Societate

articolul anterior articolul urmator

Despre vulgaritate în presă

27
16 Dec 2016 17:03:54
Nicolae Manolescu

Ce ar mai fi de spus despre limbajul din presa noastră cea de toate zilele, neiertate fiind nici televiziunile, nici internetul, când constatăm până la ce nivel de vulgaritate se coboară unii sau alţii dintre ziarişti?

Când, bunăoară, unul dintre ei, căruia confraţii i se adresează cu „maestre”, numeşte o iniţiativă a premierului „un sughiţ electoral” iar o hotărîre de guvern, „un pârţ”? Bănuiesc că se mai ştie că vulgaritate, împrumutat târziu din franceză, e legat de sensul depreciativ al cuvântului de origine latină vulg, însemnând iniţial popor, plebe, norod. Vulgar nu mai are însă demult înţelesul de popular. Desemnează, pur şi simplu, un mod de comportare, de gândire şi de exprimare nedemn de un intelectual care îşi respectă interlocutorii şi se respectă pe sine însuşi. Confundând polemica, totdeauna de idei, cu pamfletul, totdeauna de cuvinte, destui jurnalişti actuali ne oferă în scrisul lor exemple greţoase de vulgaritate. Ca să nu mai spun că şi polemica, dar mai ales pamfletul cer talent literar. Adesea, ia-l de unde nu-i! Talentul în presă, vreau să zic. Adică acea expresivitate a limbii care te face scriitor adevărat, fie cuvintele oricât de crude, de „tari” sau pe şleau. Voi reveni mai departe. Limbajul popular a fost, el însuşi, pe vremuri, chiar dacă tot mai rar în zilele noastre, cât se poate de expresiv. Zicători şi proverbe de toţi cunoscute au o frumuseţe concisă lesne de memorat. Vorbitul pe şleau (gândiţi-vă o clipă la originea ţărănească a expresiei!) n-a dat niciodată dovadă de vulgaritate. A fost nevoie, iată, să apară o specie de jurnalişti inculţi, dar făcând paradă de cultură cu orice ocazie, care să izbutească performanţa de a coborî limba română sub orice prag de exprimare civilizată.

Simplist, incorect

Vulgaritatea în exprimare este rodul putred al vulgarităţii în gândire. Francezii au o vorbă: ceea ce e bine gândit, e bine exprimat. În oglindă: ceea ce e rău gândit, e rău exprimat. Nu e cazul să-i cruţăm pe vulgarizatorii limbii noastre de observaţia că gândesc rău, simplist, incorect. Vulgaritatea mai are o sursă: educaţia precară. În şcoală nu se mai studiază de câteva generaţii arta vorbirii: retorica. Prea puţine, orele de logică. Nici gramatica nu există în programe dincolo de gimnaziu, şi asta, de când lumea, exceptând liceul de filologie şi pedagogicul. În fine, a fost uitată complet recomandarea tânărului Titu Maiorescu de a învăţa latina ca model de gândire, da, de gândire. În aceste condiţii, de ce să ne mai mirăm că se vorbeşte cum se vorbeşte şi se scrie cum se scrie? Sau că până şi al doilea om în stat omite, în găunoasele lui discursuri la televiziune, prepoziţia pe în situaţii în care morfologia românească o consideră obligatorie. Sau că numeroşi politicieni cu studii la universităţi private comit dezacorduri cu o frecvenţă care o concurează pe a undelor de lumină? Vulgaritatea exprimării nu e decât un caz particular - cu siguranţă, cel mai dezagreabil - al deteriorării limbii române. Să scormonim puţin prin gunoiul cu pricina.

O remarcă trebuie făcută în legătură cu eventuala pretenţie a ziariştilor tentaţi de noroaie: e vorba de literatură, care nu are adresă personală şi care trăieşte din ambiguitate, spre deosebire de articolul de ziar care se cade să fie clar.

Gramatică facultativă

Vulgaritate în exprimare nu înseamnă doar vocabular redus şi gramatică facultativă, aşadar nu doar gândire simplistă şi incorectă. Ceea ce frapează este faptul că exprimarea e murdară. ­La propriu şi la figurat. Nu e vorba doar de cuvinte puţine şi sărace în înţeles, ci de cuvinte scoase din cotloanele cele mai obscure ale limbii. Mi-l imaginez pe jurnalistul al cărui nume l-am omis la începutul articolului, căutând, asemenea oamenilor străzii, prin coşuri de gunoi, nu însă mâncare, ci cuvinte dintre cele mai scârboase ale vocabularului naţional. În grafica şi în literatura secolului XIX, asta se chema estetica urîtului, care a triumfat la noi în Florile de mucigai ale lui Tudor Arghezi. „Prin mucigaiuri, bube şi noroi”, scria poetul deja în Testament. O remarcă trebuie făcută în legătură cu eventuala pretenţie (care ar cere totuşi niţică şcoală!) a ziariştilor tentaţi de noroaie: e vorba de literatură, care nu are adresă personală şi care trăieşte din ambiguitate, spre deosebire de articolul de ziar care se cade să fie clar. În definitiv, ultima legătură pe care trebuie s-o facem este între vulgaritatea presei şi mediul în care trăim: vulgaritatea e acea formă de agresivitate din societatea şi politica românească pe care o dezvoltă limbajul. Nu, desigur, doar al presei în toate înfăţişările ei cotidiene. Dar acolo agresivitatea este cea mai contaminantă şi dăunătoare.

Pe lângă zahăr, sare şi grăsimi, ar trebui menţionată, în repetatul anunţ de la TV, vulgaritatea, ca deopotrivă de dăunătoare sănătăţii naţiei.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

27 Comentarii

Ggggg Hhhhh
16.12.2016, 17:25:09

Corect. Doar chestia cu pârţul și sughiţul mi se pare exagerată - ce să mai zicem atunci de poemul lui Topârceanu despre b... sau despre consideraţiile lui Caragiale despre ordinea în care trebuie consumate fasolea și ridichile?

0 (4 voturi)
Radu Mircea
16.12.2016, 17:30:08

# Nicolae Manolescu Eu imi aduc aminte de un membru al Uniunii Scriitorilor care se adresa unei procuroare , unei oficialitati a statului , cu : ''' dobitoaco , parasuta dreacu' , proasto ''' si asta numai fiindca doamna in chestiune isi facea datoria . Ba i-a mai facut si un dus imbracata ca tot era pus pe fapte mari . Daca nu va amintiti , e vorba de Vadim Tudor , impotriva caruia nimeni nu s-a ridicat cu glas imperativ .

+1 (9 voturi)
Nirolf
16.12.2016, 18:07:27

"cuvintele cele mai scarboase ale vocabularului national" mi-au atras atentia . Eu cred ca nu exista cuvinte urate (scarboase) ci urat sau scarbos este continutul lor de idei . Sunt si cuvinte "OK" care in pot ingloba abjectie , uratenie mai multa decat cele incriminate de domnul Nicolae Manolescu . Am sa exemplific chiar prin personajul scos in lumina rampei de autor si pe care il zugraveste aluziv cu "maeste". Continutul de idei in acest caz nu este apreciativ ci din contra . Vulgar in sensul dat de autor ar fi "ardei umplut" folosit de fostul poet de partid si de stat V C Tudor . Si cand te gandesti ca nici cuvantul "ardei" si nici "umplut" nu sunt vulgare . Cuvinte urate in valoare absoluta sunt lipsite de vulgaritate intr-un contest fara incarcatura de idei de acelasi fel : Isi desfacea asemeni unei femei obcene Picioarele si , puhav de venin Nepasator si cinic , isi deschidea alene Ranjitul pantec de miasme plin . . . . . . .Charles Baudelaire . Altfel spus autorul face un exercitiu de pudibonderie sau pudibonderia salveaza Romania .

+2 (12 voturi)
Iulian Arion
16.12.2016, 18:24:09

Vulgaritatea in mass media este o expresie a eruditiei, nicidecum a inculturii: http://adevarul.ro/news/societate/apuripu-ripua-murit-dumitru-pe-o-scandura-lata-sula-sculata-1_585109305ab6550cb86b0543/index.html

-2 (6 voturi)
Hawkeye...
16.12.2016, 19:28:57

"se coboară unii sau alţii dintre ziarişti?" Nu credeti ca unii era suficient ? Nu de alta...dar si altii sunt unii... Unii sau altii are rost atunci cand sunt definite macar doua tabere...In cazul asta nu vad sensul.. Mama ei de limba romana....

+4 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (27)