De ce nu ştiu tinerii ce-i 1989?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Revolutie

La acest moment al anului, încep să circule materialele de presă privind memoria lui 1989. Se sondează şi se explică cum segmente ale populaţiei au uitat, înţeles greşit, pervertit sau nu au priceput niciodată prea bine ce a reprezentat 1989.

Tinerii constituie un eşantion de populaţie tot mai intens supus investigaţiei. Rezultatele sunt previzibile. Majoritatea ştiu mult mai puţine despre 1989 decât se aşteaptă cei ce îi intervievează. Aceştia din urmă ridică dezolat din umeri. Poate articulează chiar o uşoară incriminare...

Cu incriminarea se oferă şi o explicaţie. Cea mai curentă e cea că generaţia tânără nu e preocupată cu trecutul în general. Că trăim în era uitării... ceea ce în acest context este cu totul fals, pentru că, graţie internetului, trecutul se află mult mai la îndemână decât, să zicem, cu două decenii în urmă.

O a doua explicaţie include şi o doză de reproş. Sugerează că tinerii uită ce au făcut părinţii şi bunicii lor pentru ei: ieşit în stradă, protestat, şi-au pus viaţa în primejdie etc. Nici această explicaţie nu trece testul bunei credinţe. Noi, părinţii şi bunicii, ştim foarte bine cât de multe măgării am făcut, înainte şi după 1989, pentru care vor plăti aceşti copii acuzaţi de ignoranţă. Cu ce să încep? Cu îndatorarea şi poluarea ţării? Sau, politic, că l-am votat 80% pe Iliescu în 1990 pentru ca elita Epocii de Aur să rămână elita României postdecembriste? Că fiecare, pe unde şi cum am putut, am furat de la stat şi de la concetăţeni, contribuind la legitimarea şi generalizarea corupţiei în România? Lista e lungă.

Există şi o a treia reacţie, chiar revoltată. Aceasta e mai degrabă preocupată cu perioada de dinainte de 1989. Se reproşează tinerilor că nu înţeleg sau nu manifestă interes şi cu atât mai puţin compasiune pentru suferinţele noastre, ale bunicilor şi părinţilor, din timpul dictaturii şi că nu ne ascultă jelaniile aferente.

Acest ultim reproş e paradoxal, inetic şi de operetă. Paradoxal, pentru că sondajele spun că majoritatea românilor consideră că se trăia mai bine pe vremea dictaturii. Inetic, pentru că se încearcă implicarea unei generaţii în nevrozele alteia şi învinuirea ei pentru incapacitatea celeilalte de a-şi rezolva problemele pe cont propriu. De operetă, pentru că această cerşetorie de compasiune a luat forma unui ritual public tot mai golit de sens şi tot mai auto-disculpant.

Mai trist, tânguirile continuă şi în ziua de azi. Sunt gestate pe canapea, privind televizorul şi recitate la colţ de cale, la un pahar de vorbă şi pe reţele sociale, fără însă a se transforma în acţiune civică. Se doineşte de jale, la fel ca şi pe vremea dictaturii, împotriva politicienilor şi a altor forţe malefice şi se aşteaptă ca alţii, mereu alţii, să ia atitudine.  Adică cei tineri... pentru că noi, bunicii şi părinţii, suntem deja vlăguiţi de reumatism politic.

Lecţia lui 1989 e că cetăţeanul e puternic. Nu abandonează niciodată speranţa şi luptă inteligent şi organizat pe toate fronturile pentru a-şi apăra drepturile.

În concluzie, dacă noi părinţii şi bunicii dorim ca ai noştri copii şi nepoţi să-şi amintească ce a însemnat decembrie 1989, trebuie să schimbăm felul în care vorbim despre el. Vrem să cinstim pe cei curajoşi şi inimoşi; pe cei ce au şi-au înfrânt comoditatea, teama şi ipocrizia şi au ieşit în stradă şi au ţinut piept represiunii în Decembrie 1989, atunci hai să o facem prin fapte, nu prin vorbe!

Hai să fim mai activi politic, să ne informăm mai bine, să gândim cu capul propriu şi să ne organizăm în grupuri de interes civic! Hai să combatem pe dictatorul şi coruptul din noi înşine, din familia noastră, din cartier şi de la locul de muncă şi doar apoi să dăm vina pe alţii! Hai să sărbătorim 1989 arătându-le tinerilor că nu ne-am pierdut apetitul de democraţie şi justiţie socială!

Vrem ca tinerii să ţină minte 1989? Atunci e nevoie nu doar de coroane la morminte, sobor de preoţi şi discursuri ale victimizării, ci şi de o aplicare în prezent a moştenirii lui 1989. Pentru că, da, tinerii trăiesc în minunatul acum. Nu vor să citească în manuale despre 1989, ci şi-ar dori mai degrabă să-i simtă energia în aer. Lecţia lui 1989 e că cetăţeanul e puternic. Nu abandonează niciodată speranţa şi luptă inteligent şi organizat pe toate fronturile pentru a-şi apăra drepturile.

Moştenirea lui 1989 este, de asemenea, despre spirit de comunitate. Hai, noi mămicile şi tăticii, să arătăm că încă mai ştim să punem în practică dragostea şi respectul faţă de semenii noştri concetăţeni, cum am făcut-o în 1989, când ne îmbrăţişam pe stradă şi strigam că vrem în Europa! La fel şi tu, bunic! Dă exemplu. Solidar erai mai şic.

 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite