Dilema nouă: să tac sau să-l susţin pe Pleşu?

„Am decis să îl susţin când e atacat sordid. Renunţ la tăcerea scârbită adoptată în prea multe alte rânduri. Şi le transmit neted anteniştilor: să vă fie ruşine!“

Am aderat fără ezitare la apelul la solidaritate cu Andrei Pleşu din revista „22“, după atacul suburban al zeloşilor slujbaşi ai lui Dan Voiculescu. Dincolo de simpatia cu care-l privesc pe intelectualul care are talentul rar de a se exprima pe înţelesul celor mulţi, am un motiv personal.

Mă amuz şi acum când mă gândesc cum m-am trezit vecin de pagină, pe blogurile Adevărul, cu Andrei Pleşu. Sunt onorat că „micele mele rânduleţe“ apar alături de cele scrise de cineva care, să zic aşa, mi-a fost, pe rând, profesor de limbă şi de literatură română, de filosofie, de civilizaţie, de conduită. Şi nu mi-a predat doar mie, ci oricui a vrut să-l citească sau să-l asculte. Îmi place această vecinătate, cum mi-a plăcut şi când aveam privilegiul de a împărţi pagina cu Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Mircea Cărtărescu sau Mircea Mihăieş.

Şi-acum, motivul personal: din pricina acelor derbedei şi a altora ca ei, vecinul meu de la Adevărul a refuzat să îmi răspundă, la începutul anului, la chestionarul Oameni faini de pe blogul meu. N-a spus-o răspicat, dar se deduce din corespondenţa noastră. Sau, mă rog, asta am vrut eu să înţeleg.

Comit indiscreţia (doar fiindcă mă simt forţat de împrejurări) de a reda un fragment din lapidarul nostru schimb de mesaje, conţinând refuzul lui Andrei  Pleşu:

„Stimate dle Ghibuţiu, ştiu că dacă nu mai ştii să te joci, esti deja mort! Dar mă abordaţi într-un moment în care pofta mea de glumiţe şi de cetăţenia română e la cel mai de jos nivel. În ţara Antenei 3, a lui Ponta, Voiculescu şi Antonescu, a lui Nicuşor Constantinescu şi Mazăre, n-am suficientă bună dispoziţie pentru a comunica maselor cum mi se spunea în copilărie, ce-mi place mai mult la înfăţişarea mea şi cine ar fi potrivit să joace rolul meu într-un film. Sunt o babă obosită. Nu mai pot să mă pieptăn… Contez pe înţelegerea Dvs. Vă mulţumesc. A. Pleşu“.

Aşa a rămas rubrica fără unul dintre cei mai faini invitaţi. Am decis să îl susţin când e atacat sordid. Renunţ la tăcerea scârbită adoptată în prea multe alte rânduri. Şi le transmit neted anteniştilor: să vă fie ruşine!

Articol publicat şi pe blogul personal.