Despre descentralizare - calul troian?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii ani se vorbeşte tot mai des de decentralizare sau de regionalizare. În special aici, în Ardeal, ne saltă sufletul de bucurie când auzim de asta. Imediat ne ducem cu gândul la „catraliardele” pe care le trimitem la Bucureşti în fiecare an şi de „firfireii” care ni se întorc.

Mai mult: in ultimii ani sunt din ce în ce mai mulţi istorici, jurnalişti care ne explică cum că noi de fapt nu am prea vrut Unirea si ce bine ne mergea nouă înainte de primul rãzboi mondial... Cred că problema trebuie nuanţată...

Vreau să spun din capul locului că prefer un model german/austriac federal, descentralizat şi regional (adică în care fiecare regiune să aibă propriul specific şi să îl respecte pe cel al regiunii vecine) în detrimentul modelului francez ultracentralizat (pe care în mare parte îl avem şi noi). Totuşi trebuie să ţinem cont de anumite limite.

Citeam azi dimineaţă un articol de pe un blog al unui „mitic” care descria în termeni extrem de laudativi Clujul – cum spre diferenţă de Bucureşti lumea e calmă, nu se claxonează în intersecţii şi apelativul „fată” nu este tot al doilea cuvânt folosit... Desigur că pe orice „ardelean adevărat” îl gâdilă orgoliul citind aceste rânduri şi îi face ca vena regionalizări să i se umfle pe frunte...

În acelaşi  timp, mulţi îşi amintesc de momentul 1918, când „ni” s-au promis atâtea şi „ei” nu s-au ţinut de cuvânt... „Ne face” să ne întrebăm automat, cum  ar fi fost dacă... Chiar dacă recunosc că unele dintre ideile menţionate anterior nu îmi sunt chiar străine, cred că în contextul politic şi etnic de azi, ele nu îşi mai au rostul... Momentul 1918 a fost, fără îndoială, unul extraordinar, cu aşteptări şi speranţe enorme... Totuşi, pentru mulţi dintre românii din Transilvania (care se simţeau fraţi cu cei de dincolo de Carpaţi, dar care aveau totuşi particularităţile lor), robinetul cu miere si lapte a întârziat să apară... Poveşti ca şi cea a locomotivei cu care a fost adusă proclamaţia Unirii la Bucureşti şi care a fost „confiscată” de către autorităţile feroviare „dâmboviţene” sunt „fără număr” şi nu cred că are sens să insist asupra lor. Însă la fel cum cardinalul Hossu, cel care conducea delegaţia aceea către Bucureşti şi care a citit proclamaţia Unirii, a afirmat că poate că ăsta a fost preţul, la fel poate, ar trebui să punem şi noi azi problema. A fost preţul pe care l-am plătit pentru a avea capitala la Bucureşti şi nu la Budapesta sau Viena, a fost preţul pe care l-am plătit pentru a avea limba română în şcoli şi administraţie etc. Aşadar, e departe de mine gândul că Unirea ar fi fost o greşeală. În schimb perioada care a urmat a fost plină de erori, interpretări neinspirate şi forţări extrem de toxice... După tratatele de la Paris-Versailles, România a ajuns să fie o ţară în care tot al treilea cetăţean aparţinea unei alte etnii, în care fiecare regiune îşi avea propriul caracter şi specific – fapte ignorate aproape total la Bucureşti (inclusiv, poate în special, de către guvernele conduse de ardeleni ca şi Maniu, Goga etc). Aici s-au făcut marile greşeli, în încercarea de a trece cu buldozerul peste tot si a aduce totul la acelaşi nivel (după cel de-al doilea război mondial fenomenul acutizându-se)... Totuşi să nu uităm că de la acel mare moment al istoriei noastre pânâ în prezent au trecut aproape 100 de ani, au trecut cel puţin două regimuri totalitare (dintre care unul cu dramatice urmări pe plan economic, politic, dar maiales social) şi situaţia este astăzi cu totul alta. Între timp s-au produs schimbări enorme din punct de vedere etnic (amintesc doar faptul că în 1930 în România trăiau în jur de 900.000 de etnici germani – astăzi dacă mai numeri 50.000, situaţie similară fiind şi în cazul evreilor de exemplu) şi social (prezenţa românilor în oraşele din Transilvania era extrem de mică înainte de primul război mondial – dacă e să fim sinceri, fiecare dintre noi are sau a avut bunici „la ţară”, ceea ce nu este deloc un lucru denigrant sau jignitor, eu personal mă identific cu asta... ).

O decentralizare adevărată se face prin cunoaşterea şi acceptarea particularităţilor, valorilor şi defectelor fiecărei zone în parte. Nu mă refer aici doar la „problema minorităţilor” sau a componentei sociale, ci şi la aspectul economic: de exemplu nu are sens să transformi o zonă agrară într-una industrială sau viceversa. Asta ar trebui să aducă decentralizarea: o mai bună cunoaştere şi analiză a potenţialului fiecărei regiuni în parte, în aşa fel, încât să se poată profita la maximum de profilul fiecăreia.

Deşi sunt un susţinător al decentralizării, mi-ar plăcea ca „ardelenii mei”, cei care înjură Bucureştiul, pe cei de acolo, tigănia şi alte stereotipuri „miticeşti” să se uite puţin în propria ogradă şi poate chiar să se întrebe de ce mulţi de-ai noştri, odată ajunşi la Bucureşti, întăresc stereotipurile mult urâte... Tot lor, adică nouă, le doresc să stea câteva zile acolo, să meargă la un concert la Ateneu, să meargă la o slujbă la micuţa „biserică albă” de pe Calea Victoriei, unde cântă corul operei în timpul slujbelor, să meargă la facultatea de istorie la un curs sau o prelegere de-a lui Neagu Djuvara etc. Sau dacă au alte preferinţe, să meargă la un meci pe stadionul naţional sau la un concert în Piaţa Constituţiei etc. Poate atunci o să ne dăm seama că dracu nu e aşa de negru şi că înainte de a judeca ceva, ar fi cazul să cunoaştem problema din mai multe unghiuri... Dacă vrei să vezi doar negrul, mizerie, ţigănie şi înghesuială, o vom vedea, dar hai sa deschidem ochii si pentru altceva!

Şi încă ceva pentru noi, cei care ne entuziasmăm ca şi copiii mici la pomul de Crăciun, când auzim de decentralizare: vă invit să facem o plimbare prin Piaţa Constituţiei (adică în zona unde sunt marea majoritate a ministerelor) seara pe la ora 9, să vedem câte lumini mai sunt aprinse acolo. Cu tot sistemul ăsta putred, cu toată birocraţia asta inutilă, acolo, în birourile ălea sunt câţiva profesionişi care fac roţile să se învârtă... Oare în Cluj, Timişoara, Iaşi, Baia Mare, Suceava sau Constanţa avem aceşti profesionişti? Ia să ne gândim la funcţionarii din primării, prefecturi, de la impozite, poliţe permise... Eu unul abia aştept să văd odată descentralizarea, dar mă gândesc cu groază la funcţionarii mei de la Cluj care mă trimit de la un ghişeu la altul pentru că habar nu au, de multe ori, ce au de făcut... Lor li se vor da muuuult mai multe atribuţii...

Ok, vorba lungă sărăcia omului... Nu am vrut să fac ridic în slăvi Bucureştiul – mă deranjează şi pe mine la fel de mult agresivitatea din trafic, nesimţirea cu care eşti adesea tratat adesea acolo (parcă puţin mai des decât dincoace de Carpaţi) şi celebrul „fato” mă zgârie la fel de mult pe timpan, însă vă garantez că sentimentul este împărtăşit de o mare parte a „miticilor”. Totuşi, dragii mei concetăţeni clujeni, cred că ne poate da puţin de gândit de ce ni se spune „Bucureştiul Transilvaniei”...

Sunt pentru o descentralizare corectă, sper însă ca aceasta să nu fie făcută cu heirupul şi  ca şocul acestei majore schimbări să fie resimţit cât mai puţin de către noi. Cât despre mândria mea de ardelean, am să îmi permit să o am în continuare, nu am să mă feresc de un „no” când sunt „în sud”, dar nici de un „mulţumesc sau „vă rog”, ca să se ştie că sunt din Ardeal.

Despre efectele benefice ale regionalizării în turism, într-o postare viitoare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite