Dileme despre prostul din mine

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recitesc filozofie clasică şi mă surprinde faptul să redescopăr că mai am resurse nelimitate de prostie. Nu numai o parte din articolele mele mai vechi mi se par proaste, dar aş vrea să pot rescrie şi unele mai recente.

Regăsesc într-un text al lui David Hume un citat din Tacitus care mi-a plăcut mult pe la începutul anilor ‘90.

Aceste timpuri rare când avem norocul să gândim ceea ce vrem şi să spunem ceea ce credem.

L-am citit maică-mii într-o seară în care ea era obosită şi sătulă de capitalismul lui Iliescu şi începuse să regrete comunismul lui Ceauşescu. A avut un impact neaşteptat asupra ei şi nu a mai spus tâmpenia cu Ceauşescu. Uitasem de Tacitus.

Mi se pare că ne radicalizăm. Ideile şi felul în care sunt ele exprimate devin din ce în ce mai dure. Mi se pare că am trecut un pic prea repede de la tuberman la bâta de baseball.

Bâta era discursul de tip Vadim, iar pentru marea noastră majoritate Vadim era un bufon nebun. Codrin şi Olguţa sunt oameni crescuţi de Vadim. Oameni care, e drept, au un succes îngrozitor. Tipul lor de discurs a fost copiat şi funcţionează. Agresivitatea, şmechereala şi mârlănia au devenit calităţi căutate şi cultivate de televiziuni şi de partide. Ciuvică, Firea, Şerban Nicolae, Nicolicea sunt exemple stridente ale succesului bâtei.

Audienţa se face din scandal. Din opinii radicale şi adesea simpliste. Scriu asta din propria experienţă.

Sigur că îmi găsesc şi justificări pentru propriile tâmpenii.

Trebuie să răspunzi mârlanilor agresiv, căci altfel răspunsul tău nu va fi auzit. Celor care te înjură nu le poţi răspunde cu eleganţă. Proştilor trebuie să le vorbeşti pe limba lor.

Realizez că pierd mai mult timp răspunzând celor care mă înjură în loc să răspund celor care îmi scriu politicos. În mod sigur nu este un semn de inteligenţă.

La nivel declarativ, îmi doresc dialogul, dar cel mai adesea sunt tentat de bâtă în argumentele mele. Cum să porţi un dialog cu oameni de tip Bădălău, Badea sau Pleşoianu? Cum poţi să descrii caractere de tip Grindeanu, Tăriceanu sau Dragnea într-un mod acceptabil? Cum discuţi cu cei care cred că ştiu deja totul şi trăiesc cu obsesia teoriilor conspiraţiei?

Cum răspund celor care îmi dau sfaturi agresive şi arogante despre lucruri pe care nu le ştiu şi cu care eu îmi bat capul de zeci de ani? Cum fac eu să nu fac la fel ca ei?

Tentaţia de deşteptul satului este întotdeauna acolo. Cum o controlez?

Cum le răspund postacilor plătiţi să fie mârlani şi agresivi?

Încerc să discut cu oameni care au opţiuni politice diferite, deşi nu îmi face plăcere. Adesea e de-a dreptul chinuitor. E mult mai uşor să discut cu cei care îmi împărtăşesc ideile şi îmi validează opţiunile, deşi ştiu că aş învăţa mai mult discutând cu primii. Lenea are şi o variantă intelectuală.

O parte din prostiile pe care le-am scris aş putea să le şterg. Am fost tentat să o fac de multe ori. Nu o fac pentru că am nevoie, periodic, să îmi reamintesc că prostia este starea mea naturală şi că nu am motive să mă simt fericit cu felul în care gândesc.

E foarte fain că pot să gândesc ceea ce vreau şi să spun ceea ce simt, dar nu mai cred că asta este îndeajuns. Nu de alta, dar asta nu rezolvă în niciun fel problema radicalizării opiniilor.

Deocamdată habar nu am ce ar trebui să fac, dar sunt în căutare de soluţii. Iar soluţia lui Gogu - „Nepoate, fii deştept, că de proşti e plin - nu pare să fie pe atât de simplă pe cât speram.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite