Dialogul dintre Llosa si Liiceanu, sau scurt tratat despre vorbitul la pereţi

Un ochi critic aruncat în Aula Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj când în sală se afla Mario Varga Llosa. O lume care se putea mântui prin libertatea spiritului, dar a ales să se "bată intelectual" (dar tot cu coatele) pentru un bun cât se poate de material: autograful scriitorului.

Oamenii planetei se impart în oameni citiţi şi oameni analfabeţi, între oameni care iubesc folosind filtrele literaturii şi se mântuie, şi oameni care iubesc instinctual, animalic, copulează după legile naturii pentru că necitind, singurele filtre pe care le au sunt cele cu care i-a binecuvîntat natura, fără a-şi folosi şi celelalte abilităţi dăruite din plin, tot de aceaşi Natură, şi românii citiţi s-au grăbit a demonstra că până şi omul citit are mari probleme în  a fi şi civilizat. Altminteri, cum să explici năvala nevolnică a unor oameni cu exprimare cultă în jurul mesei unde Llosa se chinuia să dea autografe într-o sală absolut claustrofobică, fără aer deşi avea toate ferestrele deschise, aula Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj? 

 Ar trebui ca omul citit să se înfrâneze, aşa îşi continua  Gabriel Liiceanu discuţia sa şi în jurul acestei teme cu Mario Varga Llosa, la fel de fermecător şi de cald, poate mai ascuţit în replici şi mai puţin învăluit de reverie decât a fost duminică la teatru, la finalul celor ”1001 de nopţi”.  Clujenii, deşi citiţi nu s-au lăsat convinşi cu privire la cultura care te învaţă a te înfrâna, motiv pentru care nu s-au mulţumit cu un autograf pe o carte, ci şi-au adus toată biblioteca ori au luat cu asalt librăriile şi tarabele de pe care au secătuit până şi ultimele volume, orice foiţă posibilă pe care ar fi stat numele Mario Varga Llosa. ”Am fost la librării, inclusiv la librăria Humanitas şi nu mai aveau nici o carte. În zilele astea au dispărut toate cărţile semnate de Llosa”, se plângea o doamnă cu exprimare de literat, dar cu suflet de adolescent american în faţa vreunui VIP de cinema, ascunsă în spatele unui păr de un blond spălăcit, cu formă indecisă, dar cuminte aşezat în jurul unui chip de o banalitate absolută.

 Mai mult, s-a demonstrat cu prisosinţă că omul citit nu te striveşte la o balustradă ori o masă, nu te calcă în picioare la propriu cum vezi bine, fac nevolnicii la vreo peregrinare de moaşte ori sfinţi în viaţă, ci ”te saltă” prin prietenii infiltraţi cu graţie şi scuze în faţa ta pentru te miri ce motiv greu de explicat, dar evident exprimat: ”Fraierii, stau la rând”. Şi dacă intelectualimea citită se comportă astfel, ce-ai mai putea aştepta de la banalul om de rând, amărâtul necitit rămas în turma statistică de 19 milioane – căci, cică zic statisticile că doar 1milion de români citesc 6 cărţi pe an, după cum spunea acelaşi maestru, Liiceanu?

 Când dragostea sufocă

La un moment dat, obosit şi sufocat, Llosa s-a ridicat de la masă şi urmat de o turmă disperată de oameni care şi-ar fi dorit şi ei semnătura sa pe carte, s-a refugiat în birourile decanatului facultăţii. În faţa uşii s-a mai aşteptat preţ de 20 de minute, timp în care oamenii vociferau. În cele din urmă, tinerii studenţi au reacţionat primii: ”Eu plec. E o lipsă de respect să nu iasă nimeni măcar să ne spună că nu mai dă autografe, ori că va ieşi să le dea mai târziu”. Şi au plecat. La vreo alte două minute după aceea,  un profesor s-a îndurat de mulţimea care-şi aştepta cristosul să apară prin uşa decanatului şi a ieşit să spună că ”domnul Llosa este foarte obosit”.  Furia celor rămaşi fără autograful mântuitor de bibliotecă s-a revărsat în perle de spirit pur neaoş românesc împotriva ”intelectualilor care şi-au adus toată biblioteca”, mai precis împotriva ”nesimţiţilor” care au audiat o prelegere dar au făcut tot după necitirea din caracterele lor.

 Am rămas întrebându-mă retoric câţi dintre cei care s-au înghesuit aparent civilizat pentru un autograf chiar au citit vreo carte a lui Llosa? Şi dacă au citit-o cu ce au rămas din spiritul acestui om, spirit prins în cuvinte pe paginile cărţilor, ale poveştilor lui? Ce le-a dăruit mai de preţ ? Cât din ceea ce auziseră mai devreme au şi luat pentru sine, au învăţat?

 Gabriel Liiceanu spunea la chiar începutul dialogului cu Llosa: ” Omenirea are în spate secole (n.a. aş îndrăzni să spun milenii) de analfabetism. Literatura este pâinea sufletului, dar majoritatea oamenilor nu citesc vreodată vreo carte. Se hrănesc cu aceste forme alterate de cunoaştere care sunt televiziunile, ziarele tabloide şi presa tabloidizată, emisiunile tip reality show. Oamenii au cerut mereu pâinea pământului, nu şi-au dorit nici libertatea, nici pâinea spiritului, de aceea literatura aparţine unei mici elite care citeşte, care caută, de aceea mântuirea este pentru cei puţini”.

 La bună lectură!

Al dumneavoastră umil observator la eveniment.