Despre bezele şi „bezele“ într-o dimineaţă în Bucureşti

FOTO: twitter

După ce azi-noapte nu am reuşit să dorm prea mult sau prea bine şi m-am trezit de vreo trei ori, cu (ne)dorinţa de a vomita, azi-dimineaţă, în drum spre birou, a trebuit să suport şi vântul nărăvaş şi pe un şofer de camion care nu ştie că nu este ok să acostezi femei necunoscute pe stradă.

Întâi, cred că, în sfârşit, m-am convins că nu e o idee prea strălucită să mănânci mâncare chinezească, cu soia şi usturoi (oricât de mult iubesc eu usturoiul) din belşug seara, înainte să te bagi la somn. Însă stăpânirea de sine a învins şi nu am vomat. În schimb, m-am trezit cu o stare de ţâfnoşeală, cam cum sunt pisicile care dorm şi se aricesc pentru că le-a trezit din somn vreun zgomot făcut de creaturi care chiar nu au prea mare valoare în ochii lor. Aşa că m-am gândit ca azi să îmi iau clătite şi bezele, îmi era tare poftă mai ales de bezele.

După ce am ascultat nişte Metallica în timp ce priveam cum căţelul dă pătura la o parte şi se întinde pe perna mea ca o plăcintă, căscând sănătos, m-am voioşit şi am plecat spre munci. Mai aveam câţiva metri până la birou şi mă bucuram de linişte şi de o conversaţie sănătoasă, oltenească, de care îmi era dor.

Un ”domn” şofer, în loc să îşi vadă de statul la coadă în coloana de maşini, era cam plictisit, cred, şi începuse să îmi trimită ”bezele” şi invitaţii. Nu erau bezelele la care eu mă gândisem dimineaţă, ci unele scârboase de-a dreptul. Până acum vreo 5-6 ani, m-aş fi simţit scârbită, nervoasă, ruşinată de gesturi de genul, care sunt printre cele mai ”soft” forme de hărţuire (femeile, bărbaţii, persoanele trans care au fost hărţuite ştiu de ce zic asta).

Pe scurt, vorbeam la telefon cu vărul tatălui meu şi încercam să mă lupt cu vântul nărăvaş, când aud o voce ”suavă” de bărbat şi zgomot de ”bezele”. Nu mă înţelegeţi greşit, îmi plac bezelele şi ”bezelele” dar să fie de la persoane dragi, nu de la bărbaţi necunoscuţi. L-am ignorat în primă fază, moment în care a început să ridice tonul şi să continue cu ”aruncatul” bezelelor. Yuck! Oare câte ”bezele” poate suporta o femeie (dar o femeie răcită, nedormită şi cu multe chestii de făcut?)?

Am fost nevoită să mă opresc şi, după ce am încheiat convorbirea cu ruda mea, m-am îndreptat spre şoferul camionului. Altădată i-aş fi spus frumos că nu e ok comportamentul, că mă deranjează şi că ar fi fain să le respecte pe femeile pe care nu le cunoaşte, aşa cum şi el şi-ar dori ca femeile importante din viaţa lui să primească respect de la bărbaţi necunoscuţi. De data asta eram prea racită, prea cu nasul înfundat, prea cu ”nişte febră”. I-am făcut poză (mai simplu decât să iniţiez o discuţie), moment în care bărbatul a uitat de ”bezele”, a pus capul în jos şi a tras jaluzeaua de la geam, cu gesturi disperate, vădit ruşinat şi panicat. M-am simţit ca un paparazzi (pentru că îl deranjam) deci m-am simţit prost pe moment, dar sper că omul a învăţat că fiecare gest are şi repercusiuni. Nu m-am simţit flatată de bezelele lui, ci supărată, dar împăcată cu mine că am reacţionat.

Trimisul de ”bezele”, propunerile cu tentă sexuală, acostarea persoanelor necunoscute pe stradă prin apelative sexuale constituie forme de hărţuire în spaţiul public. Mai nou, România are şi lege pentru asta, pentru care eu, personal, am muncit mai mult opt ani pentru ca acest lucru să devină realitate.

Mi se pare trist că foarte multe femei, dar şi fete şi adolescente şi aici vorbesc de fete de 9 sau 10 ani sunt hărţuite sexual pe stradă, în autobuz, în metrou de către bărbaţi necunoscuţi. Mi se pare trist că nu pot vorbi despre asta pentru că sunt învinovăţite. Şi asta zilnic sau aproape zilnic. Fie că le trimit ”bezele”, fie că le pipăie, că le claxonează, că le spun cuvinte sexuale sau le urmăresc, ei provoacă teamă acestora, iar, în opinia mea, nicio fetiţă nu ar trebui să crească cu teamă că i se poate întâmpla ceva rău sau să ajungă să îi fie frică de bărbaţi necunoscuţi. 

Discuţia despre hărţuirea stradală este una complexă, nu degeaba am scris 333 de pagini şi o cercetare pe aproape 2.000 de persoane din România. Nu degeaba am realizat acţiuni publice şi ateliere  şi am oferit sprijin pentru Poliţia Română în acest sens şi nu degeaba am ajutat zeci de fete şi femei care mi-au spus prin ce au trecut. 

Mi-aş dori să văd că ne educăm mai mult când vine vorba despre forma asta de violenţă, să nu o mai luăm în derâdere, să înţelegem că nu se întâmplă din vina victimelor şi că de fapt problema e una gravă. Flirtul consimţit e fain şi fun însă e diferit de hărţuire, care este o manifestare a puterii şi o formă de violenţă şi încălcare a drepturilor omului.

Între 7 şi 13 aprilie 2019 are loc Săptămâna internaţională împotriva hărţuirii stradale la nivel global. Din 2014 am realizat diferite acţiuni, fie marş de solidarizare, fie ateliere, fie campanii de conştientizare. Anul acesta va fi mai special pentru că demersului meu se alătură şi alte persoane şi tot anul acesta va începe să fie aplicată şi legea care sancţionează contravenţional hărţuitorii. Nu vă faceţi griji: flirtul nu va fi sancţionat, ci doar hărţuirea!