Regele trebuie să fie rege, să poarte toată greutatea coroanei şi să se achite cu onoare de îndatoririle de rege – şi pentru asta nu are nevoie de gesturi îndoielnice de PR; şi nici nu are nevoie să urmeze cerinţele unui egalitarism forţat. Pentru că, dacă e cu adevărat cumpătat şi ştie să îşi poarte coroana – cu privilegiile, dar şi cu răspunderile aferente –, de asta se va bucura tot poporul, inclusiv ţăranul din Siliştea-Gumeşti.

Prin rege mă refer, desigur, la orice persoană care deţine o funcţie publică înaltă – şi o responsabilitate pe măsură. Nu cred, de aceea, că prim-ministrul Canadei trebuie să meargă la serviciu cu metroul. Dacă prim-ministrul Canadei merge la serviciu cu metroul, ei bine, aceasta e o formă de PR. Dacă cineva îşi imaginează că prim-ministrul Canadei face vreo economie pentru Statul Canadian mergând la serviciu cu metroul – să îşi imagineze numai de câte ori mai dificil şi mai scump e, din perspectiva SPP-ului canadian, să îl păzeşti pe prim-ministrul Canadei în timp ce merge la job printre miile de oameni necunoscuţi din metrou, în loc să-l păzeşti într-o limuzină blindată, într-o coloană încadrată de motociclişti. În plus, în orice loc din lume, coloana încadrată de motociclişti ajunge mai repede decât orice metrou.

Nu cred, de asemenea, că un înalt demnitar al Statul Român trebuie să stea la o coadă de ore în şir la spital sau la poliţie. Cred că un înalt demnitar al Statul Român NU trebuie să stea la o coadă de ore în şir – nici măcar în interes de PR. Pentru că în acele multe ore are lucruri mult mai bune de făcut: să se întâlnească cu un ambasador, de pildă; sau să fie la zi cu analizele pe care i le pregătesc consilierii; sau, pur şi simplu, să îşi vadă de munca pentru care românii i-au acordat mandatul de a-i reprezenta, în calitate de înalt demnitar al Statul Român.

Şi exemplele pot continua. Nu cred, de pildă, că primul om în Statul Vatican trebuie să se plimbe cu o Dacia Logan. Dacă primul om din Statul Vatican se plimbă cu o Dacia Logan – ei bine, acesta este o formă de PR, şi încă una destul de discutabilă. Dacă primul om din Statul Vatican vrea să arate prin asta că Statul Vatican e modest şi sărac – atunci poate chiar respectivul stat (sau orice alt stat din lume care îmbrăţişează această formă de PR) ar trebui să îşi pună problema dacă nu ar fi cazul să îşi asume in corpore şi pe toate planurile stilul şi nivelul de viaţă al celor care merg zi de zi cu o Dacia Logan.

Rangul vine adesea cu anumite privilegii, dar vine şi cu îndatoriri pe măsură. Nu vorbesc aici despre abuzul de privilegii, despre Ceauşescu care avea robineţi de aur în trenul personal, în timp ce oamenii făceau foamea. Abuzul e, desigur, condamnabil; dar avem marele talent să cădem dintr-o extremă în altă extremă. Ideea de a impune un egalitarism forţat între oricine şi oricine, pe toate planurile şi în toate situaţiile, e absurdă. Cei care sunt înalţi demnitari ai unui stat poartă pe umeri şi o răspundere mai grea – nu discut aici dacă unii dintre ei se achită sau nu de ea; spun doar că o poartă. Or, ca să poată să poarte această răspundere care ne poate afecta pe noi toţi, trebuie să se bucure, pe durata mandatului lor, şi de anumite condiţii de care cetăţeanul de rând nu se bucură; şi să folosească aceste condiţii când se impune să le folosească – chiar cu riscul de a compromite un bun gest populist de PR.