Societate

articolul anterior articolul urmator

Demnitari comunişti

13
20 May 2016 17:43:51
Nicolae Manolescu

„Weekend Adevărul“ publică de la o vreme foarte utile „dosare“ ale protagoniştilor politici din regimul comunist. Bine informate, în general, aceste portrete-biografii nu-şi „divulgă“ sursele, cum ar fi totuşi normal, nu numai fiindcă este o regulă valabilă şi în jurnalism, dar, între altele, şi pentru a nu le atribui autorilor eventuale erori provenite din bibliografie, mai cu seamă că nu poate fi vorba de o contribuţie personală.

O sursă importantă ar putea fi, de exemplu, cele două volume de Documente inedite din fondul Cancelariei Secretarului general al PCR, publicate, ca urmare a desecretizării lor pentru Raportul Tismăneanu, de către Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu şi Armand Goşu, la Humanitas şi, respectiv, la Polirom. M-am referit, nu o dată, chiar în această rubrică, la valoarea documentelor şi a notelor însoţitoare. Autorii articolelor din „Weekend Adevărul“ nu par a avea cunoştinţă de ele. Au cunoştinţă, în schimb, de cărţile de memorii ale unora din foştii înalţi demnitari comunişti, ceea ce ar fi fost de natură să le ceară o confruntare între ce spun documentele şi ce spun autorii memoriilor.

Care, în plus, nu trebuie apreciate global. Le-am citit pe toate şi vă pot spune că nu suferă comparaţie mediocrele şi destul de falsele amintiri ale lui Paul Niculescu-Mizil şi cele bine scrise şi lucide ale lui Dumitru Popescu-Dumnezeu, indiferent de conţinutul lor. Fac bine jurnaliştii că nu ţin neapărat să judece opiniile şi activitatea împricinaţilor. Obiectivitatea e de rigoare în astfel de demersuri. Nici personajele istorice, nici actele lor nu pot fi tratate cu parti-pris ideologic. Şi unele, şi altele trebuie situate în contextul epocii şi al regimului, dacă dorim să informăm corect.

Ticăloşia regimului

Tratarea laolaltă, fără nuanţe, este riscantă, în sensul că poate deforma realitatea. Nu încape îndoială că mulţi dintre nomenklaturiştii de vârf ai regimului trecut au fost instrumente oarbe în mâna dictaturii ceauşiste. Dar au existat alţii care n-au făcut jocul dictatorului decât la suprafaţă şi cu care, ştiu din experienţă personală, te puteai înţelege. Unii analizau destul de exact situaţia şi chiar o declarau discret, alţii nu păreau conştienţi de ticăloşia regimului şi de consecinţele ei. Din nou, independent de convingerile lor politice, intime sau afirmate într-un fel sau altul. I-am cunoscut pe mulţi, i-am întâlnit, de voie sau de nevoie, am discutat cu ei...

La început de tot, George Ivaşcu, directorul „Contemporanului“, unde ţineam cronica literară săptămânală, era cel care trata cu autorităţile obiecţiile ridicate de cenzură. De care eu habar n-aveam. Sub raport pedagogic, modul de a proceda al lui Ivaşcu s-a dovedit important în formarea tânărului critic care eram. După un timp, fiind el de părere că mă făcusem băiat mare, m-a lăsat să mă descurc singur. Erau două nivele la care trebuia să apelez în caz de dificultate. Unul era cenzura propriu-zisă, care avea o „celulă“ chiar în Combinatul de la „Scânteia“ şi o alta, în cadrul Comitetului de Educaţie şi Cultură Socialistă, Ministerul Culturii de azi, ele fiind cele care dădeau întâile avize de publicare. Al doilea era Secţia de Propagandă şi Cultură a CC al PCR, condusă de un Secretar al PCR. La primul nivel, accesul era relativ uşor. Acolo lucrau foşti studenţi ai mei sau scriitori, membri ai USR. Cu ei vorbeam relativ deschis. Şi cădeam deseori de acord. Le mai şi jucam farse. Într-un rând, când tocmai se decisese că întârzierea trimiterii materialelor la tipar se penalizează, am avut o obiecţie de la cenzură: în cronica lui de sport, Fănuş Neagu continua să folosească un limbaj colorat şi metaforic pe care tocmai îl interzisese o hotărâre a Plenarei CC. Înlocuirea cronicii luând prea mult timp, am recurs la un truc, fiind eu responsabil de număr, ca redactor-şef adjunct: am scos exprimările cu pricina din cronică, fără bineînţeles a-l înştiinţa pe Fănuş Neagu, căci nu eram sigur de cum va reacţiona. Acolo, de pildă, unde el scria: „Tamango e la porţile raiului“, eu simplificam: „Răducanu e în poartă“. Cronica a apărut mutilată astfel de ceea ce făcea farmecul limbii metaforicului romancier. Care a aflat ce s-a întâmplat abia peste câteva luni.

În stil... vechi

La nivelul doi, aveam de-a face cu personalităţi din cele cărora „Weekend Adevărul“ le face săptămânal portretul. În 1968, mi-a fost interzisă o antologie de poezie modernă, cu mare tam-tam în presa de partid. I s-a cerut lui George Ivaşcu să se dezică în „Contemporanul“ de cronicarul lui permanent. Mi-a explicat că n-are încotro şi a publicat un articol pe care nu l-am citit nici până în ziua de azi. Oficialităţile au considerat că nu e suficient şi i-au transmis lui Ivaşcu indicaţia de a scrie eu însumi un articol autocritic.

L-am scris, doar că, în loc să-mi pun cenuşă în cap, am explicat didacticeşte – eram, în definitiv, profesor – că o antologie comportă o selecţie proprie şi că formaţia mea intelectuală mă oprise de la început să accept arderea şi interzicerea de către... nazişti a cărţilor. Ivaşcu mi-a spus că nu poate publica aşa ceva decât cu aprobarea lui Dumitru Popescu-Dumnezeu, care era Secretar cu Propaganda al CC şi mi-a facilitat o audienţă la acesta.

Era prima, dar nu şi ultima dată, când îl întâlneam. Despre alte întâlniri, despre care vorbeşte el însuşi în memorii, voi spune câte ceva cu altă ocazie. M-a ascultat, mi-a pus două sau trei întrebări şi, în cele din urmă, a acceptat să public articolul în forma în care îl scrisesem. Când l-am vizitat mai apoi, ştiam deja că ne putem înţelege, deşi, fireşte, ideile noastre difereau în multe privinţe. Am scris de fiecare dată fără menajamente despre romanele lui, chiar în epocă. Mi le-a trimis de fiecare dată pe următoarele cu dedicaţii măgulitoare. Recent, am primit de la Dumitru Popescu-Dumnezeu un nou roman. Cu o dedicaţie nouă, dar în stil... vechi. Îi mulţumesc pe această cale.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

Tagetes
20.05.2016, 19:11:44

Cenzura comunista?! ....In iulie 1977 a fost organizata o masa rotunda la Bucuresti de trimisul special al Radiodifuziunii Franceze Jean de Beer la care au participat din partea romana Zoe Dumitrescu Busulenga,Virgil Candea , Horia Lovinescu si altii. La intrebarea pentru ce motiv romanul lui Paul Goma "Ostinato" a fost interzis in Romania, a raspuns Zoe Dum. Busulenga: "Rgimul nostru acorda tot felul de libertati mai putin doua, numite libertatea pentru pornografie si libertatea pentru apologia violentei....exista in romanul acesta un pederast dedandu-se in inchisoare la comportamente pe care o opera literara nu le poate suporta". Comentariul doamnei Monica Lovinescu a venit imediat la Europa Libera :" pasajul cu pederastul ocupa cateva randuri cel mult o pagina din sute de pagini."... Azi nu mai este cenzura.... pederastii conduc acum lumea. Monica Lovinescu in februarie 1977 constata la Radio Europa Libera: "Cantarea Romaniei are drept tel principal promovarea amatorismului impotriva profesionistilor..." ( cartea M. Lovinescu Unde Scurte)....Azi nu mai e Cantarea Romaniei, artistii sunt super profesionisti : Salam, Guta , Adi de la Valcea si multi altii. Concluzia: Altadata (inainte de 89) important era sa-ti tii gura. Acum important este sa-ti bati gura.

+6 (6 voturi)
catalin toader
20.05.2016, 19:12:34

Amuzant faptul ca domnul Nicolae Manolescu l-a cenzurat pe Fanus Neagu. Bine ca era vorba numai de cronica sportiva si mai ales ca Fanus n-a aflat la timp. Vad ca si in cultura era ca si in viata - sfantul compromis si cuvioasa descurcareala dadeau tonul. Sa fim realisti, era greu de tot altfel. As vrea insa sa ascult si parerea celor care au lucrat in cenzura vremii (vorbesc de perioada "liberala" a comunismului romanesc). Sunt sigur ca ar avea ce povesti!

+3 (5 voturi)
mircea georgescu
20.05.2016, 19:43:35

Cred ca-i invidios ca nu a avut dansul initiativa, de a scrie primul despre maharii comunisti!

+1 (7 voturi)
Iulian Arion
20.05.2016, 20:13:30

Toată documentatia din vremea comunistă considerata secreta trebuie scanata, fotografiată pagina cu pagină şi pusă gratis, on line, la dispoziţia publicului. De asemenea toate cărţile scrise în cadrul programului normal de lucru, sau pentru care autorii au fost plătiţi, trebuie supusă aceloraşi reguli. Legea dreptului de autor este foarte clară: pentru ceea ce a scris în cadrul programului normal de lucru şi a fost plătit, autorul nu mai poate pretinde drepturi de autor. Idem în cinematografie, traduceri. Domnule Manolescu, Se pare că aţi fost un stâlp de bază al regimului comunist. Nu trebuie să vă justificaţi. Cei care nu au trăit atunci, chiar nu au dreptul să vă judece.

+2 (6 voturi)
catalin toader
20.05.2016, 20:29:12

@ Iulian Arion : Just!

+1 (7 voturi)

Vezi toate comentariile (13)