Despre nimic, de Sărbători

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De câteva zile încoace, mă trezesc cu adevărat din somn abia când cobor treptele gurii de metrou de la Piaţa Sudului: printre maldărele de mizerie puse de-a dreptul pe carosabil, e acolo o fanfară funerară, alcătuită din nişte tipi bizari, care, de dimineaţa până se lasă întunericul, bubuie, în ritmuri de charleston, colinde.

Printre papagalii cu „Telefoane, telefoane!” şi başoldiile brunete cu „ Bananeee la cinci lei!”, bietul Hruşcă abia se mai aude, parcă miorlăind, din tranzistorul de pe taraba cu jucării chinezeşti. Nici măcar linul nu mai e lin. Băltoace şi îmbulzeală. Şi, mai ales, o derută somnambulă, care-i face pe oameni să nu mai mergă drept înainte, ci numai pieziş. Profită de asta vânzătorii, intraţi şi ei în sevrajul jepcănelilor.  

Ca de obicei, cu o zi înainte de Ajun, Capitala a fost traversată iarăşi de furiile rutiere. Mai exact, s-a blocat în trafic. Motivul era uşor de prevăzut-toată lumea s-a îmbulzit, spre seară, ca să târguiască, din fuga calului, câte un ciocapic de pus sub coniferul de plastic. Toată lumea, în acelaşi timp. Semn că, mai abitir ca înainte de ’89, mulţi dintre noi reîncepem să trăim la fel, să gândim la fel, să avem aceleaşi reflexe.

Au venit Sărbătorile, dar nu simţim nimic. Se apropie scurta vacanţă de iarnă, dar ne oboseşte de pe acum capătul ei mahmur. Este sfârşit de an, mi s-ar putea replica, e normal ca oamenii să fie istoviţi, este Luna Cadourilor, deci s-a iscat nebunie pe străzi, prin magazine... Da, pare firesc, însă nebunia asta nu e una bucuroasă. Ci, una de-a dreptul patologică. Uitaţi-vă, la orice oră, în orice hipermarket. Shoppingul înseamnă goană isterică, bătăi la semafoare, urlete în parcări, gâfâială, transpiraţie, îmbrânceală, înjurături, nervi la cozi. Seamănă mai mult cu nişte disperate lupte greco-romane în grup, purtate între nişte triburi opărite şi pline de ţâfne. Mai mult decât oricând parcă, toxinele zilnice intră-n daruri. Cu un rictus, punem sub brad pentru cei dragi pachete otrăvite. Crăciunul a devenit spaţiul sacru al unui consumism letal. Uitaţi-vă, la orice oră, pe orice bulevard. Feţe încruntate de bărbaţi, feţe disperate de gospodine, feţe triste de prunci, străbătând mierea tensionată de dinaintea unei execuţii publice. Cine îşi aduce oare aminte de o seară cristalină, cu ger înalt, cu voci micuţe spunând colinde, cu dovleci copţi, cu zurgălăi şi râsete clare? Seara când, luminaţi de o lumânare, stăm la o masă cu toată lumea, în acelaşi timp, şi ne oferim unul altuia pâine şi mere...Azi, cine îşi mai aduce aminte că, de Crăciun, „Domn, Domn s-a născut...”?

Cine îngroapă anul vechi, lângă un pahar cu vin, uitându-se înainte dinspre înapoi şi stabilindu-şi priorităţile cu duioşia celui care a priceput că noi înşine suntem cei care ne trecem? Revelioanele Bucureştiului miros acum a praf de puşcă. N-aş fi crezut că vom ajunge vreodată să nu mai ştim ce să-i mai dăm în dar copilului nostru, pentru că, numai cu un an în urmă, a primit de la noi, de la bunici, de la naşi, de la fini, de la cumetri, şi maşinuţă teleghidată, şi bicicletă, şi patine, şi role, şi laptop, şi tabletă, şi telefon mobil.

Nu mai ştim nici să dăruim, nici să primim daruri.

Dacă în noaptea de Crăciun veţi auzi bocănind ceva pe caldarâmuri, să ştiţi că trece prin cartier sufletul unui sfânt, sprijinit într-o cârjă. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite