Despre Băsescu, după suspendare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A sosit momentul ca preşedintele să se preocupe de ce-ar trebui făcut pentru a nu rămâne ca o pată neagră în cărţile de istorie.

Anunţul de ieri al liderilor opoziţiei, privind declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, nu este decât o joacă de copii. Cine a urmărit ultima ispravă a cuplului Victor Ponta - Crin Antonescu n-are cum să nu remarce ridicolul situaţiei politice în care suntem aruncaţi. Cei doi recunosc deschis că motivaţia care-i mână în luptă nu stă doar în recentele afirmaţii ale şefului statului pe tema pensiilor şi salariilor. Sigur, referatul ce urmează să fie întocmit de „juriştii USL-ului" porneşte de la discutabila declaraţie potrivit căreia guvernarea nu are de unde să plătească, la anul, majorările decise de justiţie.

Reprezentanţii coaliţiei anti-Băsescu adaugă însă că el trebuie înlăturat mai ales pentru că a concentrat în mâinile sale prea multă putere. În mod anticonstituţional, ni se precizează. Carevasăzică, Ponta şi Antonescu nu fac acum decât să încerce să salveze ţara de un potenţial dictator! Şi noi care credeam că dânşii au fost loviţi, taman în ajunul anului electoral ce bate la uşă, de grija pentru soarta bugetarilor şi a pensionarilor. Nu insist, pentru că discuţia va ajunge, vrând-nevrând, la sondajele de opinie în care brava opoziţie pare să fi alunecat uşor pe tobogan.

N-are rost să continui şi pentru că eu unul nu cred în şansele suspendării. Din raţiuni mai degrabă electorale decât juridice. Ni s-a dovedit, în 2007 şi cu alte ocazii, că poporului nu-i place să i se spună pe cine să voteze. În plus, nu văd cum iresponsabila iniţiativă USL-istă va rezolva problemele cu care ne confruntăm. Dimpotrivă. Nici nu se va stinge ecoul ştirii despre suspendare, abia plecată pe fluxul agenţiilor de presă, că efectele nu se vor lăsa aşteptate. De la nesiguranţa investiţiilor străine şi până la creşterea dobânzilor bancare. Iar în vremurile de restrişte prin care trecem, asta e ultima chestie care ne mai lipsea!

Să nu fiu înţeles greşit. Poate că dl Băsescu merita suspendat pentru alte greşeli de-a lungul timpului, dar nu fiindcă ne-a anunţat verde-n faţă că nu sunt bani pentru majorarea pensiilor şi salariilor. În rest, a sosit momentul ca preşedintele să se preocupe de ce-ar trebui făcut pentru a nu rămâne ca o pată neagră în cărţile de istorie. În cele o mie şi ceva de zile pe care le mai are până la terminarea mandatului, câteva lucruri vor fi hotărâtoare: cum vom supravieţui crizei economice, cât vom reuşi să absorbim din fondurile europene, dacă vom obţine mai multe rezultate concrete în stârpirea corupţiei şi, nu în ultimul rând, să coagulăm o societate atât de divizată astăzi. Cea mai bună dovadă sunt chiar reacţiile cititorilor!

P.S. Duduia Corina Vinţan, protagonista editorialului de săptămâna trecută, ne-a remis un ameninţător drept la replică în legătură cu firma sa de lobby, pe care noi am asemuit-o unei „agenţii de spălat cadavre". N-am spaţiu să-i răspund decât că o regulă elementară de comunicare ne învaţă că nu-i deloc indicat să te războieşti cu presa. Mai multe, vă invit să citiţi pe blogul meu, orcan.ideilibere.ro.

Sabin Orcan este redactor-şef ediţii locale ''Adevărul"

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite