De creştinism nu se poate scăpa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Militanţii extremişti ai scoaterii religiei din spaţiul public uită un amănunt semnificativ: de creştinism nu se poate scăpa vreodată. Sau, cel puţin, nu fără preţul unui imens ridicol. De ce? Simplu. Creştinismul se află în fiecare dată calendaristică a societăţii de azi, inclusiv în cronologia Statului. Misterios nu-i aşa?

1 septembrie marchează, în fiecare an, în calendarul ortodox, cinstirea unui sfânt originar din Sciţia Minor, provincie antică ce se găsea pe teritoriul de azi al Dobrogei. Este vorba de Dionisie cel Smerit (Exiguul) (470-545), călugăr înţelept, care, în anul 496, pentru cunoştinţele teologice alese a fost chemat la Roma, unde a fost hirotonit preot şi, pentru o vreme, a fost slujitor în cancelaria papală.

Aici, în cadrul unei bogate opere teologice, a fost iniţiatorul şi coordonatorul unui proiect care s-a întins în toată lumea şi a pătruns în multe din ungherele vieţii noastre până astăzi: cronologia creştină.

Ideea Sfântului Dionisie era nobilă şi clară: de ce să se numere anii de la întemeierea Romei, cetatea aleasă a lumii, a cărei slavă însă păleşte în faţa lui Hristos-Dumnezeu, întemeietor de civilizaţie creştină (ce a constituit rădăcină şi pentru civilizaţia timpului nostru: democraţia şi drepturile omului)?

În fond ce este timpul, dacă nu o curgere a vieţii către un scop? Iar cel mai bun scop al vieţii creştinului nu poate fi decât desăvârşirea, sfinţenia.

Aşa că, fiind un erudit în domeniul astronomiei, a contribuit la stabilirea unor repere calendaristice, pentru prima dată în istoria creştinismului venind cu ideea de a număra anii nu de la întemeierea Romei, ci de la Naşterea lui Iisus Hristos. Şi asta chiar în strălucita Romă. Care nu l-a pus pe rug, nu l-a exilat, ci, dimpotrivă, a considerat că o astfel de cronologie ar sublinia şi mai bine importanţa creştinismului în viaţa socială. Şi, pentru creştinii uituci, le-ar aduce aminte mai repede de propria identitate.

După multe calcule, cu o marjă de eroare de doi sau trei ani, s-a stabilit că data Naşterii ar fi fost la anul 753 sau 754 de la întemeierea Romei.

În secolul VII, Italia va adopta oficial această cronologie. Anglia o va urma în secolul VIII, Franţa în secolul IX. Aceste decizii au fost reflectări (democratice le-am zice noi astăzi) ale creştinării majorităţii populaţiei. De acolo, numărarea anilor de la Hristos a pătruns în cronologia oficială a statelor, astfel că astăzi ne aflăm la 2016 ani de la Naşterea lui Hristos.

Comuniştii, încercând să mascheze nuanţa creştină a cronologiei, au inventat termeni paraleli: înaintea Erei Noastre şi Era Noastră. O anecdotă spune că, la Paşti, când Părintele Tănăsache Costea, din parohia Smulţi, saluta pe stradă cu „Hristos a Înviat“, unii membri PCR îi răspundeau „Just!”.

Sunt curios însă ce ar face astăzi militanţii extremişti ai scoaterii religiei din spaţiul public. Cum ar rezolva chestiunea cronologiei creştine, problematică pentru conştiinţa lor. Ar renunţa la ea?

Sper să nu aflu de vreo iniţiativă parlamentară în acest sens. Nu de alta, dar ar fi un haz nebun să afli că Parlamentul României doreşte abolirea cronologiei actuale, pătrunsă în toate ungherele cronologice ale vieţii noastre. Ce ar pune în loc de 2016 ani? Şi, mai ales, de când?

PS. În nici un caz insă creştinismul nu se afirmă prin abuz. A bate toaca 10 ore, neînţelegând că nici Dumnezeu şi nici vecinii nu sunt surzi, este o exagerare inutilă, o abuzare auditivă care n-are alt scop decât a face ca minţile şi inimile celor ce o practică să sune a lemn. În fond, toaca e un simbol, nu un semnal de alarmă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite