Dezinformare la vârf în criza coronavirusului: plasma poate fi testată şi în România!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donare de sânge Foto: Alexandru Tarlev
Donare de sânge Foto: Alexandru Tarlev

Deşi Ministerul Sănătăţii şi-a asumat public faptul că România va folosi plasmă de la convalescenţi pentru a trata şi preveni infectările cu noul coronavirus, birocraţia din sistem blochează punerea în practică a acestei terapii.

Corina Posea, reprezentant al Centrului de Transfuzii Sangvine din Bucureşti, afirmă într-un interviu acordat marţi în presa centrală că România nu poate începe transfuzia de plasmă de la donatorii vindecaţi de COVID-19 pentru că nu există posibilitatea de a testa această plasmă pentru stabilirea nivelului de anticorpi.

Aceasta nu este însă o piedică reală, ci o scuză pentru inacţiune. Mai multe ţări din lume (China, Statele Unite, Japonia, Germania sau Elveţia, pentru a numi doar câteva dintre ele) au început deja utilizarea experimentală a plasmei de la convalescenţi pentru salvarea pacienţilor COVID-19 bazându-se pe testarea plasmei cu echipamente de tip ELISA, care se află în dotarea standard a centrelor de transfuzii din toată lumea. Inclusiv centrele de transfuzii din România au echipamente ELISA, iar testarea plasmei donate se poate face cu un grad de precizie suficient de ridicat pentru a permite utilizarea ei în tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.

În acelaşi timp, testele pentru titrul anticorpilor COVID-19 nu sunt încă disponibile pe piaţă. Abia pe data de 4 aprilie, FDA (Agenţia pentru Alimentaţie şi Medicamente, autoritatea de top în această materie din SUA) a aprobat de urgenţă un prim test rapid pentru detectarea nivelului de anticorpi din plasmă. În mod evident, un astfel de test uşurează întreg procesul transfuzional, dar el nu e critic pentru desfăşurarea terapiei – dovadă fiind chiar faptul că ea a început deja în mai multe ţări.

Dincolo de aceste lucruri însă, Corina Posea lasă să se înţeleagă că sistemul de transfuzii din România (care ţine integral de stat) caută de mai multă vreme teste pentru plasma donatorilor, dar acestea nu se mai găsesc pe piaţă. E vorba despre o sugestie abil plasată, pentru a induce ideea unei preocupări mai vechi pentru această terapie. Problema este însă că sistemul de transfuzii n-a avut până acum nicio iniţiativă în ceea ce priveşte tratarea pacienţilor COVID-19 cu plasmă de la convalescenţi.

Reprezentanţii sistemului s-au activat brusc abia după ce Ministerul Sănătăţii a anunţat că acceptă o donaţie privată de echipamente de plasmafereză şi kituri de testare, astfel încât şi în România să înceapă colectarea plasmei de la convalescenţi. În loc de o atitudine pro-activă, care în mod normal trebuia declanşată de apariţia, încă de acum două luni, a articolelor de specialitate din presa străină privind efectele pozitive ale plasmei de la convalescenţi în combaterea COVID-19, sistemul transfuzional a preferat pasivitatea. Iar acum, când – cu ajutorul unei companii private – spitalele de stat din România sunt pe punctul de a începe terapia cu plasmă, reprezentanţii sistemului de transfuzii sangvine caută să întârzie, sub pretexte false, cel mai promiţător tratament al momentului pentru pacienţii critici COVID-19. Tratamentul pe care sistemul transfuzional din România n-a făcut niciun fel de efort pentru a-l promova, deşi era primul chemat să o facă.

Guvernul, care a combătut în mod repetat falsurile promovate în mass-media, ar trebui să reacţioneze şi atunci când informaţii incorecte sunt promovate chiar din interiorul birocraţiei de stat, de către cei care teoretic au obligaţia de a contribui la efortul de combatere a pandemiei. Sau poate că, în primul rând, ar trebui să facă asta: să înceapă prin a face ordine în propria administraţie, mai ales acolo unde există o rezistenţă veche faţă de orice reformă. Reamintim că există mai multe voci care susţin liberalizarea colectării de plasmă pe modele europene deja operaţionale, pentru ca România să nu mai depindă de importurile de imunoglobulină, dar sistemul dă dovadă de anticorpi foarte puternici când vine vorba de schimbări necesare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite