Decăderea presei scrise

De ce scad tirajele şi audienţele ziarelor şi revistelor din România? Dintre toate răspunsurile posibile la această întrebare, am şi eu unul: probabil, presa scrisă este un produs care nu mai satisface nevoile consumatorilor.

În 2004, anul în care Traian Băsescu a devenit preşedintele României, tirajul total difuzat al ziarelor naţionale şi locale a fost de 890.513 de exemplare pe ediţie, conform datelor Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT). În 2014, anul în care a venit Klaus Iohannis a venit la Cotroceni, cotidienele naţionale şi locale au avut un tiraj difuzat de 365.127 exemplare pe ediţie. Scăderea este de 59% într-un deceniu. E mult, e puţin? Cred că scăderea este... cea meritată, adică este corectă.

În 2004, când Adrian Năstase era sigur că va câştiga fotoliul de la Cotroceni, audienţa ziarelor naţionale şi locale era de 2.829.000 de cititori pe ediţie, în oraşe cu peste 50.000 de locuitori, cu vârste între 14 şi 64 de ani (sursa: BRAT). Anul trecut, când Victor Ponta era sigur de locul său ales de preşedinte al ţării, audienţa a fost de 1.122.000 de cititori pe ediţie. Scădere de 60,3%. De remarcat că atât tirajul cât şi audienţa au suferit scăderi în aceleaşi procente.

 În 2004, 46% din orăşeni citeau cel puţin un ziar. În prezent, procentul este de 18%.       

Dacă în 2004, 46% din locuitorii oraşelor, cu peste 50.000 de persoane, citeau cel puţin un cotidian (naţional ori local), în prezent, procentul este de 18%. În cazul revistelor, prăbuşirea tirajelor şi audienţelor a fost mult mai puternică în ultimii zece ani. Tirajul difuzat s-a redus cu 70%, iar audienţa cu 54%. Cum se explică această diferenţă de scăderi între tiraj şi audienţă? Din cauza sărăciei care a „câştigat audienţă“ în România, oamenii nu şi-au mai permis să cumpere reviste, dar au reuşit să le împrumute fie de la chioşcari, fie de la cei care le-au cumpărat. Dorinţa de a citi reviste este încă mare în rândul românilor. Mai greu este cu puterea de cumpărare.

Studiile BRAT consemnează şi opiniile cititorilor de ziare naţionale faţă de presa scrisă. Circa 70% dintre aceştia consideră că „cititul sau răsfoitul unei reviste mă relaxează“. Este cea mai mare cifră procentuală înregistrată în obiceiurile de consum. Aproape 51% citesc anunţurile din presa scrisă, iar 35% dintre cititorii de ziarele naţionale spun că cititul este un ritual zilnic, „la care renunţ foarte greu“. Iată şi o notă bună pentru presa scrisă: 34% consideră că în ziare, evenimentele sunt analizate mai profund decât la televiziuni! Iar 33% declară că ziarele reprezintă principala sursă de informare.

Sunt multe explicaţii pentru decăderea presei scrise: ofensiva internetului (informaţia este gratuită), agresivitatea televiziunii şi ţepele pe care reţelele de distribuţie le-au dat presei. Totuşi, în toţi aceşti ani, n-am auzit ca patronii ori editorii de ziare să se fi întâlnit undeva, la un restaurant, într-o cameră de hotel ori într-un buncăr secret, să se privească ochi în ochi şi să se întrebe: „Ce facem cu printul?“. Sau poate că n-au avut interesul să-şi pună această întrebare. (De obicei, presa atotştiutoare are în orice situaţie multe răspunsuri şi foarte puţine întrebări.)