De ce va pierde Rusia pe termen lung în Ucraina. Expert: „Ceea ce e mai rău nu a venit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rusia a invadat Ucraina. FOTO AFP
Rusia a invadat Ucraina. FOTO AFP

Vladimir Putin are o miză mai importantă decât Ucraina, atenţionează profesorul de relaţii internaţionale Valentin Naumescu. E vorba de un război fără menajamente împotriva occidentalizării spaţiului est-european. Rezultatul final se va vedea abia peste 8-10 ani, dar cel mai probabil Rusia va fi învinsă, la fel ca în Afganistan

Cu o vastă experienţă diplomatică, specialist în  relaţii internaţionale şi fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe şi consul al României la Toronto, profesorul Valentin Naumescu predă la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Naumescu conduce şi Asociaţia Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană, un think tank care promovează cultura democratică şi valorile fundamentale ale Uniunii Europene. 

Valentin Naumescu a vorbit cu „Adevărul” despre invadarea Ucrainei de către Rusia, despre adevăratele planuri ale lui Putin şi despre cum poate fi oprit preşedintele Federaţiei Ruse.

Adevărul: O lume întreagă a fost luată mai mult sau mai puţin prin surprindere de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, într-un moment în care exista speranţa că va avea câştig de cauză diplomaţia. În ce măsură credeţi că Putin a câştigat primul meci de şah în faţa Occidentului?

Valentin Naumescu: Pentru mine nu e o surpriză ce se întâmplă, şi asta nu numai pentru că am crezut informaţiile furnizate de serviciile din SUA şi Marea Britanie. Această ameninţare exista mai demult şi de ani de zile am atras atenţia asupra ameninţării foarte severe care vine dinspre regimul Putin. Chiar azi am regăsit un articol pe care l-am scris în 2014 şi în care spuneam că Rusia lui Putin doreşte să întoarcă lumea de la forţa dreptului la dreptul forţei şi că ceea ce e mai rău nu a venit. Asta scriam în 2018 argumentând că din păcate aparenta slăbire a Occidentului a încurajat Rusia să devină din ce în ce mai agresivă. Acum suntem, iată, în plin conflict care nu e însă un conflict al Rusiei cu Ucraina, nu e un conflict care vizează regiunile separatiste sau frontierele, ci e un conflict mult mai profund, mai extins, e un război al Rusiei împotriva occidentalizării spaţiului ex-sovietic şi est-european.

Planurile lui Putin

Unde credeţi că se va opri Putin şi care ar fi adevăratele sale planuri?

Acest atac, această invazie, continuă dincolo de regiunile separatiste şi apar indicii credibile că este vizată capitala Kiev. Iar dacă Ucraina nu capitulează, Putin şi armata lui vizează instaurarea cu forţa a unui regim pro-rus autoritar. Practic, vrea să transforme Ucraina într-un nou Belarus. Ideea e că Rusia doreşte să ţină captivă Ucraina şi să nu-i dea drumul, să o ţină într-o aşa-zisă zonă tampon între Rusia şi Vest.

În acest moment, chiar cu câteva minute înainte am văzut mesajul ipocrit care venea de la Rusia pentru Ucraina, de a preda armele, de a capitula, şi de a începe discuţiile cu Moscova. Pentru că numai astfel, eventual, ar mai fi o şansă pentru păstrarea neutralităţii Ucrainei.

Această declaraţie trebuie decriptată astfel: Adică mai aveţi câteva ore sau zile în care eventual ne putem gândi să vă mai recunoaştem dreptul de existenţă ca stat, la aceasta se referea, de fapt, Vladimir Putin. Pentru că după asta s-ar putea ca Ucraina însăşi să nu mai existe. Ce vrea să spună? Practic, el vrea să refacă fosta URSS, evident că sub alt nume. Belarus e deja ocupat, e anexat deja de facto, iar în felul acesta ştiind că în acest an se îndeplinesc pe 30 decembrie 100 de ani de la înfiinţarea URSS, probabil că în megalomania lui Putin se pregăteşte de o celebrare la sfârşitul anului cu un triumf al Rusiei şi cu o revenire la spaţiul de control şi dominaţie pe care l-a avut Moscova în secolul trecut. Acum, în ceea ce priveşte desfăşurarea ostilităţilor militare, sigur că sunt imprevizibile, însă începe să se întrezărească acest scenariu.

Există un risc serios ca Putin să atace şi alte ţări, inclusiv state membre NATO, dacă va câştiga în Ucraina?

Ştim foarte bine că pe 17 decembrie, pe acea listă a pretenţiilor aberante, inacceptabile ale Rusiei, s-a numărat şi retragerea trupelor şi armanentului NATO pe aliniamentul din 1997, adică dinainte extinderea în Europa Centrală şi de Est.

valentin naumescu foto facebook

Profesorul Valentin Naumescu spune că adevărata miză a lui Putin e să pună capăt democratizării spaţiului est european. FOTO Facebook / V. Naumescu

Sperăm să nu fim sub ameninţarea unui război din partea Rusiei. Pe de altă parte, ţinând cont că Putin practic a schimbat paradigma lumii cu acest război trecând de la forţa dreptului la dreptul forţei. Faptul că suntem într-o paradigmă a războiului ne obligă să punem pe masă toate scenariile şi toate opţiunile posibile. Ar fi de o naivitate inacceptabilă să nu luăm în considerare toate variantele şi toate opţiunile. Într-o astfel de situaţie te poţi gândi şi trebuie să te gândeşti întotdeauna la tot ce e mai rău, sperând că nu se va îndeplini acest scenariu.

În cazul unui dictator iresponsabil care a pornit pe calea agresiunii militare, istoria ne arată că trebuie să fim vigilenţi. Au mai fost în secolul XX situaţii în care mulţi lideri europeni credeau că există limite şi că agresiunile se vor opri după cedarea unui teritoriu. Asta nu înseamnă că automat acest lucru se va întâmpla şi acum, dar ar fi o naivitate inacceptabilă ca la nivelul NATO să nu existe toate opţiunile şi toate scenariile posibile. De fapt, ele există, se analizează şi se iau toate măsurile necesare.

Războiul economic NATO-Rusia e de actualitate

Au reuşit SUA şi Uniunea Europeană să transmită un mesaj suficient de clar Rusiei sau ceea ce se întâmplă se întâmplă şi din cauză că mesajul nu a fost suficient de ferm?

Putem vorbi de acţiuni remarcabile care reconfirmă angajamentul SUA faţă de aliaţii din flancul estic, atât de expuşi practic, aflaţi într-o zonă atât de explusă ameninţărilor geopolitice. Salutăm tot ceea ce a întrepins administraţia Biden, este o creştere a prezenţei militare americane şi NATO pe flancul estic în numai câteva luni. Semnalele sunt că ea va contiunua în lunile următoare, exact aşa cum s-a anunţat de curând public, prin înfiinţarea unui grup de luptă al NATO pe teritoriul României sub comanda Franţei. 

Chiar dacă nu avem un război clasic între NATO şi Rusia, avem deja un război economic, odată cu adoptarea unor sancţiuni faţă de Putin. Cum vedeţi acest război şi cine credeţi că îl va câştiga?

Vladimir Putin şi armata sa nu se vor retrage din Ucraina oricât de severe vor fi restricţiile. Aşa cum noi suntem pregătiţi să suportăm un cost, un dictator e gata să suporte şi mai multe, fiindcă nu-i pasă de calitatea vieţii ruşilor de rând.

Pe termen lung, sperăm însă ca Ucraina şi lumea liberă să câştige acest război. Când spun pe termen lung înseamnă că evaluarea în ceea ce priveşte cine a câştigat şi cine a pierdut un război se face după 8-10 ani. Eu sunt convins că, pe termen lung, Rusia va pierde războiul din Ucraina. Şi spun de acum că Rusia şi ruşii de rând nu vor avea niciun fel de beneficii, ci vor avea doar de pierdut din cauza atacării Ucrainei. Să nu ne imaginăm însă că vor fi sancţiunile miraculoase care îl vor face pe Putin să se retragă imediat.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Până unde poate merge Rusia cu Ucraina. Expert: „Discursul lui Putin e patologic”

România cere activarea articolului 4 pentru consultarea aliaţilor NATO. În ce condiţii s-ar activa articolul 5

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite