Decizie în scandalul alimentelor pentru „Est”. Comisia Europeană pregăteşte o metodă comună de testare a calităţii produselor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană pregăteşte o metodologie comună pentru a testa calitatea alimentelor, după ce mai multe ţări din Europa de Centrală şi de Est au reclamat că aceasta este mai scăzută în unele state. Concret, mai multe state europene au îndoieli privind produsele pe care industria alimentară le comercializează în magazinele de la ei.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Christian Wigand declară pentru EUobserver că se lucrează „pe o metodologie solidă pentru a îmbunătăţi testarea produselor alimentare, astfel încât statele membre să poată discuta această chestiune pe o bază ştiinţifică solidă şi comună, care este aceeaşi pentru toţi”.  

Agerpres informează că începând cu data de 25 iulie, Comisia Europeană va începe „o discuţie cu producătorii şi retailerii pentru a analiza concret cum vor lucra împreună în această problemă”. Acesta a dat asigurări că Comisia Europeană va lua foarte în serios această problemă şi de aceea adună dovezi de la statele membre pentru a vedea în ce ţări diferă calitatea alimentelor şi care sunt produsele implicate.  

Europarlamentarul Daniel Buda a solicitat, în luna februarie, ca autorităţile române să înceapă o evaluare a calităţii produselor alimentare comercializate în supermarket-uri şi să facă publice datele rezultate. 

În prezent, reprezentanţii Ministerului Agriculturii analizează  29 de probe, respectiv preparate din carne, conserve de peşte, ciocolată şi alte alimente, prelevate din lanţuri de magazine din Belgia, Olanda şi Germaria care se regăsesc şi în România, respectiv Lidl, Kaufland şi Delhaize (Mega Image). 

În ultimul an, mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, printre care România, Cehia, Slovacia, Ungaria şi Polonia, au demarat o serie de investigaţii pentru ca dovedi existenţa alimentelor de o calitate mai slabă. Oficiali din statele menţionate au solicitat Comisiei Europene să nu permită producătorilor utilizarea unor ingrediente de calitate inferioară în pieţele mai ieftine în care fac livrări. 

Supradoză de grăsimi în alimente internaţionale pentru România: Fanta cu mai puţin suc de fructe, Milka cu mai multe E-uri

În contextul scandalului european privind dublul standard de calitate la alimente, o analiză comparativă făcută zilele trecute de o asociaţie pentru protecţia consumatorilor arată că produsele care ajung la români sunt mai slabe din punct de vedere nutriţional şi conţin mai multe grăsimi decât cele care ajung în vestul Europei, deşi preţul este la fel sau mai mare.

Fanta de portocale cu mai puţin suc de fructe şi ciocolată Milka plină cu aditivi alimentari. De astfel de produse au parte românii, potrivit celui mai recent studiu făcut de InfoCons - Asociaţie pentru Protecţia Consumatorilor, care a identificat diferenţe în lista de ingrediente şi la valorile nutriţionale după ce a analizat produse similare din alte trei ţări precum Marea Britanie, Spania şi Franţa. Specialiştii nu au fost deloc surprinşi de rezultatele studiului comparativ şi spun că diferenţierile, care apar din start, din etichetare, nu se justifică, în condiţiile în care preţurile sunt similare în Europa de Vest şi Europa de Est. 

„E o problemă legată de moralitate, suntem cetăţeni europeni, ceea ce înseamnă că trebuie să avem acces la acelaşi tip de produse”, atrage atenţia Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons. 

Concret, în cazul sucului Fanta de portocale, au fost sesizate diferenţe cu privire la conţinutul de suc de fructe. Prin urmare, dacă în România produsul are 5% suc de portocale, în Spania aceeşi băutură carbogazoasă conţine 8% suc de portocale. Inspectorii au descoperit însă mai puţini aditivi alimentari în băutura carbogazoasă pe care o consumă românii. 

Ionescu-Tîrgovişte: „Suntem o ţară de mâna a doua”

Aşadar, dacă Fanta de portocale comercializată în România are cinci aditivi alimentari, cea care se consumă în Marea Britanie are opt aditiv şi cea din Spania - 10. „E clar că sunt diferenţe şi că vorbim de loturi diferite pentru destinaţii diferite. Sucul de portocale fiind mai costisitor, e posibil să fie mai puţin în produsele care ajung în România şi în alte ţări defavorizate. Probabil că loturile conforme, unde pot fi controlaţi mai cu atenţie, le trimit către ţarile considerate de primă mână. E limpede că suntem trataţi ca o ţară de mâna a doua”, este de părere profesorul Constantin Ionescu-Tîrgovişte diabetolog şi nutriţionist. 

Pe de altă parte, un alt produs consumat frecvent de copiii din România, ciocolata Milka cu lapte alpin, are mai mulţi aditivi alimentari în România decât în Spania, arată studiul. Mai exact, la produsul din România a fost adăugat suplimentar, pe lângă lecitina de soia, aditivul poliglicerol, al cărui scop este de a înlocui parţial ingredientul de o calitate superioară, dar mai costisitor, respectiv untul de cacao. 

Mai multe grăsimi în ciocolata din România

De asemenea, chiar dacă cele două aduc acelaşi aport caloric, respectiv 530 de kilocalorii la suta de grame, ele prezintă mici diferenţe în ceea ce priveşte conţinutul de nutrienţi. „Deşi conţinutul de grăsimi este mai mic în cazul produsului găsit pe piaţa din România acesta ascunde de fapt o cantitate mai mare de grăsimi saturate. Făcând diferenţa, reiese un conţinut diminuat al grăsimilor bune din produsul comercializat în România faţă de produsul echivalent din Spania”, arată InfoCons, adăugând că diferenţe pot fi sesizate şi în ceea ce priveşte numărul de glucide, de proteine şi de sare, toate în cantităţi mai mici la ciocolata care poate fi găsită la raft în România. 

„Ne deranjează că nu se respectă ideea de egalitate în drepturi şi în produse. Comisia Europeană şi Parlamentul European trebuie să facă o standardizare a aceluiaşi produs. Nu discutăm de sancţiuni pentru industrie, dar acelaşi brand trebuie să fie identic fie că este comercializat în Franţa, în Spania sau în România”, a completat Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite