De la Tismana la Roşia Montană

Chiar dacă în fiecare dimineaţă te-ai spăla cu spirt pe ochi şi ţi-ar fi frică să nu-ţi cheltuieşti sufletul vorbind, rămâi uimit de complexitatea Rumânicăi.

N-aş vrea neapărat să-ţi închipui o patrie doar a versurilor lui Chirilă şi a unui ins cântând la clavecin, dar nici disperarea unui crap zvârcolindu-se pe asfaltul drumului precum soarta unui om.

Mici, manele şi bere pentru pelerinii Tismanei. Nimic spectaculos. Suflete cuvioase care profită de câteva zile libere, pentru a îmbina profuzimea spirituală cu măruntele păcate bahico-guţeşti, în pragul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.

Tone de pet-uri, mii de mucuri de ţigară, preoţi cu crucea-n mână coborând din  ML-uri negre, şoferi, asistenţi sau funcţionărei cu ochelari de soare, mâţe cu tocuri şi cizmuliţe roz, cu toţii însoţesc credinţa şi pelerinii spre sacralitate. Pentru o clipă, îţi poţi aminti povestea bunicului tău, despre viaţa unui român sărăc, care nu avea bănuţi de ţiglă pentru pod, dar care dădea la peşte fără permis.

Dacă-i întrebi pe golzii RMGC-ului de ce mii de tinerii vin anual la Fân Fest, îţi vor răspunde maliţios în trei cuvinte: alcool, droguri şi mizerie.

Verdele Roşiei Montane nu este cel al RMGC. Totuşi, culoarea nu poate fi cumpărată, chiar dacă s-ar crea scăriţe şi pentru o astfel de abordare.

Din 10 în 10 metri, spre Redută, îţi poţi arunca gunoiul în saci menajeri înfipţi în ţăruşi, tinerii culegând orice mizerie scăpată intenţionat sau nu. La Redută nici un muc de ţigară, chiar dacă în seara trecută concertele electrizaseră spectatorii la maxim, români, maghiari, negri, chinezi, englezi, etc.

Fân Fest reprezintă o mostră de maturitate a generaţiei tinere, evadată din letargia urbană şi liberă de moda ţoalelor chinezeşti vândute la un preţ bun de coorporaţiile occidentale. Festivalul ne confirmă anual, că voluntariatul nu este o floare rară la români şi că există şi tineri interesaţi de societate, cultură şi politică, în fond de viitorul lor. Iar pentru aceasta nu există vreun preţ!

Activităţi recreative, forumuri sociale, zona copiilor, piaţa seminţelor libere, yoga, biblioteca în aer liber, teatru civic, fotografia socială şi de protest, filme documentare, echitaţie, turism şi multă muzică bună, toate realizate sub spectrul voluntariatului şi a bunului simţ.

„Alcoolul” lor este libertatea, „narcoticele” lor sunt principiile şi speranţa că încă mai există atitudine şi bun simţ. Câteva gesturi simple, de viaţă, care nu pot fi acoperite de o campanie agresivă de presă. 

„Salvaţi Roşia Montană” nu este doar un strigăt fără ecou contra cianurii, contra redevenţei umilitoare pentru statul român, contra manipulării de masă, contra unei logici economice simpliste, de o generaţie şi nu pentru o tradiţie. Verdele liber al Roşiei Montane este viaţă, atitudine, societate civilă şi libertate!

Nu ştiu cum vă par cele două Românii, însă uneori, apartenenţa la ortodoxie parcă a rămas doar un simplu accesoriu cultural, identitar, în mentalul colectiv, construind mai mult ziduri decât credinţă. Nu ştiu cum vă par cele două Românii însă uneori te pot face să râzi, să surâzi sec sau te pot înduioşa adânc, determinându-ne abrupt să spui doar „no binie...”.