Societate

articolul anterior articolul urmator

Anunţ de presă. Digitalizare în serviciile sociale din România

0
Articol publicitar
23 May 2022 13:12:24
Autor: ADH

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) şi Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), va dezvolta un sistem informatic integrat în cadrul proiectului "HUB de Servicii MMSS - SII MMSS", cod SMIS 130963. Noul sistem informatic va asigura managementul optim al tuturor informaţiilor din domeniile de activitate specifice MMSS.

În cadrul proiectului va fi dezvoltat un sistem informatic integrat, precum şi o platformă de interoperabilitate şi interconectare între minister şi instituţiile din subordinea/sub autoritatea/în coordonarea sa şi alte instituţii la nivel central şi local, care vor optimiza fluxul de depunere a documentelor, precum şi pe cel de soluţionare a solicitărilor venite din partea cetăţenilor şi a mediului de afaceri.
 
HUB-ul de Servicii MMSS vizează furnizarea de servicii electronice, care vor creşte accesibilitatea serviciilor publice, crearea unui instrument informatic de verificări încrucişate, care să asigure mecanisme de prevenţie, de semnalare automată a suspiciunii de fraudă, şi care să transmită date corecte celor care gestionează fondurile publice destinate indemnizaţiilor sociale, beneficiilor sociale, pensiilor, ajutorului de şomaj, prestării serviciilor sociale, acordării ajutoarelor etc., în domeniile de activitate specifice MMSS. Totodată, noul sistem informatic va putea furniza rapoarte optimizate pentru fundamentarea deciziilor şi politicilor din domeniile muncă, familie şi protecţie socială, la nivel naţional.
 
De asemenea, proiectul va permite asigurarea interoperabilităţii sistemelor informatice în plan intern (între departamentele MMSS şi instituţiile aflate în subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMSS), naţional (între MMSS, instituţiile aflate în subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMSS şi alte instituţii centrale şi locale) şi european (cu sisteme omoloage de la nivel European, cu Registrele Europene), astfel încât să se asigure gestionarea unitară a informaţiilor cu privire la beneficiarii de drepturi de securitate socială acordate acestora din fonduri publice.
 
Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană, din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 133.136.679,70 lei, din care 112.280.486,44 lei reprezintă valoarea cofinanţării UE.
 
Perioada de implementare a proiectului este 29.04.2021-28.12.2023
 
Beneficiile implementării proiectului se vor regăsi în calitatea serviciilor electronice oferite cetăţenilor, dar şi la nivel guvernamental, instituţional şi de colaborare între instituţiile publice de la nivel central şi local, implicate în procesul de interacţiune cu cetăţenii şi mediul de afaceri.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările