Despre Legea Pumnului în gură. Sau despre cum ne lăsăm controlaţi de cei ce ne vor în peşteră

Zilele astea vorbim despre minciuna şi legea pumnului în gură. Despre dorinţa unora de a ne impune valorile lor minţind, manipulând şi folosind instituţiile statului pentru a-şi pune planul în acţiune. În ultimele zile, Poliţia, Academia Română, Biserica Ortodoxă şi cei care doresc sa tragă un pumn în gura democraţiei şi-au dat mâna pentru a ne arăta ce înseamnă sa trăieşti într-o ţară în care minciuna a devenit obişnuită.

Ieri am văzut cum şefii Poliţiei Române se încurcau în explicaţii atunci când au trebuit sa răspundă de ce au ridicat nişte numere de înmatriculare de pe maşina unui cetăţean. Chiar dacă pentru noi toţi era evident ce se întâmplase, minciunile aduse drept argumente ne-au dezgustat şi înfuriat. Nu voi analiza însă acest lucru, ci voi analiza un pic alte poziţii, la fel de periculoase pentru democraţie, aduse în spaţiul public de alţi actori care-şi doresc sa pervertească principiile care ne-au asigurat cea mai lungă perioada de posteritate în Europa.

Acum vreo 2 luni, Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat în dezbatere publica Strategia Naţională pentru Educaţie Parentală (SNEP). Nu vreau să discut despre calitatea acestui document, ci despre argumentele care au fost aduse de contestatari, argumente care au generat reacţii puternice care au culminat cu retragerea respectivei propuneri de politică publică. Voi lua pe rând doar câteva pentru a atrage atenţia asupra nevoii de a ieşi din logica Mitului Peşterii şi de a vedea lumea la lumina Soarelui dat cu cunoaştere şi nicidecum pe manipulare. Nu voi trage o concluzie, fiecare cititor fiind liber sa înţeleagă ce trebuie sa facă în continuare.   

1. „Proiectul Ministerului Educaţiei Naţionale, de legiferare a unui sistem de educaţie parentală fără nici un specific românesc, cu implicaţii enunţate explicit împotriva familiei tradiţionale, ca nucleu al vieţii sociale, culturale, morale şi creştine, milenare a românilor, presupune o educaţie uniformă a copiilor, fără diferenţe de sex, de particularităţi antropologice şi psihologice, de mediu comunitar (rural, urban), etnic.“ (Academia Română)

Recunosc ca această afirmaţie a celor de la Academie m-a tulburat profund. Am citit şi recitit un pasaj de la pagina 4 din mult-hulita strategie şi oricum am făcut-o tot mi se părea ca autorii spuneau, cu alte vorbe, taman ceea ce şi Academia spune: „(…) exemplele din alte state arată că politicile care privesc iniţierea, formarea şi dezvoltarea competenţelor parentale trebuie să pornească de la respectarea modelelor familiale şi educaţionale existente în realitate, fără a impune modele unice considerate ideale. De asemenea, aceste politici trebuie să-i încurajeze pe părinţi să analizeze, să înţeleagă şi, eventual, să propună alternative sau să transforme aceste modele conform nevoilor copilului şi ale familiei“. (SNEP, pag 4).

Adaptarea educaţiei parentale la culturile locale şi diversitatea contextelor este un deziderat asumat în mod clar de către SNEP. O astfel de adaptare nu poate „presupune o educaţie uniformă a copiilor, fără diferenţe de sex, de particularităţi antropologice şi psihologice...“, ci, din contră, o diversificare a conţinuturilor şi metodelor de educaţie parentală în funcţie de „diversitatea nevoilor părinţilor şi familiilor“ (de nivelul de pregătire al părinţilor, de genul copiilor şi al părinţilor, de etapele de viaţă ale copiilor, de etnicitatea sau mediul de rezidenţă al părinţilor etc).

2. „ (...) diversitatea înseamnă diversitate sexuală şi sunt transmise copiilor la şcoală lucruri care nu au legătură cu heterosexualitatea.“ (Vasile Bănescu, BOR)

Spunând aceste lucruri, pentru mine este evident ca dl. Bănescu nu a înţeles că vorbim de o strategie de educaţie parentală şi nu de un program şcolar. Ca atare, copiilor nu li se transmite nimic...

Cat despre termenul „diversitate“, trebuie menţionat că el apare în următoarele contexte în SNEP, contexte care sunt foarte clare şi explicite şi care sunt departe de înţelegerea purtătorului de cuvânt a BOR:

• Diversitatea nevoilor părinţilor;
• Diversitatea serviciilor – sociale, educaţionale, medicale etc.;
• Diversitatea contextelor (adaptare la culturile locale şi diversitatea contextelor);
• Diversitatea beneficiarilor „Toţi copiii vor fi beneficiari indirecţi ai programelor de educaţie parentală (indiferent de starea materială a familiei, mediul de reşedinţă, apartenenţa etnică, limba vorbită, sex, vârstă, apartenenţa politică sau religioasă, starea de sănătate, caracteristicile de învăţare şi dezvoltare etc.), cu accent pe copiii şi familiile în situaţie de risc“ (SNEP, pag. 29).

3. „Se pare că astăzi acest model de «reeducare» este impus de Think-tank-urile ateiste cu sprijinul propagandei progresiste care caută terenul potrivit (vulnerabilităţile româneşti) pentru a face noi experimente sociale.“ (Pagina de Facebook a Coaliţiei pentru Familie)

Cum se poate vorbi despre „reeducare“ într-un sistem în care participarea părinţilor este voluntară, deci doar dacă simt nevoia să-şi îmbunătăţească sau să-şi dezvolte competenţele parentale? „Din perspectiva unei analize sistemice, educaţia părinţilor apare ca un element al sistemului de educaţie, fiind, în acelaşi timp şi o dimensiune a educaţiei permanente. Deoarece educaţia adulţilor, cu excepţia unor programe de promovare profesională, nu poate deveni obligatorie, ea trebuie să se adapteze nevoilor diferitelor categorii de adulţi şi să acorde celor ce studiază condiţii mai liberale de autoeducaţie şi autoevaluare, de alegere a conţinuturilor şi metodelor, a locului şi timpului de învăţare,“ (SNEP, pag. 4).

4. „«Strategia Naţională de Educaţie Parentală 2018-2025» este o creaţie a propagandei progresiste care caută terenul potrivit pentru a face noi experimente sociale, pentru a educa o nouă generaţie în spiritul negării oricărei moşteniri culturale şi a negării radicale a creştinismului.“ (Pagina de Facebook a Coaliţiei pentru Familie)

„Exemplele din alte state arată că politicile care privesc iniţierea, formarea şi dezvoltarea competenţelor parentale trebuie să pornească de la respectarea modelelor familiale şi educaţionale existente în realitate, fără a impune modele unice considerate ideale. De asemenea, aceste politici trebuie să-i încurajeze pe părinţi să analizeze, să înţeleagă şi, eventual, să propună alternative sau să transforme aceste modele conform nevoilor copilului şi ale familiei.“

Citind acest citat, este imposibil sa nu înţelegi că menţionata strategie tocmai că intenţionează să dezvolte un sistem de educaţie parentală flexibil şi adaptat CULTURILOR LOCALE şi DIVERSITĂŢII CONTEXTELOR, deci nicicum „negării“ vreunei moşteniri culturale sau a creştinismului… „Din această perspectivă, nu există un singur program naţional axat pe oferirea serviciilor de dezvoltare parentală. Acest lucru menţine o flexibilitate a sistemului de dezvoltare parentală, permiţând încorporarea permanentă a unor noi teme, resurse umane sau perspective adaptate culturilor locale şi diversităţii contextelor.“ (SNEP, pag. 8).

Asa cum ar trebui într-un stat laic şi divers, inclusiv din punct de vedere al religiilor, „SNEP este complet neutră faţă de orice religie, în conformitate cu cerinţele legale privind cadrul normativ sau de politici publice din România. Mai mult, SNEP porneşte de la premisa valorizării modelelor familiale existente în societate“. (SNEP, pag 4).