca în sertarele Parlamentului stă de trei ani, nebăgat în seamă, un proiect de lege privind utilizarea brăţărilor electronice pentru monitorizarea infractorilor cu potenţial violent.  

În primele şapte luni ale anului 2020, s-au înregistrat 4.856 de ordine de protecţie provizorii, din care 96% împotriva bărbaţilor. În acelaşi an, 72 de persoane au fost ucise. În ultimii cinci ani, între 30 şi 40% din toate ordinele de restricţie emise au fost încălcate. Şi ce este cu adevărat tragic este că majoritatea crimelor au loc imediat după impunerea ordinului de restricţie.

Protestul organizat de Comunitatea Declic, în Parcul Izvor, în favoarea adoptării brăţărilor electronice, a avut o încărcătură emoţională puternică pentru a exprima amploarea tragediei violenţei domestice. Eşarfele roşii şi cele 72 de brăţări legate de gardurile Parlamentului îmi vor rămâne în memorie mult timp. Ştiu că există, la nivelul societăţii româneşti, o falsificare nefericită a experienţelor victimelor violenţei domestice, aceeaşi falsificare care ne-a adus o condamnare la CEDO în 2020.

Din păcate, chiar şi în folclor găsim ocazionale sexisme, şi încă dintre cele mai agresive. Acest fenomen nu este vreo fantomă a trecutului nostru cultural, ci o realitate care se manifestă şi astăzi în România prin violenţa împotriva femeilor.  Şi este clar că această manifestare marginală şi regretabilă a „tradiţiei” – care în forma ei autentică găzduieşte multe valori – contribuie într-o mare măsură la perpetuarea violenţei pe criterii de gen. Însă orice intervenţie de urgenţă presupune tratarea simptomelor şi abia apoi a cauzelor de fond, iar România se confruntă, aici şi acum, cu o situaţie de urgenţă a incidenţei cazurilor de violenţă domestică.

Adoptarea brăţărilor electronice este, totodată, şi o consecinţă firească a angajamentelor pe care România şi le-a asumat în plan extern. Semnarea Convenţiei de la Istanbul a însemnat o schimbare de paradigmă pentru toţi actorii implicaţi; schimbare care, însă, întârzie să apară pe scena politicii şi legislaţiei româneşti – anume eliminarea tuturor formelor de vulnerabilizare instituţională a victimelor. Lunga guvernare a PSD a încercat să stabilească un laitmotiv al politicii româneşti – tendinţa invariabilă a politicului de a ignora îngrijorarea şi fricile societăţii civile. Acest laitmotiv trebuie destructurat şi arhivat în istoria politicii româneşti. Noua majoritate parlamentară are această datorie faţă de cetăţeni.

Am remarcat declaraţiile colegilor din Camera Deputaţilor. Ele arată intenţia de a debloca proiectul. Există un sprijin real pentru această iniţiativă, atât în PNL, cât şi în USR. Spre deosebire de legislatura trecută, schimbarea este iminentă.

#haicăsepoate