De ce nu sînt membru USR. Împotriva privilegiilor, nedreptăţii şi ipocriziei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiecare breaslă îşi are problemele ei. Destule şi de multe ori mărunte. În lumea scriitorilor şi în general a artiştilor, unde orgoliile sînt imense, se pierd enorm de multe energii pe bătălii fără noimă. Dar nu la ele mă voi referi.

Faptul că s-au încălcat deja minimele reguli de etică profesională nu mai deranjează pe nimeni. Şi ce dacă s-a schimbat statutul Uniunii Scriitorilor din România doar pentru ca preşedintele care a avut două mandate să mai capete un mandat? Pe cine mai deranjează asta în România? Mai ales cînd o face „elita bună”. Şi ce dacă premiul „Scriitorul anului” este acordat unui om care face parte din echipa de conducere a instituţiei care o acordă? Conflictele de interes nu există în „elita bună”, ele sînt dincolo de bine şi de rău. Principiile şi regulile sînt pentru „ceilalţi”, nu pentru „lumea bună”. De excluderi fără acoperire ce să mai vorbim? Două grupări sînt în plin proces. Nu mă voi opri la aceste detalii care ar trebui să nu ne scandalizeze atît de mult pe noi cei care nu sîntem membri USR, ci pe membrii acestei organizaţii. E treaba lor. Dar îmi este jenă de lipsa lor de jenă.

Pe mine, ca simplu cetăţean şi coleg de breaslă cu aceşti oameni, fără a fi şi coleg de instituţie, mă interesează altceva. Ceva ce ţine de banul public, care deja e o problemă publică. 

Lucrul care mă deranjează cel mai mult e o chestiune de principiu care se pare că nu deranjează mai pe nimeni.

Şi anume, faptul că scriitorii beneficiază de un plus de 50% la pensie. Dar de această pensie beneficiează nu doar scriitorii, ci şi alţi membri ai unor „uniuni a creatorilor”: „prin uniuni de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică se înţelege persoanele juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, din domenii precum cel al creaţiei muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale, jurnalistice şi al artelor plastice care sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică”. Da, chiar şi jurnalişti.

Deci devii membru la USR sau al oricărei alte Uniuni de creaţie şi ai automat un adaos de 50% la pensie. Peste 2.700 de membri, de scriitori are ţara asta? Nu mai spun de indemnizaţiile de merit care se acordă cum se acordă. Peste 100 de scriitori au indemnizaţii de merit? Interesant că printre ei sînt şi luptătorii aprigi pentru un stat minimal, cei care se iau la trîntă cu statul social şi cu „asistaţii sociali”. Adică vrem stat minimal şi antisocial pentru „ceilalţi” şi indemnizaţii speciale şi pensii mărite pentru „elite”. Banalitatea ipocriziei.

Totuşi eu am o nedumerire: de ce doar aceste categorii şi aceste bresle? 

Cu ce sînt mai speciali scriitorii (şi cei de mai sus, însă eu mă voi referi doar la breasla mea) faţă de medici, ingineri, agronomi, profesori, ţărani sau muncitori etc? 

Cum pot eu, ca scriitor, ca om ce aparţin unei bresle destul de vocale, să demasc nedreptatea grupurilor de putere corupte, politicienilor corupţi şi, mai ales, să condamn, de exemplu, pensiile nesimţit de mari, aşa numitele „pensii speciale“, cînd eu fac la fel? Ce mă legitimează pe mine să condamn acest lucru dacă eu şi instituţia care mă reprezintă facem exact acelaşi lucru? Mai am eu o legitimitate şi drept moral să judec pe alţii cînd ambii facem la fel?

Cum putem lupta cu procesul de privilegii şi „castizare a României" cînd noi facem la fel? La cote diferite, fireşte.

Cu ce sîntem noi mai speciali decît părinţii şi bunicii noştri ingineri sau muncitori, medici sau agricultori? Oare noi am prestat munci cu un grad de risc mai mare decît al lor, am muncit mai mult? Atunci de ce avem reguli şi legi speciale? Oare într-un stat de drept nu toţi ar trebui să fim măsuraţi şi cîntăriţi după aceleaşi reguli şi cu aceleaşi măsuri? Sau noi sîntem o castă privilegiată? Realitatea ne spune că sîntem, pentru că am avut puterea să facem lobby pentru a ni se oferi un statut special. Atunci, între noi şi corupţii din Parlament şi cei pe care-i condamnăm nu există nici o diferenţe de esenţă, de calitate, ci doar de cantitate, de număr.

Uităm că în România mai toţi luptă, dar nu pentru drepturi egale, ci pentru privilegii pe măsura puterii lor: de la politicieni la investitori strategici şi de la magistraţi la militari. Ne înscriem şi noi pe această linie? Asta înţelegem prin stat de drept?

Ca să avem legitimitate morală să criticăm corupţia şi nedreptatea primul lucru pe care trebuie să-l facem e să renunţăm la privilegii şi să cerem să fim trataţi egal. Eu vreau doar să fim egali în drepturi cu părinţii şi bunicii noştri, cu majoritatea cetăţenilor acestei ţări indiferent de poziţie socială şi nivel de educaţie. Vreau egalitate în drepturi. Nu doar în drepturi politice ci şi în cele economice şi sociale. Doar atunci vom deveni credibili şi doar atunci vom avea dreptul moral să ne revoltăm şi să criticăm. Cuvintele noastre de fapt au devenit doar „o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor” tocmai pentru că de mult am fost corupţi şi am devenit nişte promotori „de elită“ ai nedreptăţii şi inegalităţii sociale punîndu-ne în slujba hegemonului.  

Aţi auzit ca scriitorii să fie revoltaţi de această nedreptate creată? Aţi auzit ca cineva din USR să se revolte împotriva acestor privilegii? Nu: dacă privilegiile sînt oferite altora e de rău, dacă sînt pentru „ai noştri“ e de bine. 

Ştiu că există multă precaritate şi sărăcie în mijlocul acestor bresle. Dar să nu uităm că nu doar breasla noastră are săraci. În această ţară sînt peste 8 milioane de cetăţeni, din bresle diferite,  la limita de jos a sărăciei. Ce ne facem? Unii sînt mai egali decît alţii?

De aceea USR ar trebuie să aibă funcţia, mai degrabă, a unui sindicat care să lupte nu pentru privilegii, ci pentru dreptul la o muncă echitabilă, bine remunerată, dreptul la sănătate, la odihnă, la o pensie decentă. Oh, lista ar fi imensă, dar în gălăgia micilor intrigi de birt doar „pensia” şi „indemnizaţia” ne mai interesează. Fireşte că trebuie să găsim o formă de chivernisire şi redistribuţie a puţinilor bani pe care-i are USR spre membrii care au nevoie de sprijin financiar. Dar nu aşa. Şi să nu uităm că din spate vine o generaţie care nu doar că nu va avea deloc pensie, ci nici măcar bani de sicriu nu va avea. Aşa că e urgent nevoie de a schimba perspectiva: mai multe drepturi pentru toţi şi niciun pivilegiu pentru cei puţini, adică pentru nimeni. 

Ştiu că pentru astfel de texte nu prea eşti iertat, dar uneori trebuie asumate şi spuse. Nu sînt un înger, însă nu suport ipocrizia şi tripla măsură.

Dacă vrem să schimbăm ceva în ţara asta trebuie să începem cu astfel de gesturi minimale, fiecare în breasla lui. E un gest de solidaritate între noi şi de egalitate în faţa legii.
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite